Primarii celor șase sectoare ale Capitalei din București cer Guvernului să aibă acces la banii din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Ei spun că sectoarele nu sunt eligibile pentru că nu au statut de unitate administrativ teritorială, deși au mai mulți locuitori decât majoritatea municipiilor din România.

Ciprian CiucuFoto: Hotnews

Cei șase primari de sector au semnat o scrisoare comună către premierul Florin Cîțu și miniștrii Fondurilor Europene, Cristian Ghinea și Dezvoltării, Cseke Attila, cărora le cer ca sectoarele să fie eligibile pentru a depune proiecte prin PNNR.

Primarii celor șase sectoare ale Capitalei spun că autoritățile centrale uită de multe ori că sectoarele Bucureștiului sunt subdiviziuni ale municipiului, și nu unități administrativ teritoriale (UAT) de sine stătătoare, deși sunt conduse de primării care sunt autorități locale: "Bucureștiul fiind mare și complex, aici suntem".

Scrisoarea a fost făcută publică de către primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.

Potrivit acestuia, un sector, cum ar fi Sectorul 6 de exemplu, are spre 400.000 de oameni, mai mulți oameni decât majoritatea județelor care conțin UAT-uri distincte (municipii, orașe, comune), asta deși sectorul este o subdiviziune. Are mai multe probleme de rezolvat, o populație mai mare de deservit cu scoli, străzi, spitale, parcuri etc. decât orice alt municipiu, oraș și comună, care este UAT. Mai mult, Sectoarele au și capacitate administrativă și competențe pentru a derula proiectele necesare.

  • "La o lectură amănunțită a PNNR am identificat că atunci când se vorbește despre cine poate accesa fondurile, nu sunt menționate Sectoarele, folosindu-se sintagma de UAT, sau de Municipiul București. Ceea ce ne-ar face neeligibili. Municipiul București este reprezentat de PMB, iar noi, ca subdiviziuni nu suntem UAT-uri.
  • L-am sunat pe ministrul Cristian Ghinea pentru a-i prezenta situația (cum că instituțiile centrale care au contribuit la PNNR au uitat de Sectoare) și în urma discuției, găsind la dânsul toată bunăvoința, am concluzionat că acest lucru trebuie îndreptat și a dorit și o adresă oficială a primarilor de Sectoare în acest sens. Am vorbit cu fiecare primar de Sector în parte și cum avem interese comune pentru a contribui la dezvoltarea Bucureștiului, alături de Primarul General, am convent să semnăm împreună această scrisoare pe care o adresăm și Premierului Florin Câțu și Ministrului Dezvoltării, Cseke Attila", afirmă Ciucu.