Ministerul Culturii din Rusia a suspendat licența pentru difuzarea comediei britanice “The Death of Stalin”, regizată de Armando Iannucci, la 23 ianuarie, cu două zile înaintea premierei de la Moscova. Decizie neașteptată și care crează daune de imagine Kremlinului, tocmai acum în pragul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale. Cenzură! a strigat opoziția și presa internațională. Nicidecum, a răspuns ministerul Culturii. Este doar blocarea unui act “extremist”. Dar în ce constă extremismul? Tăcere…. Să fie o mostră de prostie a birocraților de la Cultură, în frunte cu controversatul ministru Vladimir Medinski? Interzicerea filmului în ultimul moment era limpede că va declanșa un scandal care va depăși granițele Rusiei. Exces de zel din partea unor funcționari stupizi? Ar fi o explicație prea simplistă.
S-ar putea crede că, în Rusia, autoritățile au o obsesie pentru filme. Anul trecut, filmul rusesc “Matilda”, despre povestea de dragoste a ultimului țar, Nicolae II, cu o balerină, a stârnit strașnice controverse, ceea ce i-a asigurat un nesperat succes comercial. A avut săli pline nu doar la Moscova ci și la Berlin și Paris. Astăzi, a venit rândul comediei “Moartea lui Stalin”, a cărei acțiune se petrece începând cu seara de 28 februarie 1953, când la dacea lui, Stalin i-a invitat pe Malenkov, Beria, Hrușciov și Bulganin, la ceea ce avea să fie ultima petrecere dată de Stăpân. Următoarea seara, gărzile l-au găsit întins pe jos, paralizat. Într-un târziu sunt chemați doctorii… începe agonia care se sfârșește la 5 martie, cu moartea lui Stalin. Cum în Uniunea Sovietică nu exista un mecanism de transfer de putere, începe o luptă crâncenă, pe alocuri sângeroasă, între principalii lideri, ce se va încheia în 1957, cu victoria lui Hrușciov. Ultimele zile și ore ale lui Stalin, dar mai ales lupta pentru succesiune care se înfiripa, încă de la capul muribundului care agoniza într-un fel care trezea spaima colaboratorilor apropiați veniți ca să-l vegheze, e subiectul acestei comedii.
Filmul britanic a rulat prima dată în Rusia, în cerc restrâns, cu ușile închise, la 18 decembrie, la cinema “Karo”, din centrul comercial “Atrium”. Câteva săptămâni mai târziu, la 22 ianuarie, chiar la Ministerul Culturii, s-a făcut o vizionare specială la care au participat regizorul Nikita Mihalkov, producătorul Leonid Vereșciaghin, deputați din Comisia de Cultură a Dumei. Aici, cel mai probabil, s-a luat decizia interzicerii filmului. A doua zi, la 23 ianuarie, “un grup de oameni de cultură” a adresat ministrului Medinski o scrisoare în care cere să interzică filmul. Printre semnatarii scrisorii se numără regizorii Mihalkov, Vladimir Bortko, scriitorul Iuri Poliakov. Ei spun că filmul e un “pamflet” despre istoria Rusiei, o comedie care “ponegrește memoria cetățenilor noștri care au învins fascismul”. Însă, filmul nu este nici despre război, nici despre fascism, ci despre ultimele zile ale lui Stalin. Doar staliniștii s-ar fi putut simți ofensați, în vreun fel. Rezultă că, semnatarii scrisorii n-au nici o problemă cu crimele lui Stalin, ci doar cu lipsa de respect a autorilor scenariului față de acesta. Și totuși, în filmele sale, Mihalkov – implicat în decizia de interzicere a filmului britanic – a fost critic cu Stalin, nu l-a prezentat în cel mai măgulitor mod cu putință. În ultimii ani, în filmele istorice rusești (cel mai recent serialul Troțki), Stalin e prezentat critic, chiar foarte critic.
Atunci, care să fie problema cu “Moartea lui Stalin”? De ce a fost interzis filmul?
Poți să-l critici pe Stalin până la desființare. Poți să-l înjuri pe Stalin. Dar nu ai voie să râzi de Stalin, n-ai voie să-l ironizezi, n-ai voie să-ți bați joc de el.
Stalin nu e doar personajul istoric Iosif Visarionovici Stalin. În Rusia, Stalin e încarnarea puterii. E esența puterii. E imaginea standard a puterii, a Kremlinului. Sigur, puterea poate căpăta o altă înfățișare, Hrușciov, Brejnev, Gorbaciov…. și alți locatari ai Kremlinului, până astăzi. Dar esența puterii rămâne Stalin. Din cauza asta, să râzi de Stalin înseamnă să-ți bați joc de putere, ceea ce pentru deținătorii de astăzi ai puterii e inadmisibil.
Serialale istorice rusești, chiar și atunci când sunt critice față Stalin, insuflă respect pentru “măreția” lui. Spre deosebire de acestea, Armando Iannucci trage perdeaua arătând un Stalin tiran, dar și ridicol. Filmul britanic vorbește despre călăi și victime. O abordare mai puțin conformistă, cu care publicul din Rusia nu e familiarizat. Iannucci dezbracă puterea de sacralitate. Mesajul filmului sperie Kremlinul, amintește actualei elite că orice putere pămânească va sfârși la un moment dat, așa cum și Stalin a murit. Este un film despre tirani-călăi, despre victime și despre violență. Comedia invită la o discuție serioasă despre violență. Adică, exact ce lipsește în Rusia, de vreo 50 de ani. O dezbatere despre violența din politică. Despre violența care nu e doar instrument, ci este scop în sine în regimurile totalitare.
Potrivit narațiunii oficiale, în Uniunea Sovietică răul a fost generat de “forțele întunericului”, stârnite de Occident. Comedia britanică propune o altă versiune. În filmul lui Iannucci, violența e dezbrăcată de ambalajul ideologic și i se spune pe nume. “Moartea lui Stalin” e o comedie, dar tema discutată aici e serioasă, e fundamental importantă pentru Rusia de astăzi.
În ciuda interdicției, filmul a rulat două zile la Moscova, la cinematograful “Pioner”. Sala a fost plină, mulți ziariști și-au făcut selfie la premieră, au pus pe rețelele sociale poze cu biletele la film.
- Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
