Noul ministru al sanatatii, Ion Bazac, apreciaza ca, pentru 2009, cea mai grea problema cu care se va confrunta sistemul sanitar va fi colectarea la fondul asigurarilor sociale de sanatate, intrucat in contextul crizei economice anuntate, multe firme si-ar putea inchide portile, iar somajul va creste.

Ion Bazac a preluat, marti, portofoliul de la fostul ministru al sanatatii, Eugen Nicolaescu. Ceremonia de predare-primire a mandatului la Ministerul Sanatatii s-a desfasurat in prezenta colegiului institutiei si a vice-premierului Dan Nica, relateaza Mediafax.

"Am tinut sa fiu prezent la schimbarea de stafeta de la Ministerul Sanatatii si sa vi-l prezint pe noul ministru, pe care multi il cunoasteti intrucat a lucrat mai mult timp in acesta institutie si sa va spun ca asteptarile noastre, ale Guvernului, sunt asteptarile cetatenilor", a spus vicepremierul Dan Nica.

Acesta i-a multumit fostului ministru, Eugen Nicolaescu, pentru activitatea depusa in timpul mandatului la Ministerul Sanatatii, dupa care l-a prezentat de noul ministru.

Ion Bazac a spus ca, in urma cu patru ani, tot la sfarsit de decembrie, participa la o ceremonie similara.

"Acum, in acest nou context, vreau sa comunic prioritatile si sa continui lucrurile bune facute de domnul Nicolaescu. Sanatatea nu are culoare politica, Sanatatea are doar prioritati, iar prioritatea mea ca ministru sunt in primul rand pacientii", a declarat Bazac.

Noul ministru al sanatatii a mai spus ca dintre lucrurile facute de predecesorul lui, cel mai important pentru sistem este crearea taxei pe viciu.

"Ma voi lupta cu ministrul de finante pentru mentinerea acesteia si ma voi lupta ca banii din aceasta taxa sa fie cheltuiti eficient. Despre alte proiecte nu pot vorbi, intrucat nu stiu care va fi bugetul pe 2009", a adaugat Bazac.

El a spus ca va mentine alocarea medicamentelor fara plafon la farmacii, dar ca va crea un sistem informatic care sa urmareasca modalitatea de prescriere.

"In 2009, este foarte greu sa promitem profesionistilor salarii mai mari. Avem programe europene, vrem sa dezvoltam o structura mult mai puternica pentru atragerea de fonduri europene si un invatamant mai modern, care sa tina medici in tara", a sustinut noul ministru al sanatatii.

Bazac a mai spus ca va sustine proiectul legat de asistenta medicala de urgenta. Legat de programul national de evaluare a starii de sanatate si vaccinarea HPV impotriva cancerului de col uterin, noul ministru a spus ca va analiza mai intai oportunitatea si eficienta acestora.

"Vreau sa va spun ce vreau sa schimb. Prioritatea zero a mandatului meu este o noua politica a pretului la medicamente, este prioritatea zero, pana la sfarsitul lui ianuarie. Nu vreau sa mai vad cozi la farmacii, nu vreau sa mai vad distribuitorii aici in sala de consiliu, nu vreau sa mai vad farmacistii plangandu-se", a sustinut Bazac.

Descentralizarea in etape, la toate nivelurile si competitia in finantare sunt alte prioritati ale noului ministru al sanatatii. "Vom introduce asigurari private si complementare de sanatate. Vreau ca spitalele sa se bata pentru finantare", a mai spus Bazac.

Fostul sef al sistemului in ultimii trei ani si jumatate, Eugen Nicolaescu, i-a urat succes lui Ion Bazac si a spus ca numirea acestuia este o speranta, pentru ca "si el continua traditia sa nu faca parte din sistem cu adevarat".

"Ati lucrat in sistemul privat si veniti cu un altfel de management, asa cum este nevoie pentru sistemul sanitar romanesc", a precizat fostul ministru Eugen Nicolaescu.

Mai mult, Nicolaescu i-a recomandat succesorului sau sa incerce sa pastreaze finantarea medicinei de urgenta de la bugetul de stat.