Potrivit Legii 525 din 25 noiembrie 2004, Guvernul Nastase a facut cadou

institutiei conduse de fiul fostului senator PSD Teodor Maghiar 414 hectare

de teren din municipiul de pe Crisul Repede si din comunele invecinate,

cu aproape o suta de hectare mai mult decat exista in realitate. Universitatea

din Oradea a fost cuprinsa intr-un articol distinct din anexa la lege, iar

Statiunea de Cercetare si Dezvoltare Pomicola din Bihor a fost “curatata” de

datoriile acumulate.

Cadoul Guvernului Nastase pentru Universitatea oradeana, cotata ca fief al

PSD, se intinde cu zeci de hectare peste cele existente in realitate. Specialistii

din cadrul Statiunii de Cercetare si Dezvoltare Pomicola sustin ca suprafata de

teren trecuta in Legea 525/2004 este ireala. “Nu stiu de unde a scos Guvernul

cele 414 hectare de teren, probabil ca a luat in calcul documentele din 1990,

dar, intre timp, o buna parte dintre terenuri au fost retrocedate fostilor proprietari.

In prezent, mai avem circa 340 de hectare”, ne declara contabilul Statiunii, Ioan

Şumalan. Ieri, o echipa de topografi din cadrul Oficiului de Cadastru si Geodezie

din Oradea au iesit pe teren pentru a vedea de unde pot scote sutele de hectare

prevazute in legea lui Nastase. Secretarul de stat Flaviu Lavin din cadrul

Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale ne-a declarat ca, in cursul

saptamanii viitoare, “donatia” lui Nastase va fi reanalizata de specialistii

ministerului de resort.

Statiunea flancata de vile

Statiunea de Cercetare si Dezvoltare Pomicola, intrata, potrivit legii, in proprietatea

Universitatii, este flancata de unul dintre cele mai luxoase cartiere de vile din

Oradea, printre care se numara si vila rectorului Teodor Maghiar. Un metru de teren

din zona costa intre 8 si 20 de euro, in functie de utilitatile pe care le are, respectiv

drumurile de acces, surse de apa etc. In statiune, spre exemplu, numai drumurile de

acces acopera circa 50 de hectare de teren, nemaivorbind de sursele de apa. Viitorul

administrator al Statiunii pomicole, Vasile Bara, decanul Facultatii de Mediu, unitatea

beneficiara cel putin pe hartie a celor patru sute de hectare de teren agricol, sustine

ca nu va permite nimanui sa-si construiasca vile pe terenul statiunii, dar recunoaste,

totodata, ca seful direct al acesteia va fi rectorul Universitatii. Statiunea pomicola din

Oradea pare a fi atractiva doar pentru sutele de hectare de teren, pentru ca, in rest,

unitatea falimentara nu mai are decat cateva imobile, la preturi de inventar derizorii,

si pomi uscati, majoritatea chiar din radacina. “Au mai ramas doar 1,8 ha de livada pe

rod, ceilalti pomi s-au uscat si nu mai sunt buni nici macar de foc din cauza tratamentelor

aplicate”, marturiseste contabilul Statiunii. In schimb, decanul Facultatii de Mediu si-a

facut deja socotelile castigului si-si vede studentii agronomi imprastiati pe tarlaua

culturilor de pruni, meri, peri si piersici. “Vreau ca studentii mei sa vada pomul pe teren,

nu desenat pe tabla. O sa vedeti, dupa ce studentii nostri vor intra si vor curata pomii de

crengile uscate si dupa ce vom executa si celelalte lucrari, ca vom obtine si profit”, ne

deciza decanul Vasile Bara. Inainte de a ajunge in proprietatea Universitatii, Guvernul

a dispus stergerea a 25 de miliarde de lei din datoriile acumulate de statiune.

“N-au fost sterse chiar toate datoriile, mai sunt cateva pentru care avem acum probleme

cu Finantele Publice”, spune contabilul Ioan Sumalan. Pentru recuperarea restului

sumei datorate Finantele Publice din Bihor, au solicitat, saptamana trecuta, executarea

silita a unitatii. Insa surpriza, valoare de inventar a bunurilor imobile ale unitatii, respectiv

15 cladiri sedii de ferme, zeci de imobile si utilaje agricole, se situeaza la pretul unei

Dacia noi, echivalentul datoriilor acumulate de unitate numai in luna ianuarie a.c.,

respectiv 340 de milioane de lei.Potrivit prodecanilor din institutia oradeana de

invatamant superior, cadoul Guvernului Nastase a luat prin surprindere conducerea

Universitatii. In afara de fostul rector, ex-senatorul PSD, Teodor Maghiar, nimeni nu

avea habar de intentia fostului guvern, nici macar fiul acestuia, rectorul institutiei,

Teodor Traian Maghiar. “Noi ne bateam capul sa gasim solutii sa rentabilizam

facultatile noastre falimentare, cand ne-am trezit ca trebuie sa preluam si uscaturile

de Statiunea pomicola” ne-a declarat unul din prodecanii Universitatii, tinand la

anonimatul numelui pentru a nu intra in conflict cu tatal rectorului. “Tanarul rector

s-a aratat destul de rece la cadoul primit”, ne-a mai precizat prodecanul.