Primăria Sectorului 2 a început în această primăvară o amplă acțiune de reamenajare a spațiilor verzi de pe marile bulevarde și a parcurilor. Pe arterele principale, lucrările vizează în principal montarea unor sisteme de irigații, înălțarea bordurilor, amenajarea unor movile de pământ și plantarea de gazon. Operațiuni similare se fac și în parcuri.

Spatii verzi Sector 2Foto: Hotnews

Lucrările se fac în baza unui acord-cadru încheiat anul trecut de Administrația Domeniului Public Sector 2, pe o perioadă de 4, ani cu firma Cris Garden, potrivit datelor din sistemul electronic de achiziții publice. Valoarea estimată a acordului-cadru este de circa 110 milioane lei fără TVA, până acum fiind semnate contracte subsecvente de circa 50 milioane lei. Cu câteva luni înainte firma a mai primit prin procedură simplificată 17 contracte, tot pentru întreținerea spațiilor verzi, în valoare totală de circa 5,7 milioane lei fără TVA. Cris Garden este abonată la contracte din bani publici.

Mai exact, în septembrie 2018, Primăria Sectorului 2 a atribuit prin licitație un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea și amenajarea spațiilor verzi din sector. Acesta a fost împărțit în 5 loturi, pe fiecare lot fiind încheiat câte un contract. Toate au fost câștigate de firma Cris Garden, valoarea lor însumând circa 111 milioane lei fără TVA.

Pe peluza din Parcul Motodrom au fost făcute mai multe movile de pământ

Pe strada Doamna Ghica au fost puse două rânduri de borduri

Borduri strada Dna Ghica

Informații detaliate despre fiecare contract din septembrie 2018 și cum a fost atribuit:

1. Întreținere și amenajare spații verzi – LOT 1: Zona 1

Dată atribuirii contractului: 05.09.2018

Numărul de oferte primite: 3

Numărul de oferte admisibile: 2

Câștigtător: CRIS GARDEN

Valoarea totală finală a contractului: 22.376.831 lei fără TVA

Lotul 1 cuprinde următoarele zone: Întreținere și amenajări spații verzi Zona 1- având perimetrul cuprins între str. Polonă, exclusiv- Șos Ștefan cel Mare inclusiv- șos Colentina de la pasajul Obor- Dna Ghica x Colentina până la Pod inclusiv- str. Plumbuita exclusiv, Str Ricinului inclusiv - str Dna Ghica exclusiv - șos Colentina-Mihai Bravu inclusiv - Calea Călărași - limita Sector 3.

Parcuri : Tolbuhin, Ronda, Izvorul Rece, Grădina Icoanei, Păsărari, Ion Voicu (Ioanid), Plumbuita 1.

2. Întreținere și amenajare spații verzi - LOT 2: Zona 2

Dată atribuirii contractului: 05.09.2018

Numărul de oferte primite: 4

Numărul de oferte admisibile: 3

Câștigător: CRIS GARDEN

Valoarea totală finală a contractului: 20.956.546 lei fără TVA.

Lotul 2 cuprinde următoarele zone: Întreținere și amenajări spații verzi Zona 2 - având perimetrul cuprins între Șos Pipera, Calea Floreasca limita sector 1, Ștefan cel Mare exclusiv, Șos Colentina exclusiv, Dna Ghica inclusiv, Șos Petricani inclusiv str Șipcă - râul Colentina - Steaua Roșie - Dna Ghica, până la intersecție Dna Ghica x Colentina, exclusiv.

Parcuri : Tei, Verdi, Cinema Floreasca, Petricani.

3. Întreținere și amenajare spații verzi – LOT 3: Zona 3

Dată atribuirii contractului: 27.08.2018

Numărul de oferte primite: 1

Numărul de oferte admisibile : 1

Câștigător: CRIS GARDEN

Valoarea totală finală a contractului: 22.905.911 fără TVA.

Lotul 3 cuprinde următoarele zone: Întreținere și amenajări spații verzi Zona 3 - având perimetrul cuprins între Șos Mihai Bravu, limita zona 1- Avrig- Ferdinand I între Avrig și bulev. Gării Obor) - Baicului-Șos Pantelimon (între Ziduri Moși- Chișinău) - Chișinău Limita zona 4- Basarabia.

Parcuri : Național, Titus Ozon, Ciurea, Ottoi Călin, Nichita Stănescu, Florilor.

4. Întreținere și amenajare spații verzi – LOT 4: Zona 4

Dată atribuirii contractului: 27.08.2018

Numărul de oferte primite: 1

Numărul de oferte admisibile: 1

Câștigător: CRIS GARDEN S.

