Decizia tarilor OPEC de a mentine productia de titei a avut ca efect scaderea pretului la petrol pe pietele internationale. Astfel, in tranzactiile de luni dimineata, la bursele asiatice, pretul unui baril de petrol "light sweet crude", cu livrare in luna aprilie, a cedat 1,75 dolari, atingand valoarea de 44,50 dolari.

Vineri seara, la New York, pretul petrolului atinsese valoarea de 46,25 dolari, in scadere cu 78 de centi in raport cu cotatiile de joi.

Petrolul Brent, din Marea Nordului, s-a ieftinit cu 1,6 dolari, ajungand la nivelul de 43,33 dolari, transmite France Presse.