Un microbuz pentru transportul pasagerilor in care se aflau in jur de zece persoane si un autoturism au fost implicate miercuri seara intr-un accident pe DN1, in apropiere de Sebes, la bifurcatia spre localitatea Cut, relateaza Agerpres.

Potrivit Dispeceratului Inspectoratului Judetean de Politie Alba, niciun pasager din microbuz nu a fost ranit. In schimb, o persoana aflata in autoturism a fost transportata la Spitalul Municipal Sebes.

Cauza probabila a accidentului este neacordarea de prioritate de catre soferul microbuzului. Politia a demarat o ancheta pentru stabilirea imprejurarilor exacte in care s-a produs accidentul.