L-am intrebat odata pe George Vasilievici daca are o clipa libera si mi-a spus ca are „multe clipe”.
„Incerc si eu sa fiu unul dintre aceia care traiesc mai mult decat mor. Cei din jur nu prea se impaca cu asta. Ma cred neserios. Nu vreau multumirea nimanui. Vreau doar sa ma lase in pace. Sa accepte si gata”, a adaugat apoi.
Seara trecuta (sambata, 10 aprilie), cel care se intitula candva „traficant de poezie” s-a sinucis, la varsta de 32 de ani, dupa ce i-a trimis un mesaj de adio mamei sale, pe telefon.
In urma cu niste ani, am purtat o discutie cu George Vasilievici despre sinucidere.
L-am intrebat daca a incercat vreodata sa comita acest gest, iar raspunsul lui de atunci a venit categoric si sacadat, precum poemele lui: „Niciodata. Pentru ce? O sa vad mai incolo cum e cu moartea. Acum sunt aici si nu am terminat. Pe planeta Pamant. Vreau sa vad ce-i cu ea. Cine stie unde nimeresc dupa. Si acolo o sa vad eu. Sper sa ma distrez. Sa invat. Sa testez. Sa gust. Cred ca fiintele au un mare grad de autoconservare si, daca nu actioneaza nimic din afara lor, oameni sau serpi mor atunci cand nu mai au ce afla. Asta inseamna de moarte buna”.
Nimic din ce spunea George nu avea un singur sens. „Sunt un prost orator. Mi se intrerup gandurile”, se scuza uneori, pentru ca mai apoi sa glumeasca: „Discutam liber, nu ne duelam. Ce, iti curge sange?”. „Tu nu stii cu cine vorbesti. Sunt doar un baiat care scrie şi el, acolo, poezie, ca nu stie altceva, saracu’. Sunt un golan crescut pe strazile Constanţei şi atat. Restul… restul nu e treaba mea”, spunea George, cu vesnicul lui zambet strengaresc, atat de familiar celor care l-au cunoscut.
Articolul integral pe SmartWoman.ro
