Consiliul Europei

Cristi DaniletFoto: Arhiva personala

În anii de după război, pentru a edifica pacea și a proteja libertatea și dreturile omului, 10 state au fondat o comunitate numită Consiliul Europei, care sunt legate între ele prin Statutul CoE. Este o organizație de state înființată în 1949. Azi, număr 47 de state membre.

Sediul său este la Strasbourg, în Franța. Are două organisme politice: Adunarea Parlamentară (rol consultativ) și Comitetul Miniștrilor (cu rol decizional).

Statele membre ale CoE s-au angajat să respecte drepturile omului la nivel național și să accepte jurisdicția unei curți la nivel european. Astfel, ele au semnat un tratat numit Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) care a intrat în vigoare în anul 1953.

Persoanele care s-au judecat definitiv în țara lor și cărora li s-a încălcat unul dintre drepturile ocrotite de CEDO se pot plânge împotriva statului ai cărui cetățeni sunt, adresându-se la instanța numită Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

România

Prin Legea nr. 64/1993 țara noastră a aderat la Statutul și a devenit membru al Consiliului Europei.

Ulterior, România a ratificat CEDO prin Legea nr. 30/1994. România este pe locul cinci la numărul de hotărâri de condamnare pentru încălcarea drepturilor omului (1.469 de hotărâri), după Turcia, Rusia, Ucraina, Italia. Cele mai multe condamnări s-au pronunțat pentru încălcarea dreptului la proprietate, lipsa unui proces echitabil, tratament inuman.

Rusia

În anul 1996, Federația Rusă a devenit parte la Consiliul Europei, ratificând statutul acesteia. De când a semnat CEDO, Rusia a fost condamnată în 3.943 de cazuri, fiind pe locul doi. Cele mai multe condamnări au survenit pentru tratament inuman, lipsa unui process echitabil și încălcarea dreptului la proprietate.

Din cauza războiului declanșat cu Ucraina, la data 28 februarie 2022 Rusia a fost suspendată din Comitetul Miniștrilor și Adunarea Parlamentară, conform art. 8 din Statut. Aceasta înseamnă că încălcase în mod grav drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

Pe 3 martie 2022 două companii rusești de mass-media s-au plâns la CtEDO pentru blocarea de către Rusia a activității jurnalistice de a relata despre război. La 10 martie 2022, Curtea de la Strasbourg, într-o procedură urgentă, a cerut guvernului rus să se abțină de la asemenea blocaje ale activității jurnalistice, care este protejată de libertatea de exprimare consacrată de art. 10 din CEDO. Era ziua în care ministrul de externe rus a declarat că NATO și UE, care nu sunt prieteni ai Rusiei, sunt de fapt cei care au destructurat Consiliul Europei.

Măsura de suspendare din CoE ar fi trebuit să fie temporară. Dar, azi, Rusia a denunțat Statutul CoE -citeste continuarea pe Contributors.ro