CFR-istii au lasat o impresie buna in amicalul cistigat in fata lui Lokomotiv Moscova, dezvaluind, totusi, anumite probleme in mecanismul formatiei. Urmeaza astazi un alt amical, impotriva campioanei Poloniei, Zaglebie Lubin.

Defensiva visatoare

Victoria spectaculoasa cu 4-3 pe care CFR-ul a repurtat-o in fata celor de la Lokomotiv Moscova in cadrul cantonamentului de la Kaprun a reprezentat un nou motiv de satisfactie pentru oficialii gruparii „feroviare“ in perspectiva abordarii noului sezon competitional.

Forta ofensiva a elevilor lui Ioan Andone a fost cea care a decis in cele din urma rezultatul din meciul contra rusilor, fapt remarcat si de catre presedintele lui CFR, Iuliu Muresan: „Am jucat un fotbal frumos si am cistigat pe merit impotriva unei echipe puternice. Andone este un antrenor de atac si asta s-a vazut si in evolutia echipei din teren“.

Ceea ce a lasat de dorit, insa, in reprezentatia „visiniilor“ din partida de luni a fost linia defensiva, unde stoperii, in special, au comis unele greseli copilaresti, ce a avut repercusiuni imediate pe tabela de marcaj.

Astfel, primele doua goluri ale lui Lokomotiv au venit pe fondul unor erori ale lui Gabi Muresan, in timp ce ultima reusita a rusilor a fost facilitata de o „scapare“ a lui Galiassi. Oficialul clujenilor a tinut sa explice greselile jucatorilo sai: „Echipa mai trebuie sa lucreze la omogenitate.

In plus, terenul de joc a fost unul dificil, din cauza ca a plouat intens in timpul meciului“.

Salvati de atac

Daca apararea a fost punctul slab al echipei clujene, nu acelasi lucru se poate spune despre avanposturile CFR-ului.

Didy, golgheterul echipei in perioada de pregatire, si-a confirmat forma buna pe care o traverseaza cu o „dubla“ impotriva lui Lokomotiv, Ogbonna a marcat, si el, primul sau gol in tricoul lui CFR, in timp ce Deac si-a eclipsat colegii de pe teren cu o executie senzationala.

Fabbiani, in schimb, cel care a inceput meciul din postura de titular, a avut o prestatie mai degraba stearsa, ca urmare a dificultatilor de comunicare dintre el si restul coechipierilor. Totusi, Iuliu Muresan si-a reiterat increderea in atacantul argentinian: „Fabbiani este cel mai bun atacant din Liga 1. Sint sigur ca isi va reveni pina la startul sezonului. Deocamdata intimpina anumite probleme legate de acomodarea la fusul orar“.

CFR intilneste campioana Poloniei

Astazi, incepind cu ora 17, CFR va sustine al treilea meci de pregatire din cadrul cantonamentului de la Kaprun. Adversara „feroviarilor“ este nimeni alta decit Zaglebie Lubin, campioana Poloniei si adversara Stelei din turul 2 preliminar al Ligii Campionilor. Partida va putea fi vizionata in direct pe postul de televiziune Sport Ro.

IOAN ANDONE

„Vreau sa aduc titlul in provincie dupa 17 ani. Am ajuns la CFR Cluj ca sa muncesc si sa fac performanta. Am experienta necesara pentru a cistiga un campionat si sper sa obtin asta“