De cateva zile banda intai de pe Splaiul Independentei din dreptul Spitalului Universitar din Bucuresti a fost eliberata de masinile parcate neregulamentar si de parcagiii care au pus stapanire pe zona de cativa ani. Practic, administratia locala a amenajat pe banda intai o banda speciala dedicata transportului in comun, delimitata cu stalpisori inalti de restul soselei. In cele cateva zile de la infiintarea benzii speciale s-au intamplat doua lucruri, unul previzibil si altul mai putin previzibil: unii soferi ignora marcajele si intra pe banda speciala, in timp ce unele autobuze ignora banda speciala si folosesc in continuare celelalte benzi.

Autobuzul, masina si banda specialaFoto: Hotnews

Timp de ani de zile prima banda din Splaiul Independentei de langa Spitalul Universitar, zona cuprinsa intre podul Cotroceni si podul Eroilor, a fost folosita ilegal drept parcare. Ani de zile parcagiii si-au facut de cap, iar prima banda a fost mereu ocupata de masini. Uneori, din cauza aglomeratiei din zona, masinile practic dublau parcarea si opreau cu avariile chiar si pe banda a doua.

Politia a incercat, in urma cu doi ani, sa elibereze banda de masinile parcate neregulamentar. Efectul a tinut doar cat s-au plimbat echipajele in zona

In urma cu doi ani, Politia a incercat in perioada zilelor libere de Pasti sa elibereze banda si sa impuna la fata locului interdictia de a parca pe prima banda. Timp de cateva saptamani, banda intai a fost eliberata de masini, insa efectul a fost vizibil doar atata timp cat echipajele de politie patrulau in zona si sanctionau sau atrageau atentia soferilor care indrazneau sa opreasca pe banda libera.

Efortul autoritatilor nu a fost insa de durata, iar in scurt timp banda a fost din nou cotropita de masini parcate. Mai mult, parcagii au pus din nou stapanire pe zona.

Solutia noua? Banda intai, transformata in banda speciala pentru transportul in comun

Haosul parcarilor din zona spitalului a dainuit pana in urma cu cateva zile cand administratia locala a luat decizia de a monta stalpisori inalti intre prima si a doua banda si sa infiinteze, astfel, o banda speciala pentru autobuz.

Practic s-a folosit aceeasi strategie ca in zona Centrului Vechi, pe splaiul Independentei, o metoda care intr-o oarecare masura a dat roade. Vezi aici despre cazul benzii speciale de pe Splai din dreptul Centrului Vechi.

Cu toate acestea, desi noua banda de autobuz este in functiune de cateva zile, primele conflicte au aparut deja.

Deloc surprinzator, multi soferi ignora banda speciala pentru autobuz si circula pe ea fara probleme.

Mai mult, desi banda le este special dedicata, multe dintre autobuze o ignora si prefera sa circule pe banda a doua.

Reporterii HotNews.ro au observat, in doua zile diferite, cum unele autobuze refuza sa foloseasca banda speciala si circula pe banda a doua.

Practic, singurele autobuze care folosesc banda sunt 601 si 123, autbuze care au statii pe zona benzii speciale. In schimb, din observatiile reporterilor, autobuzul 336 care vine dinspre militari si face dreapta de pe Podul Cotroceni ignora de fiecare data banda speciala.

In acelasi timp, daca unii soferi de autobuz ignora banda speciala, unii soferi ignora semnele si folosesc nestingheriti banda dedicata transportului in comun.

De mentionat ca in timpul petrecut pe teren nu am observat nici un echipaj de politie in zona.

Soarta benzii speciale dedicate autobuzelor nu este una singulara, din nefericire. Una din primele benzi speciale pentru transportul in comun din Bucuresti, banda de pe bulevardul Kogalniceanu/Elisabeta, este frecvent folosita de soferi.