Primăria Capitalei a reziliat contractul de lucrări de la patinoarul Flamaropol, încheiat cu asocierea Astaldi-UTI, a anunțat instituția joi, într-un comunicat de presă. Motivul: întârzierile majore înregistrate de constructor, spune primarul Gabriela Firea. Primăria Capitalei urmează să expertizeze lucrările executate, iar apoi va demara o nouă procedură de achiziție publică.

Patinoarul "Mihai Flamaropol"Foto: AGERPRES

"Primăria Municipiului București a luat decizia rezilierii contractului de lucrări la Patinoarul Flamaropol, întrucât lucrările la acest obiectiv de investiții au înregistrat întârzieri majore, iar constructorul nu a luat măsuri pentru remedierea situației. Încă de anul trecut Primăria Municipiului București a solicitat antreprenorului transmiterea unui program de execuție revizuit, justificarea întârzierilor înregistrate, modalitățile de recuperare a acestora, cu precizarea fermă a măsurilor și resurselor ce urmează a fi utilizate, însă, deși au existat numeroase întâlniri între reprezentații PMB și constructor, acesta nu și-a asumat nici un termen. Urmează expertizarea lucrărilor executate, stabilirea restului de executat precum și lansarea procedurilor de achiziție publică pentru finalizarea obiectivului de investiții. Vom face toate demersurile astfel încât să terminăm acest patinoar cât mai repede posibil, iar bucureștenii să aibă un patinoar modern, la standarde europene", a explicat primarul Gabriela Firea.

În prezent, lucrările la Patinoarul Flamaropol, începute în anul 2017, sunt executate în proporție de 35%, potrivit sursei citate.

” Au fost finalizate lucrările de fundare, pentru corpurile de clădire A, B, C și D și lucrările de suprastructură ale Corpului A, cu excepția etajului tehnic”, se arată în comunicatul emis de Primăria Capitalei.

La finalul lunii mai 2019, Primăria Capitalei anunța că lucrările la Patinoarul Flamaropol au ajuns la 25% și vor fi gata în vara anului 2019. Lucrările au demarat la începutul lunii martie 2017, după câțiva ani de blocaj. Valoarea lucrărilor se ridică la aproximativ 100 milioane lei fără TVA, contractul de proiectare și execuție fiind atribuit asocierii Astaldi-UTI.

Patinoarul va avea o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 9500 mp, cu o capacitate de 3.100 locuri, inclusiv VIP. De asemenea, acoperişul viitorului patinoar va fi pietonal, sub formă de relief artificial orientat spre lacul din imediată vecinătate. Pe teren se va asigura şi o zonă de parcare în aer liber pentru aproximativ 82 autoturisme.