Estonia, 5 martie: prim-ministra Kaja Kallas, fiică de fost premier, n-a fost aleasă direct pentru job ci a preluat postul în 2021 când predecesorul a demisionat după un scandal. Dar de atunci profilul ei internaţional a crescut mult iar partidul Reformist are prima şansă. Pentru România e important deoarece Kallas e o dură anti-Kremlin şi lideră care promovează în UE politicile comune corecte în regiunea noastră, de la energie la apărare, mai mult decât inexistenţii de la Bucureşti. Dacă nu va fi premier, e în pole position pentru NATO (pe bune, nu ca ştiţi-voi-cine). Influenţa Estoniei în Europa este în acest moment mult peste dimensiunea ţării.
Finlanda, 2 Aprilie: Şi aici lupta se dă în jurul unei femei tinere, prim-ministra Sanna Marin, dar care spre deosebire de Kallas nu stă aşa de bine în sondaje (dar nici foarte rău). În plus, conduce un partid social-democrat încă derutat de faptul că au trebuit să adere aşa urgent la NATO; în răspăr cu o parte din baza partidului, Sanna Marin este clar anti-Putin. De asemenea a avut curajul să facă o reformă teritorială radicală (s-au creat regiuni cu consilii alese care vor prelua spitalele şi asistenţa socială) care a intrat în vigoare săptămâna asta. Ce-i interesant e că nu există prag electoral iar în cursă s-a înscris un număr record de 24 partide, deci formarea coaliţiei va fi un balamuc (la standarde finlandeze, totuşi). Alt lucru interesant (pentru mine) e că voi lucra pe un proiect acolo, partea de nord, aşa că sper să se lungească ăştia cu formarea guvernului ca să apuce să se facă lumină şi cald ca lumea :)
Turcia, 18 iunie: Erdogan e de 20 ani la putere iar astăzi, cum se întâmplă cu cei longevivi, a devenit varianta 2.0 a lui însuşi: adică de câţiva ani dă serios de gard cu economia pe care o pusese frumos pe creştere la jumătatea anilor 2000. De asemenea, de la politica iniţială de “pace cu toţi vecinii” a trecut la una intervenţionistă, asertivă. Lista celor Şase partide de opoziţie are o şansă bună să câştige, în ciuda manevrelor autoritariste, iar Erdogan poate pierde turul doi, chiar dacă de curând a fost condamnat aiurea unul din principalii contra-candidaţi, primarul Istanbulului; s-ar putea ca recursul să nu se judece până la alegeri. O nouă guvernare mai moderată care să revină la sistemul parlamentar, reducând funcţiile preşedintelui, ar fi importantă şi pentru UE, şi pentru războiul din Ucraina.
Polonia, Oct sau Nov: Fiindcă este unul din statele-erou în susţinerea ucrainenilor contra Kremlinului, a trecut cumva în planul doi conflictul cronic pe reforma justiţiei pe care partidul de guvernare – condus nu de preşedinte, nici de premier, ci de liderul istoric Jaroslaw Kaczynski – îl are cu Europa. Când găzduieşti 1.5 milioane refugiaţi sosiţi în şase luni (aproape populaţia Bucureştiului) ţi se mai trec cu vederea unele chestii. Dar alegerile parlamentare vor polariza din nou atmosfera: liderul opoziţiei civice, Donald Tusk, încearcă să bată partidul conservator de orientare FIDESZ iar campania va fi toxică. Şansele sunt ceva mai mari decât a avut opoziţia maghiară în 2022, dar deocamdată conservatorii rămân pe primul loc. Speranţa e ca balamucul să nu consume multă energie şi să devină o diversiune în efortul de război. Foarte probabil Kremlinul va încerca să intervină în această campanie.
Ucraina, nu mai târziu de 29 Oct: Deşi e greu să ţii alegeri cu războiul în casă şi teritorii ocupate, totuşi aşa prevede Constituţia Ucrainei – care nu poate fi amendată sub regim de lege marţială. Deci un nou parlament va trebui ales anul ăsta (prezidenţialele sunt în 2024), dar situaţia rămâne confuză despre cum se va proceda; oricum ar fi, e un scrutin neobişnuit. E interesant de văzut cât de competitivă şi virulentă va putea fi campania, când cuvintele de ordine sunt unitatea naţională şi patriotismul; cât de mult se va implica Zelensky în campania partidelor, ceea ce îi poate diminua credibilitatea ca lider naţional şi statura globală; şi dacă formaţiunea lui va mai putea repeta scorul-surpriză de 43% din 2019.Citeste continuarea articolului pe Contributors.ro
