Multinaționalele ar putea să-și piardă opțiunea de-aș deduce cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență potrivit unui proiect de lege depus de parlamentarii finanțiști ai PNL. Cinci parlamentari PNL au depus, miercuri, un proiect de lege prin care modifică art. 25 din Legea nr 227/2015 privind Codul fiscal și care ar putea bloca multinaționalele să exporte profitul realizat în România.

TaxeFoto: © Andrii Yalanskyi | Dreamstime.com

Mai exact, inițiativa legislativă propune introducerea unei nedeductibilități a tuturor cheltuielilor cu serviciile de management și consultanță prestate de către persoanele afiliate.

„Cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte servicii, prestate de o persoană afiliată nerezidentă în România nu vor mai putea fi deduse, iar companiile care vor continua să facă acest lucru vor fi amendate cu o sumă egală cu dublul valorii cheltuielii deduse”, susțin inițatorii legii: fostul ministru al Finanțelor senatorul Alexandru Nazare și președintele comisei buget-finanțe, deputatul PNL Bogdan Huțucă.

Pentru descurajarea deducerii disimulate a unor astfel de cheltuieli sub o altă formă, neconformarea la regulile fiscale, diminuarea bazei impozabile se sancționează cu o amendă egală cu cheltuielii deduse printr-o tranzacție artificială.

Astfel, se elimină definitiv posibilitatea utilizării »management fee-urilor», a cheltuielilor de administrare disimulate/artificiale pentru reducerea artificială a cuantumului impozitului pe profit și externalizarea acestuia, stabilind o sancțiune descurajantă, se arată în proiect.

VEZI AICI PROIECTUL DE LEGE ȘI EXPUNEREA DE MOTIVE

Proiectul de lege este inițiat de Alexandru Nazare și Bogdan Huțucă, semnat de alți trei parlamentari PNL și are susținerea conducerii PNL, susțin inițatorii.

„România trebuie să aplice prevederile Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului din 12 iulie 2016 de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale care au incidență directă asupra funcționării pieței interne, act normativ comunitar care stabilește expres faptul că statele membre au obligația de a garanta că impozitele sunt plătite acolo unde sunt generate profiturile și valoarea”, se afirmă în proiectul de lege depus de cei doi liberali.

Liderii liberali susțin că această măsură are un impact bugetar major asupra veniturilor fiscale ale statului român, pe termen scurt, mediu și lung, dar și un impact pozitiv asupra mediului concurențial național. ”Dacă această măsură va fi votată în Parlament, pasul următor ar fi ca Guvernul să renunțe la mecanismul de impozitare suplimentară a marilor companii, acel impozit de 1% pe cifra de afaceri care nu se mai regăsește în nicio țară din Uniunea Europeană”, susțin cei doi co-inițiatori.

Proiectul de lege urmează să intre în primă dezbatere la Senat, Camera Deputaților fiind forul decizional în acest caz.

Reamintim că Guvernul și-a asumat în Parlament un pachet de măsuri fiscale al cărui scop este să acopere gaura financiară din visteria Executivului. Printre măsurile asumate se numără și faptul că multinaționale cu cifra de afaceri mai mare de 50 milioane de euro trebuie să plătească 16% impozit pe profit, dar nu mai puțin de 1% din cifra de afaceri.