PROEDUS și ARCUB, două instituții din subordinea Capitalei, cer de la Consiliul General aproape 10 milioane de lei pentru organizarea unui Târg de Crăciun, a unui parc de distracții și a unor evenimente sportive, dedicate Campionatului Mondial de Fotbal, în Arena Națională și pe spațiul din jurul stadionului, potrivit unor documente obținute de HotNews.ro.

Luminite Bucuresti 2Foto: Primaria Bucuresti

Participarea la evenimente ar urma să fie cu taxă, iar 6 milioane ar urma să fie recuperați din încasările din taxa de acces și taxele plătite de comercianți pentru participare. Cele două instituții spun că vor avea aceste încasări bazându-se pe promovarea evenimentelor la Televiziunea Română, în calitate de partener.

În detaliu, ARCUB a solicitat alocarea a 6,5 milioane lei pentru organizarea în perioada 20 noiembrie-26 decembrie 2022, a unui eveniment ce promovează sportul și stilul de viață sănătos în atmosfera specifică Sărbătorilor de Iarnă.

”În perioada Campionatului Mondial de Fotbal, Arena Națională împreună cu spațiul din jurul acesteia se vor transforma într-un imens parc de distracții cu târg de Crăciun, un spațiu de petrecere a timpului liber dedicat familiilor, dar și o platformă de conectare a publicului cu tensiunea marii competiții internaționale. Evenimentul va cuprinde următoarele componente: Târg de Crăciun, scenă dedicată concertelor de Crăciun, zonă de vizionat meciurile programate în Campionatul Mondial de Fotbal, un spațiu de mari dimensiuni dedicat activităților pentru copii, care va cuprinde carusel, Casa lui Moș Crăciun, patinoar, muzeu și roată panoramică. În interiorul Arenei se vor amenaja spații dedicate tehnologiei, sporturilor pentru interior (ex: ping pong) și o zonă de gaming, iar pe gazon se vor desfășura competiții de fotbal pentru copii”, se arată în documentul obținut de HotNews.ro.

Accesul la evenimente se va face cu taxă, este propunerea instituției:

  • Taxa acces târg – 10 lei, gratuit pentru copii cu vârstă de până la 12 ani;
  • Tarife pentru ocuparea căsuțelor în cadrul târgului între 2.500 lei și 20.000 lei;

Din cei 6,5 milioane lei ceruți, din încasările făcute din taxa de acces și de la comercianți s-ar recupera peste 4 milioane lei, bani care s-ar întoarce la Primăria Capitalei.

  • ”Având în vedere cei 342.000 de vizitatori, estimați în propunerea făcută de către Televiziunea Română, realizată în baza puterii de promovare și vânzare estimăm că veniturile realizate din taxa de acces în cadrul târgului vor fi de 3.420.000 lei.
  • Luând în calcul o ocupare maximă a căsuțelor amplasate în cadrul târgului, din care 75% - activităţi de comercializare a produselor nealimentare și 25% - activităţi de alimentaţie publică şi de comercializare a produselor alimentare, estimăm că veniturile realizate vor în sumă de 586.000 lei.
  • Deasemenea, la un număr de 10 comercianți de alimente tip fast – food, amplasați în locația târgului, veniturile estimate vor fi de 180.500 lei. Astfel, venitrile estimate a fi realizate pe parcursul acestui eveniment se ridică la suma totală de 4.186.500 lei”, se arată în document.

Organizarea evenimentului va fi reflectată de canalele TVR1, TVR2, TVR Info prin programarea de emisiuni speciale transmise în direct de la Arena Națională și difuzarea de spoturi publicitare.

PROEDUS a cerut alocarea a 3.445.000 lei pentru organizarea activităților pentru copii/ tineri:

  • realizarea unui campionat de fotbal pentru tinerii cu vârste cuprinse între 14 şi 20 de ani, în incinta Arenei Naționale- cu premii;
  • amenajarea unor spații pentru realizarea jocurilor și activităților educative, sportive şi artistice;
  • amplasarea unor elemente de tip "atracție” precum: roată mare panoramică, patinoar artificial cu gheață, carusel, ansamblu de joacă;
  • crearea unui spațiu care să integreze conceptul de "orăşel al copiilor” într-o tematică de iarnă.

O parte din bani ar urma să fie recuperați din vânzarea biletelor la evenimente:

  • Acces în roata mare panoramică- 20 lei- se estimează un număr de 50.000 de bilete vândute;
  • Acces în carusel- 5 lei- se estimează un număr de 50.000 de bilete vândute;
  • Participare la o activitate tip joc- 5 lei- se estimează un număr de 50.000 de bilete vândute;
  • Acces la o sesiune pe patinoar- 40 lei- se estimează un număr de 10.000 de bilete vândute.

”Numărul de bilete vândute la fiecare atractie, menționat anterior, a fost estimat având în vedere cei 342.000 de vizitatori- estimare realizată de Televiziunea Română- realizată în baza puterii de promovare şi vânzare a sa. Astfel, valoarea estimată a veniturilor realizate de PROEDUS este de 1.900.000 lei, condiționat de aprobarea tarifelor antementionate şi de numărul final realizat de vizitatori”, se arată în documentul obținut de HotNews.ro.

Rămâne de văzut dacă solicitarea va fi aprobată de primarul Nicușor Dan și de consilierii generali, critici aspri ai evenimentelor de acest gen organizate de fostul primar Gabriela Firea.