Discutăm de (prea) mulți ani despre creșterea implicării cetățenilor în procesele de decizie și despre opacitatea administrațiilor locale din România. Pur și simplu, primarii și majoritățile politice din multe orașe românești, mai mari sau mai mici, cred că știu mai bine decât cetățenii ce vor aceștia. Ce investiții, ce tipuri de proiecte, probabil și ce tipuri de borduri și pavele. Exagerez, desigur, nimeni nu vrea pavele schimbate o dată la doi ani (nimeni din cetățeni, evident), dovadă și că pe procesele de bugetare participativă apar cu totul alte investiții decât cele preferate de multe orașe din România.
Partea cu adevărat gravă este că prioritățile și proiectele de investiții publice sunt rareori parte a unui proces de consultare sau coerent fundamentate. De cele mai multe ori, deciziile sunt luate intern, în birourile primăriei, fără dezbatere publică. A urca pe o pagină web (haotic structurată de multe ori) un document scanat, cu investițiile deja votate, cu niște argumentări demne de doctoratele unor lideri politici români și să spui că asta înseamnă dezbatere publică este totuși o glumă.
Ce este bugetare participativă? Pe scurt, este unul din multele (foarte multele) instrumente de implicare prin care cetățenii pot avea un cuvânt de spus în investițiile decise de administrații locale, primării în cazul nostru. Principiul este destul de simplu. Administrațiile locale pot aloca o parte a bugetului de investiții pentru proiecte propuse și votate direct de cetățeni, la nivel de oraș, cartier sau școală. Iar bugetarea participativă este utilă acolo unde consultările și dezbaterile publice privind investițiile (multi)anuale sunt mai degrabă formale, un dialog real între comunitate și administrația locală lipsește. Adică fix așa cum este cazul multor administrații locale din România.
Nu este însă Sfântul Graal al implicării civice în procesele de decizie de la nivel local ci poate suplini numai parțial lipsa de dezbateri publice privind prioritățile administrației locale, fiind limitată ca pondere financiară și impact. Totuși, poate indica tematicile abordate de cetățeni în comparație cu deciziile administrației. Ajută acele priorități, susținute de un grup de cetățeni entuziaști, însă marile proiecte de investiții au nevoie de forme de consultare mult mai extinse și structurate. Și poate ajuta și la coeziunea administrație publică – comunitate, în condițiile unei implementări cu succes a programului.
Ne-am uitat la CRPE la ce a presupus programul de bugetare participativă în România în ultimii trei ani. La nivelul reședințelor de județ și Bucureștiului. Le luăm pe rând.
În 2022, numai 13 reședințe de județ (nu am inclus Bucureștiul) au derulat programe de bugetare participativă în 2022. Bugetul total a fost de 33.65 milioane RON (poate părea mult, dar reprezintă numai 0.2% din veniturile reședințelor de județ).Și putem sta fără griji, este vorba de o alocare maximală, multe dintre aceste proiecte votate nu se vor implementa niciodată. În 2021, bugetul a fost de puțin sub 16.5 milioane RON, iar în 2020 3 milioane RON. Progresăm.
În București, tot în 2022, numai Primăria Sector 1, Primăria Sector 6 și Primăria Capitalei au desfășurat programe de bugetare participativă. Cu un buget teoretic de 7.2 milioane RON (1 milion la Primăria Capitalei, 1.2 milioane la Primăria Sector 6, 5 milioane RON la Primăria Sector 1). Cum scriam mai sus, aceste alocări sunt mai degrabă teoretice, căci Primăria Sector 1, de exemplu, deși a lansat programul, l-a pregătit atât de prost încât e deja abandonat. Din 7.2 milioane, rămân deci 2.2 milioane RON.
Dacă ar fi să caracterizăm cum văd multe dintre administrațiile noastre bugetarea participativă sau, prin extenso, implicarea cetățenilor în orice fel de decizie sau investiție locală, expresia pe care am folosi-o ar fi povară administrativă. Este și aceasta o consecință a unei gândiri administrative care ignoră deseori implicarea cetățenilor în decizia publică locală și nu vede în cetățeni, grupuri civice sau ONG-uri un partener de dialog.
