Firea a depus o plângere penală pentru difuzarea de informații false pe Facebook: Postarea privind suplimentarea locurilor pentru vacanțele seniorilor a provocat derută

de C.D.     HotNews.ro
Miercuri, 8 august 2018, 18:36 Actualitate | Administratie Locala


Gabriela Firea
Foto: Agerpres
​Primarul Capitalei, Gabriela Firea, s-a adresat justiției pentru a fi clarificate două situații care ar afecta imaginea sa, dar și pe cea a primăriei, ea depunând o plângere penală pentru difuzarea unor informații false pe Facebook și o cerere de chemare în judecată privind un articol de presă, informează Mediafax.

„Primarul General, Gabriela Firea, s-a adresat justiției pentru a clarifica două situații prezentate în mod fals și tendențios în presă și pe rețele de socializare, situații care afectează grav atât imaginea Primarului General cât și imaginea instituției Primăriei Municipiului București și îngrădesc dreptul constituțional al cetățenilor de a fi informați corect. Primarul General dorește să transmită, astfel, mesajul că nu tolerează comportamentul celor care publică informații false cu privire la activitatea Primarului Capitalei și a instituției pe care o conduce”, se precizează într-un comunicat de presă al Primăriei Capitalei.  

Este vorba despre o plângere penală depusă la Parchetul General ce vizează difuzarea unor informații în numele Gabrielei Firea care, potrivit sursei citate, sunt neadevărate, canalul de propagare a acestora fiind o pagină de Facebook ce nu îi aparține primarului. 

„Una dintre postările publicate pe această pagină este cea conform căreia a fost suplimentat numărul de locuri în taberele organizate vara această de Centrul pentru Seniori al Municipiului București, instituție aflată în subordinea Primăriei Capitalei imediat după s-a anunțat public că numărul de participanți e limitat la 1000, fapt care a generat derută în rândul celor interesați să se înscrie în program. Prin publicarea, pe această pagină falsă, de informații neadevărate, este adusă atingere întregii activități desfășurate în Primăria Capitalei, cu atât mai mult cu cât autorul textelor nu le postează în nume propriu, ci induce ideea că este vorba despre un instrument de comunicare oficial al unei persoane aflată într-o funcție de demnitate publică. Acest mod de acțiune încalcă tocmai condițiile rețelei de socializare, una dintre ele fiind că utilizarea rețelei să se facă în nume propriu”, mai arată Primăria Capitalei.  

„Întrucât nicio informație din această pagină nu reflectă cu adevăr activitatea Primăriei Capitalei și nici a mea, că Primar General sau ca persoană particulară deoarece nu cunosc cine a creat această pagină, vă rog să dispuneți efectuarea de cercetări în cauză pentru aflarea autorului real al paginii de internet respective. Falsificarea informatică este una dintre cele mai grave fapte ilicite în legătură cu activitățile și serviciile societății informaționale, deoarece este de natură să submineze însăși încrederea în capacitatea societății informaționale de a asigura securitatea raporturilor juridice născute, modificate și stinse prin intermediul serviciilor specifice”, se arată în plângerea depusă de Gabriela Firea. 

O altă situație reprezintă o cerere de chemare în judecată depusă la Tribunalul București în legătură cu un articol publicat de un ziar. În materialul respectiv, i-ar fi fost aduse unele acuzații primarului general, fără ca punctul său de vedere să fie redact. „Mai mult, prezentarea grafică a materialului este realizată de așa manieră încât induce ideea de similitudine între familia Primarului General, Gabriela Firea, și serialul House of Cards (serial care ilustrează o lume plină de comploturi și jocuri politice): fotografii ale Primarului General și ale primarului orașului Voluntari au fost publicate pe prima pagină, pe toată pagină, însoțite de textul “Netflix / House of Cards / Investigație exclusivă Libertatea / Gabriela Firea & Florentin Pandele CASĂ de INTERVENȚII!” și de un citat dintr-o discuție între terți care apare într-o anchetă DNA”, se mai arată în comunicatul de presă al municipalității.  

“Prin publicarea articolului și a portretelor celor doi reclamanți în ziar, în modalitatea în care au fost publicate, pârâții aduc o gravă atingere dreptului la imagine publică și dreptului la viață privată a reclamanților, întrucât induc publicului ideea potrivit căreia reclamanții gestionează un sistem mafiot, un sistem bazat pe fapte penale și că sunt în legături directe cu inculpați în dosarele instrumentate de DNA”, este precizat în cererea de chemare în judecată.


















2067 vizualizari

  • +13 (15 voturi)    
    Deruta (Miercuri, 8 august 2018, 18:48)

    mitg [utilizator]

    E de cand au ales niste prosti o proasta si mai mare.
  • +12 (14 voturi)    
    Good (Miercuri, 8 august 2018, 19:40)

    Coco_papagal [utilizator]

    to know, schön zu wissen. A3 ar trebui sa fie campioana la numarul de plangeri impotriva ei pe argumentele enumerate de duamna primar, viitor presedinte, stimabila si nepretuita gabriela vranceanu firea pandele dragnea voiculescu.
  • +11 (13 voturi)    
    Paranoica (Miercuri, 8 august 2018, 21:37)

    mocri [utilizator]

    Asta da semne clar de paranoia....poate ar trebui sa se sesizeze cineva si sa fie dusa la un consult......manifestarile sunt clare chiar si pt un nespecialist in domeniu. O urmareste pe ea cineva....rau..nu are legatura cu dezastrul gestionat de ea in capitala....are l;egatura cu Soros..care a ordonat huiduirea ei..statul paralel care o urmareste si la buda...etc. Trist..dar adevarat....
  • +5 (7 voturi)    
    Așa, așa, țoapo (Miercuri, 8 august 2018, 22:56)

    Ursuletul de Plus [utilizator]

    Nu ajunge că sunt lipsă sute de procurori, mai bagă și tu plângeri penale pentru orice kkt, să nu se plictisească.
    Păi dacă pentru un cont fals băgăm plângere penală, pentru furturile voastre ar trebui cu executare și definitivă de la prima plângere. Ce de la prima plângere, de cum pui mâna pe pix să o scrii.
  • -4 (4 voturi)    
    Nelamurire (Joi, 9 august 2018, 14:31)

    adrian67ro [utilizator]

    Toti ați judecat-o când a apărut articolul cu suplimentarea locurilor la pensionari. Acum când se lupta sa demonstreze ca nu a fost adevărat tot nu va place. Ce oare va mulțumește? Daca lasă primăria și devine președinte ar fi bine?
    • +1 (1 vot)    
      Ne nemulțumește că-i prea proastă. (Joi, 9 august 2018, 15:50)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui adrian67ro

      Nu pricepe că dacă face plângere penală pe tema excursiei seniorilor,toată tărășenia se blochează până la judecarea cauzei,altfel ajunge Firea //în penal//.Dacă a făcut plângere înțeleg că Firea a vrut blocarea inițiativei.Cine va elibera fonduri până la judecarea cauzei,va avea probleme penale.Hai că ți-ai făcut-o singură madam Firea!
  • +1 (1 vot)    
    Plângeri penale (Joi, 9 august 2018, 15:53)

    finutza [utilizator]

    Ține cineva evidența numărului de plângeri penale făcute de Găbița? Sau câte au fost admise în instanță? Fiindcă de reușite nu mai întreb, e evident de ce...
  • 0 (0 voturi)    
    aha (Joi, 9 august 2018, 17:51)

    csan [utilizator]

    acum ma urc in masina si ma duc la Bucuresti. Toapa asta face tot posibilul sa discrediteze protestul. N-o sa-i tina.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version