Un bloc cu subsol, parter si 9 etaje se ridica pe un spatiu verde aferent blocurilor de locuit din cartierul Berceni, pe strada Straduintei nr. 1 A. Terenul, in suprafata de 480 m, a fost retrocedat in 1998, in urma unei sentinte judecatoresti si vandut de-a lungul ultimilor 19 ani mai multor persoane. Autorizatia de construire este emisa de Primaria sectorului 4, in mai 2016, iar reprezentantii institutiei explica ca respectiva constructie era aprobata de Consiliul General printr-un plan urbanistic din 2006, existand si o autorizatie de construire din 2007, emisa chiar cu cateva zile inainte ca legea sa interzica construirea spatiilor verzi.

Bloc strada Straduintei 1A - foto 4Foto: Hotnews

Locuitorii blocurilor din zona au cerut in mai multe randuri oprirea lucrarilor si pastrarea spatiului verde, insa pana acum fara succes. Acum acestia cer autoritatilor sa pastreze macar spatiile verzi care au ramas in zona.

"Sunt presedintele blocului A4, vecin cu constructia care se incepe. Noi ne-am exprimat nemultumirea noastra in momentul cand au ingradit terenul. Ba chiar am actionat, au iesit in strada oamenii pentru ca doreau sa extinda santierul. Intrau 2-3 metri pe langa spatiul retrocedat. Am stopat atunci marirea dezastrului. Cum s-a retrocedat, eu nu stiu, dar din auzite exista un document ca acel teren ar fi fost mai incolo, la alta adresa. Prin translatie, s-a dat acest loc. Primaria Capitalei l-a dat. Daca Primaria Capitalei a hotarat sa-l retrocedeze, sa-i dea aviz sa construiasca, cerem macar sa nu se extinda. Ne nemultumeste aceasta constructie deoarece toti cei care ne-am mutat aici, ne-am mutat pentru spatiul verde, pentru confort, atmosfera, priveliste. Acum sa vina sa iti bage un bloc de asta in geam, nu este in regula", a declarat pentru HotNews.ro, Mihailescu Dumitru, locuitor in zona.

Santierul de pe strada Straduintei nr. 1A

Dan Trifu, vicepresedintele Asociatiei Ecocivica, spune ca s-a mai incercat ridicarea unui bloc pe acest teren, in urma cu 6 ani, insa atunci ONG-ul impreuna cu locuitorii din zona au reusita sa impiedice constructia.

"In urma cu peste 6 ani am fost sunat de locuitorii din zona sa-i ajutam in privinta unui teren retrocedat pe spatiul verde al blocului. Am venit la fata locului, am vazut despre ce este vorba, atunci erau pe amplasament si arborii si ne-am adresat autoritatii de mediu si Primariei sectorului 4 sa vedem despre ce este vorba. Intr-adevar, terenul era retrocedat, se dorea construirea unui bloc asa cum se doreste si acum, am cerut documentatiile aferente, am notificat Primaria sectorului 4 si Agentia pentru Protectia Mediului ca se afla sub incidenta Legii spatiilor verzi, care interzice schimbarea destinatiei spatiilor verzi, inclusiv cele care insotesc blocurile de locuit. Dupa mai multe notificari si plangeri, atat Primaria sectorului 4 cat si Agentia de Mediu au incadrat terenul ca spatiu verde si nu au continuat emiterea de avize si acte urbanistice. De atunci au trecut mai multi ani si am fost sunat zilele trecute de locatarii din zona ca s-a reluat constructia. Am venit la fata locului si am vazut ca au disparut arborii care se aflau pe amplasament, deja au inceput sa faca fundatia constructiei", a declarat Dan Trifu pentru HotNews.ro.

Reprezentantii Primariei sector 4 explica intr-un raspuns trimis HotNews.ro ca blocul era deja aprobat de Consiliul General printr-un plan urbanistic din 2006, existand si o autorizatie de construire din 2007, emisa chiar cu cateva zile inainte ca legea sa interzica construirea spatiilor verzi.

"Pentru terenul in cauza, in anul 2007, a fost emisa Autorizatia de Construire nr. 57/68274 din 16.01.2007, autorizatie emisa in conformitate cu prevederile Planului Urbanistic Zonal 7/7/15.03.2006 aprobat prin Hotararea Consiliului General al Municipiului Bucuresti nr. 97 din 04.05.2006. Anuntul de incepere al lucrarilor a fost realizat prin adresa inregistrata la Inspectoratul in Constructii al Municipiului Bucuresti cu nr. 3480/13.09.2007. Motivul nefinalizarii lucrarilor in termenul prevazut de lege a fost reprezentant de procesul civil judecat in dosarul nr. 32126/3/2011 la Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila, dosar finalizat in favoarea titularului Autorizatiei de Construire prin Sentinta Civila nr. 762 din 19.04.2012.Ulterior, in baza cererilor pentru emiterea autorizatiei de construire nr. 16640 din 30.04.2015, completata cu cererea nr. 43336 din 19.11.2015 a fost emisa Autorizatia de Construire nr. 362/16640 si 43336 din 30.05.2016, in conformitate cu Art. 7, alin. (6), din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, care prevede faptul ca "Neinceperea lucrarilor ori nefinalizarea acestora in termenele stabilite conduce la pierderea valabilitatii autorizatiei, fiind necesara emiterea unei noi autorizatii de construire. In situatia in care caracteristicile nu se schimba fata de autorizatia initiala, se va putea emite o noua autorizatie de construire, fara a fi necesar un nou certificat de urbanism"", se arata in raspunsul trimis de Primaria sectorului 4.