Valoarea totală finală a contractului: 22.503.588 lei fără TVA.

Lotul 4 cuprinde următoarele zone: Întreținere și amenajări spații verzi Zona 4 - având perimetrul cuprins între Bulev Chișinău, inclusiv- șos Pantelimon (exclusiv între Ziduri Moși și Chișinău)- Calea ferată Fântânica- Pod Fundeni, limita Dobroiești- Biruinței, Vergului.

Parcuri : Morarilor, Cosmos, Parc ecologic Dobroiești, Pantelimon 301.

5. Întreținere și amenajare spații verzi – LOT 5: Zona 5

Dată atribuirii contractului: 27.08.2018

Numărul de oferte primite: 1

Numărul de oferte admisibile: 1

Câștigător: CRIS GARDEN

Valoarea totală finală a contractului: 22.237.181 lei fără TVA.

Lotul 5 cuprinde următoarele zone: Întreținere și amenajări spații verzi Zona 5 - având perimetrul cuprins între str Gherghiței - Str Fabrică de Gheață - Șos Colentina- str. Plumbuita- Str Dna Ghica exclusiv- str Heliade între Vii - șos Electronicii, str. Baicului- calea ferată limita Dobroiești, calea ferată limita Voluntari.

Parcuri: Lunca Florilor, Motodrom, Plumbuita 2, Rodica, Marian Cristescu, Ion Creangă.

Spațiu verde în intersecția de la Bucur Obor

Spațiu verde la intrarea pe Șos. Petricani

La începutul anului 2019 s-au încheiat 10 contracte subsecvente în valoare totală de circa 50 milioane lei, adică aproape jumătate din valoarea acordului-cadru. O parte din bulevarde au fost deja amenajate.

Cu câteva luni înainte de atribuirea acordului-cadru, prin procedură simplificată s-au atribuit aceleiași firme în asociere cu Verde Landscaping și Geca Impex PM încă 17 contracte, în valoare totală de circa 1,5 milioane de euro pentru întreținerea spațiilor verzi din aceleași loturi:

- Întreținerea și amenajarea spațiilor verzi publice din Sectorul 2 – București – Lot 1A - Zona 1: contract numărul 7752 / 17.05.2018, câștigător CRIS GARDEN, valoare contract - 333.718 lei fără TVA.

- Întreținerea și amenajarea spațiilor verzi publice din Sectorul 2 – București – Lot 2A - Zona 2: contract numărul 7753/17.05.2018, câștigător Cris Garden, valoare contract 313.963 lei fără TVA.

- Întreținerea și amenajarea spațiilor verzi publice din Sectorul 2 – București – Lot 3A - Zona 3: contract numărul 7754 / 17.05.2018, câștigător Cris Garden, valoare contract 338.168 lei fără TVA.

- Întreținerea și amenajarea spațiilor verzi publice din Sectorul 2 – București – Lot 4A - Zona 4: Contract numărul 7808 / 18.05.2018, câștigător Cris Garden, valoare contract 320.336 lei fără TVA.

- Întreținerea și amenajarea spațiilor verzi publice din Sectorul 2 – București – Lot 5A - Zona 5:contract numărul 7755 / 17.05.2018, câștigător CRIS GARDEN, valoare contract 330.381 lei fără TVA.

- Întreținerea și amenajarea spațiilor verzi publice din Sectorul 2 – București – Lot 1D - Zona 1: contract numărul 13497 / 8 aug. 2018, câștigător CRIS GARDEN, valoare contract: 338.498 lei fără TVA.

- Întreținerea și amenajarea spațiilor verzi publice din Sectorul 2 – București – Lot 2D - Zona 2: număr contract 13494 / 8 aug. 2018, câștigător CRIS GARDEN - valoare contract - 318.777 lei fără TVA.

- Întreținerea și amenajarea spațiilor verzi publice din Sectorul 2 – București – Lot 3D - Zona 3:număr contract - 13493 / 8 aug. 2018, câștigător CRIS GARDEN - valoare contract - 338.821 lei fără TVA.

- Întreținerea și amenajarea spațiilor verzi publice din Sectorul 2 – București – Lot 4D - Zona 4:contract numărul 13496 / 8 aug. 2018, câștigător CRIS GARDEN, valoare contract - 339.382 lei fără TVA.

- Întreținerea și amenajarea spațiilor verzi publice din Sectorul 2 – București – Lot 5D - Zona 5:contract numărul 13495 / 8 aug. 2018, câștigător CRIS GARDEN, valoare contract 334.976 lei fără TVA.

