Politia irakiana a descoperit, ieri, in fluviul Tigru, la circa 200 kilometri nord de Bagdad, un cadavru decapitat, imbracat intr-o salopeta portocalie, despre care se crede ca ar putea fi ostaticul bulgar ucis de rapitorii gruparii teroriste a lui Al-Zarqawi, au informat, ieri, surse militare americane, citate de AFP.

Dar, cateva ore mai tarziu, autoritatile de la Mosul au anuntat ca un al doilea cadavru a fost recuperat din fluviul Tigru, refuzand, in prima faza, sa faca orice legatura intre aceasta descoperire si ostaticii bulgari.

„Doua cadavre, imbracate in combinezoane portocalii, au fost recuperate de Politia fluviala, in cursul diminetii, la circa 20 de kilometri sud de Mosul“, a declarat generalul Salem Haj Issa, care raspunde de securitatea provinciei Ninive.

„Cadavrele au fost predate fortelor americane“, a adaugat el, insa purtatorul de cuvant al armatei americane a mentionat ca nu dispune de informatii referitoare la aceasta chestiune.

Generalul irakian, care a precizat ca acest cadavru apartine unui european, a declarat ca nu dispune de probe pe baza carora sa poata face legatura intre aceasta descoperire si cazul celor doi ostatici bulgari.

«In acest moment greu, Coalitia trebuie sa ramana ferma si curajoasa. Suntem mandri ca aproape toti partenerii nostri de coalitie sunt astfel, desi unele tari au considerat necesar, dintr-un motiv sau altul, ca trebuie sa-si retraga fortele din Irak», a afirmat Powell.>>

Informatiile despre cei doi sunt neclare

Inca dinaintea aflarii vestii ca un al doilea cadavru a fost recuperat din fluviu, ministrul bulgar al afacerilor externe, Solomon Passi, a apreciat ca este putin probabil ca si celalalt ostatic sa fie salvat, dupa ce primul bulgar a fost asasinat de rapitori. Presa bulgara sustine ipoteza potrivit careia ostaticul asasinat ar fi Gheorghi Lazov, un sofer in varsta de 30 de ani.

Postul de televiziune Al-Jazeera a anuntat, marti seara, ca bulgarul a fost decapitat si a difuzat o inregistrare video cu executarea acestuia. Directorul serviciilor bulgare de informatii, colonelul Kirtcio Kirov, a declarat, miercuri, ca dispune de o alta sursa, in afara de Al-Jazeera, care confirma moartea lui Lazov.

Autoritatile de la Sofia incearca sa obtina o copie a inregistrarii video, insa postul de televiziune Al-Jazeera refuza sa transmita materialul filmat Guvernului bulgar, relateaza Agentia bulgara Novinite. Ministrul bulgar de interne, Gheorghi Petkanov, a declarat, ieri, ca mai multi experti sunt pregatiti sa plece in Qatar pentru a studia inregistrarea la fata locului.

Potrivit unor surse din cadrul Politiei irakiene, expertii americani au examinat cadavrul, care s-a dovedit a fi al unuia dintre ostaticii bulgari. Informatia nu a fost confirmata de autoritatile bulgare. Ministrul de externe, Solomon Passi, a declarat, joi seara, ca Bulgaria a trimis autoritatilor irakiene amprentele ostaticilor, pentru a facilita procesul de identificare a cadavrului.

Powell a felicitat Bulgaria pentru curaj

Secretarul de stat al SUA, Colin Powell, a facut un apel la coalitia din Irak sa-si mentina curajul, in pofida rapirilor si asasinatelor unor cetateni din tarile participante la coalitie, scrie cotidianul bulgar „Dnevnik“, care citeaza AFP.

„In acest moment greu, noi trebuie sa ramanem fermi si curajosi si suntem mandri ca partenerii nostri de coalitie aproape toti sunt astfel“, a afirmat Powell. „Unele tari au considerat necesar, dintr-un motiv sau altul, ca trebuie sa-si retraga fortele din Irak.

Avem sansa, insa, sa dispunem de parteneri precum Coreea de Sud si Bulgaria, care nu au ezitat sa ramana, in pofida incercarilor prin care au trecut in urma luarii de ostatici si a executiilor“, a subliniat secretarul de stat al SUA.

Oficialul american a adaugat ca supunerea in fata amenintarilor cu noi rapiri nu ar putea decat sa stimuleze asemenea actiuni si sa complice si mai mult lucrurile.

Coalitia trebuie sa ramana unita

Totodata, Colin Powell a cerut, joi, coalitiei din Irak sa ramana „hotarata“, in pofida rapirii si asasinarii cetatenilor originari din mai multe state membre ale fortei internationale, transmite AFP.

„In aceasta perioada dificila, trebuie sa ramanem hotarati si suntem mandri ca partenerii nostri din cadrul coalitiei, aproape toti, au ramas fermi“, a declarat seful diplomatiei americane.

Conform unui sondaj publicat, joi, de cotidianul „Washington Post“, patru dintre cele 32 de state membre ale coalitiei (Thailanda, Norvegia, Noua Zeelanda si Estonia) sunt pe cale sa-si retraga trupele din Irak. Alte patru tari (Spania, Republica Dominicana, Nicaragua si Honduras) si-au retras deja prezenta militara de pe teritoriul irakian.

Filipinezii pleaca din Irak

Pe de alta parte, rapitorii filipinezului Angelo de la Cruz au prelungit ultimatumul adresat autoritatilor de la Manila, cerand retragerea contingentului filipinez din Irak pana la sfarsitul lunii, potrivit unui comunicat difuzat joi, de postul de televiziune Al-Jazeera.

„Ostaticul va fi eliberat dupa retragerea ultimului militar filipinez din Irak, insa intr-un interval care nu va depasi sfarsitul acestei luni“, potrivit textului semnat „Armata islamica din Irak“.

Cu putin timp inainte, Al-Jazeera a difuzat o inregistrare in care filipinezul isi asigura familia ca va fi eliberat in curand si implora Manila sa isi retraga trupele din aceasta tara.

Comandantul si zece dintre membrii contingentului filipinez din Irak vor pleca, iar restul militarilor unitatii (in total 51 de membri) vor fi retrasi „imediat“, pentru a permite eliberarea cetateanului filipinez luat ostatic in Irak, a anuntat, ieri, secretarul afacerilor externe, Delia Albert.