Din păcate, și calitatea programelor lasă mult de dorit. Chiar și acolo unde se implementează sau au fost implementate în trecut (avem, de exemplu, 25 de reședințe de județ care au votat HCL-uri pentru bugetarea participativă). Numeroase municipii au inițiat și ulterior abandonat programele de bugetare participativă. Programele se lovesc de multe ori de decizii unilaterale ale administrațiilor de a vota regulamente fără consultarea comunității, de inconsecvență în derularea programelor, de (multe) proiecte votate și niciodată implementate, de o promovare redusă a programului.
Să ne uităm și repartiția per partide politice. La nivel de reședințe de județ (fără București), 2 din 4 administrații USR (Timișoara, Alba Iulia) au desfășurat programe de bugetare participativă în 2022, cu Brașov având noul regulament în dezbatere publică (anterior, municipiul a lansat programul și în 2020, și în 2021). 6 din 15 (40%) administrații cu primari PNL au implementat bugetarea participativă în 2022 (Bistrița, Cluj-Napoca, Constanța, Oradea, Suceava, Tulcea). Numai 2 din 15 administrații PSD (Pitești, Baia Mare) au avut un program similar. 1 din 3 administrații UDMR a implementat un program de bugetare participativă în 2022 (Miercurea-Ciuc). Primăria Târgu Mureș, condusă de un primar independent, are bugetare participativă de anul acesta. Primăria Râmnicu-Vâlcea (primar PER) a introdus bugetul participativ tot în 2022.
Pe lângă alocările financiare modeste, câteva caracteristici (ce conturează un tablou mai degrabă sumbru) ies în evidență la nivelul programelor de bugetare participativă, afectând orice formă de implicare în decizia publică locală. Subliniem din nou lipsa de transparență a multora dintre administrațiile publice locale cu privire la prezentarea datelor privind programele de bugetare participativă. Această opacitate afectează toate etapele programului, dar în special etapele de implementare a proiectelor votate de cetățeni, respectiv de monitorizare și evaluare a acestora.
- Capacitatea limitată a administrației de a implementa într-un termen predictibil și într-o manieră transparentă proiectele votate de cetățeni. Acest lucru se întâmplă deși proiectele în sine au fost declarate eligibile de către o comisie formată, în majoritatea cazurilor, exclusiv din personal al primăriei, iar obiectivele, activitățile și termenele propuse au fost astfel validate intern de administrație. În cadrul acestui proces de verificare a eligibilității, ajustările propunerilor de proiecte, acolo unde este cazul, ar trebui să fie o urmare a dialogului dintre cei care au depus proiectul și administrația locală. Ceea ce nu se întâmplă.
- Implicarea redusă a comunității locale (grupuri civice, fundații comunitare sau ONG-uri) în toate etapele programului, dar mai ales în cele de validare a propunerilor de proiecte, respectiv de implementare și monitorizare. Procesul este unul coordonat aproape exclusiv de administrația locală și, în cel mai bun caz, cei care depun proiectele au numai un rol de monitorizare. Și acela limitat de opacitatea procesului și lipsa datelor publice.
- Lipsa de deschidere a administrației în etapele premergătoare lansării programului. Și acest lucru este o consecință a modului în care se iau deciziile publice, fără consultare și cu o transparență limitată. Repetăm, a pune pe pagina proprie un regulament de bugetare participativă, fără alte măsuri complementare, nu înseamnă transparență și nici consultare publică. Fără implicarea comunității în stabilirea regulamentului de desfășurare, organizarea de ateliere de pregătire pentru comunitate, o campanie eficientă de comunicare, sunt puține șanse pentru o efervescență crescută în jurul programului.
- Inconsecvență în derularea programului, cu numeroase proiecte pregătite superficial și ulterior abandonate. Municipalități cu programe de bugetare participativă votate în consiliile locale nu implementează și programul în sine. Municipalități care își aduc aminte de bugetarea participativă o dată la doi-trei ani și atunci lansează un program superficial pregătit. Municipalități cu proiecte declarate eligibile, votate de cetățeni, cu un calendar asumat, care nu sunt implementate nici după doi-trei ani sau deloc. Chiar și programe participative limitate ca magnitudine și cu alocări modeste sunt mai degrabă privite ca o povară administrativă.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