- Întreținerea și amenajarea spațiilor verzi publice din Sectorul 2 - București - Lot 5C - Zona 5: contract numărul 12084 / 16 iul. 2018, câștigător CRIS GARDEN, valoare contract 359.274 lei fără TVA.

- Întreținerea și amenajarea spațiilor verzi publice din Sectorul 2 - București - Lot 4C - Zona 4: contract numărul 12083 / 16 iul. 2018, câștigător CRIS GARDEN, valoare contract 339.882 lei fără TVA.

- Întreținerea și amenajarea spațiilor verzi publice din Sectorul 2 – București – Lot 3C - Zona 3: contract numărul 12082 / 16 iul. 2018, câștigător CRIS GARDEN, valoare contract 345.313 lei fără TVA.

- Întreținerea și amenajarea spațiilor verzi publice din Sectorul 2 – București – Lot 2C - Zona 2: contract numărul 12081 / 16 iul. 2018, câștigător CRIS GARDEN, valoare contract - 320.452 lei fără TVA.

- Întreținerea și amenajarea spațiilor verzi publice din Sectorul 2 – București – Lot 1C - Zona 1: contract numărul 12080 / 16 iul. 2018, câștigător CRIS GARDEN, valoare contract - 342.140 lei fără TVA.

- Întreținerea și amenajarea spațiilor verzi publice din Sectorul 2 - București - Lot 1 E - Zona 1: contract numărul 14717 / 30 aug. 2018, câștigător CRIS GARDEN, valoare contract - 347.479 lei fără TVA.

- Întreținerea și amenajarea spațiilor verzi publice din Sectorul 2 - București - Lot 2 E - Zona 2:contract numărul 14716 / 30 aug. 2018, câștigător CRIS GARDEN, valoare contract 344.642 lei fără TVA.

Firma Cris Garden, abonată la bani publici

În 2017, Primăria Sectorului 3 a încheiat un acord-cadru estimat la circa 300 milioane de lei pentru întreținerea spațiilor verzi din zona I a sectorului. Acordul-cadru a fost încheiat pe o perioada de patru ani și vizează următoarele lucrări: întreținere zone verzi, parcuri, locuri de joacă, agrement și mobilier. Printre câștigători se află două firme abonate la contracte din bani publici: Cris Garden și Romprest Service.

Ofertanții cu care primăria încheie acordul-cadru de prestări servicii sunt:

- ASOCIEREA GEVA CONSTRUCT AMBIENT S.R.L. - CRIS GARDEN S.R.L. - GARDEN CENTER GRUP S.R.L. - GECA IMPEX P.M. S.R.L. - valoare ofertată 101.364.916,61 lei fără TVA;

- ASOCIEREA BRAI-CATA S.R.L. - PEPINIERĂ DE VAL D'YERRES DEUX S.R.L. - valoare ofertată 145.641.688,80 lei fără TVA;

La începutul anului 2014, Primăria sectorului 3 a concesionat întreținerea celor patru mari parcuri din sector - Titan, Alexandru Ioan Cuza, Titanii și Gheorghe Petrașcu - pe o perioada de 8 ani firmei Cris Garden. Pentru întreținerea spațiilor verzi, plantat panseluțe, copăcei, pus băncuțe, locuri de joacă, coșuri de gunoi și arteziene, primăria estimează să plătească peste 200 milioane lei (circa 50 milioane de euro). Pe lângă banii primiți de la Primărie, firma primește dreptul de a exploata aceste parcuri, urmând să dea instituției o redevență anuală minimă de circa 30.000 lei (circa 6.500 de euro).

În 2014, Primăria Capitalei prin Administrația Lacuri Parcuri și trei acorduri-cadru în valoare de circa 120 milioane lei pentru întreținerea spațiilor verzi pe care le are în administrare, potrivit site-ului public de licitații. Cele trei contracte-cadru au fost încheiate pe o perioada de 4 ani, iar firmele care vor presta aceste servicii sunt: Garden Center Grup, Romprest Service și Cris Garden.

Primăria Sectorului 6 plătește 29 milioane de lei pentru reamenajarea spațiului verde de pe mijlocul bulevardului Iuliu Maniu, potrivit unui răspuns transmis de instituție la solicitarea HotNews.ro. Lucrarea este realizată de o asociere de cinci companii, respectiv SC Geca Impex PM SRL, SC Garden Center Group SRL, SC Cris Garden SRL, SC Pergola Grădini Decorative SRL și SC MBC Construct Prest SRL. Lucrările au demarat în această primăvară. Citește aici mai mult.