Intrebati daca este legal faptul ca au aprobat construirea unui bloc pe un spatiu verde, acestia spun ca respecta legea.

"In ceea ce priveste aspectele referitoare la respectarea prevederilor Legii nr. 24/2007 privind reglementarea si administrarea spatiilor verzi din intravilanul localitatilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, in vigoare din 21.01.2007, facem mentiunea ca Art. 15, alineatul 2 din Titlul II "Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale din Constitutia Romaniei din 2003 stabileste principiul fundamental al neretroactivitatii actelor normative, stipuland in mod explicit faptul ca " Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile"; cu alte cuvinte, dat fiind faptul ca pornim de la o autorizatie de construire emisa anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 24/2007 privind reglementarea si administrarea spatiilor verzi din intravilanul localitatilor, prevederile acesteia nu au aplicabilitate in cazul de fata. In plus fata de cele semnalate, precizam faptul ca, in conformitate cu prevederile Art. 18, alin (9) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea si administrarea spatiilor verzi din intravilanul localitatilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, "Terenurile inscrise in cartea funciara ca fiind in categoria curti-constructii, terenuri ce se afla in proprietatea privata a persoanelor fizice sau juridice, nu pot fi inventariate sau declarate ca spatii verzi, in sensul legii, decat dupa indeplinirea procedurii de expropriere conform legislatiei in domeniu"", se arata in raspunsul trimis de Primaria sector 4.

Cum arata spatiul verde in 2014, inainte de inceperea santierului; Foto: Google Maps;

Asociatia Ecocivica va verifica daca autorizatia de construire a fost emisa legal si se va adresa instantei, a declarat Dan Trifu pentru HotNews.ro.

"Incercam prin mijloacele prevazute de lege sa stopam aceasta investitie si sa pastramn spatiul verde, sa-l readucem la starea initiala. Vom notifica Primaria sectorului 4 referitor la autorizatia de construire si avizele care au stat la baza emiterii ei. Vom cere si Agentiei de Protectia Mediului sa ne comunice daca au emis acte de reglementare pentru acest teren, fiindca actele de reglementare au o durata de 2 ani si au trecut multi ani de la prima intentie de construire. Cand vom avea aceste acte vom notifica Primaria prin plangere prealabila avand in vedere ca este spatiu verde al blocului si vom cere instantelor de judecata sa dispuna conform legislatiei in vigoare", a explicat Dan Trifu.

In ultimii 10 ani s-au retrocedat zeci de terenuri pe spatiile verzi dintre blocuri. Nemultumiti ca s-au trezit cu constructii noi la cativa metri de fereastra lor sau de faptul ca li s-a luat singura oaza de verdeata din zona, locatarii blocurilor vechi, ajutati de ONG-uri de profil, s-au adresat instantei si au avut castig de cauza.

Deja exista cateva cazuri de autorizatii de construire anulate si sentinte de demolare a blocurilor noi.

Soseaua Giurgiului 164

Curtea de Apel Bucuresti a decis pe 8 aprilie anularea autorizatiei de construire eliberate de Primaria Sectorului 5 (condusa atunci de Marian Vanghelie) in 2012 pentru ridicarea unui bloc cu doua etaje si mansarda pe un spatiu verde de pe Soseaua Giurgiului 164 din Bucuresti. In plus, instanta a decis si demolarea blocului, ridicat intre timp de proprietar, decizia instantei fiind definitiva. Cei care au initiat procesul au fost cetatenii care locuiesc in blocul vechi, langa care s-a edificat noua constructie, la cativa metri de ferestrele lor. In proces a intervenit si Asociatia Ecocivica. Citeste aici mai mult.

Ghita Padureanu nr. 4

Un grup de cetateni din cartierul Floreasca a obtinut in martie 2017 anularea in instanta a autorizatiei de construire pentru blocul de pe strada Ghita Padureanu nr. 4, care se ridica pe un spatiu verde dintre blocuri, la numai cativa metri de ferestrele lor. Autorizatia a fost emisa de Primaria sectorului 2, condusa de Neculai Ontanu, iar decizia instantei este definitiva. Blocul este inaltat deja pana la etajul trei din patru, pentru cat era emisa autorizatia de construire. Acum cetatenii vor cere in instanta demolarea cladirii.

Totodata, instanta a constatat si nelegalitatea Planului Urbanistic de Detaliu aprobat de Consiliul local sector 2, in baza caruia primaria a eliberat autorizatia de construire. HotNews.ro a scris despre caz inca din 2013, cand au inceput lucrarile.

Citeste aici mai mult.