Seres si Nagy, ceruti in penal

preluare Cotidianul

Parchetul General a cerut Cotrocenilor anchetarea penala a lui Codrut Seres si a lui Zsolt Nagy.

Procurorul general al Romaniei, Laura Codruta K?vesi, a cerut marti intrunirea si avizul Comisiei de la Cotroceni pentru inceperea urmaririi penale impotriva fostului ministru al Economiei Codrut Seres si a ministrului Comunicatiilor, Zsolt Nagy, in dosarul privatizarilor strategice.

Avizul de incepere a urmaririi penale a fost cerut si in cazul lui Codrut Seres, desi acesta a demisionat luni din postul de ministru al Economiei si Comertului, deoarece actul sau nu a fost publicat inca in Monitorul Oficial.

Potrivit Legii privind raspunderea ministeriala, un ministru nu poate fi anchetat penal decit cu avizul unei comisii speciale constituite pe linga Presedintie sau al Parlamentului, in cazul in care ministrul este si parlamentar.

Cei doi urmeaza sa fie anchetati in dosarul privind privatizari strategice in care deja au fost operate patru arestari.

Cotidianul

Ministrii Seres si Nagy, acuzati de tradare

preluare Romania Libera

Procurorul general al Romaniei, Luminita Kovesi, a cerut ieri Presedintiei avizul de incepere a urmaririi penale a ministrului demisionar al Economiei, Codrut Seres, si a ministrului Comunicatiilor, Zsolt Nagy, ambii acuzati de inalta tradare in dosarul "Privatizari-Stamen Stantchev".

Parchetul sustine ca cei doi ministri nu numai ca i-au transmis documente secrete si informatii lui Stamen Stantchev, reprezentantul unor firme straine, dar au facut chiar proiecte de legi pentru favorizarea firmelor reprezentate de bulgarul Stamen Stantchev care au participat la privatizarile unor importante obiective strategice.

Probele rezulta in principal din interceptarile si filajele serviciilor de informatii in care cei doi ministri sunt supranumiti Schumacher si Hakinen.

Romania Libera.