Primarul general, Gabriela Firea, a postat pe pagina de Facebook un filmuleț în care prezintă echipa cu care lucrează, iar în imaginile din biroul său apare un calorifer electric. Primarul a declarat de mai multe ori că a făcut investiții în rețeaua de termoficare, iar numărul avariilor a scăzut.

HotNews.roFoto: Hotnews

UPDATE Reprezentanții RADET au precizat, pentru MEDIAFAX, că Primăria Capitalei nu este racordată la rețeaua de termoficare a Regiei. Lucru cu atât mai grav în condițiile în care municipalitatea trebuie să fie prima care consumă ceea ce vinde, ca o garanție a calității, și să fie un exemplu pentru cetățenii care doresc să se debranșeze de la rețea.

”Se apropie finalul de an, un an foarte greu, cu probleme de sanatate si multe blocaje financiare si administrative. Dar, nu dezarmam si nu capitulam! M-am gandit ca ar fi bine sa va prezint cativa oameni din echipa mea, care muncesc de dimineata pana seara, pentru ca proiectele pentru Bucuresti sa aiba ritmul dorit, in ciuda dezinformatilor si a campaniilor negative. Pentru ca, nu-i asa, doar rezultatele conteaza”, a postat primarul Gabriela Firea pe pagina de Facebook.

În ceea ce privește sistemul centralizat de încălzire, de la starul sezonului rece, sute de imobile au rămas fără apă caldă și căldură.

Primarul Gabriela Firea a declarat că a făcut investiții în rețea și lucrurile se vor îmbunătăți.

”Am început un amplu proces de modernizare și înlocuire a conductelor cu vechime de peste 50 de ani, care ar fi trebuit schimbate încă de acum 20-30 de ani. În acest an au fost contractate lucrări de intervenție în primă urgență la rețea pentru 52 de șantiere în Capitală și au fost finalizate primele lucrări. O parte dintre intervenții continuă și pe timp de iarnă, altele fiind programate pentru primăvara anului viitor, pentru a nu opri livrarea agentului termic decât pe timp de avarie. Am încredere în profesionalismul și dedicarea tuturor angajaților Companiei, împreună am conceput planul pe baza căruia am reușit restartarea investițiilor și reducerea cu 81% a pierderilor financiare ale RADET, în ultimii trei ani. Fiind vorba despre un sistem de asemenea amploare, lucrările nu se pot realiza decât etapizat, pe parcursul mai multor ani în care constanța și consistența investițiilor sunt cuvintele cheie”, declara Gabriela Firea pe 30 noiembrie.