Serbia poate primi statutul de candidat la Uniunea Europeana, la mijlocul anului 2009, dar va fi mult mai greu sa reuseasca performanta de a adera la aceeasi data cu Croatia, a declarat presedintele Serbiei, Boris Tadic, intr-un interviu pentru cotidianul "Blic", potrivit Tanjug, citat de Rador.

Tadic a adaugat ca pentru Serbia "este important sa scurteze termenele" pentru a incepe negocierile cat mai curand si a recupera timpul pierdut in ultimii opt ani.

Intrebat daca in curand se va inregistra o schimbare in relatiile cu SUA, Tadic a raspuns ca "interesul Serbiei este sa normalizeze relatiile cu SUA, intrucat nici apararea Kosovo nu este posibila fara o modificare a pozitiei SUA".

La intrebarea "ce urmareste Serbia prin initiativa de a se adresa Curtii Internationale de Justitie", Tadic a raspuns ca "Asa cum Serbia nu a putut bloca procesul de autoproclamare si recunoastere a independentei Kosovo, nici Kosovo nu poate sa-si asigure statutul de stat independent. Singura solutie acceptabila este gasirea unei solutii de compromis intr-un nou proces de negociere".

Vorbind despre Acordul energetic cu Rusia, presedintele Tadic a mentionat ca "Belgradul va castiga din punct de vedere strategic daca magistrala principala si nu o ramificatie a gazoductului va trece prin Serbia".