Premierul nepalez Girija Prasad Koirala si-a anuntat demisia din fruntea executivului din Kathmandu, ceea ce netezeste calea catre formarea unui guvern maoist, informeaza BBC.

Anuntul intervine in contexul in care ministrii maoisti au declarat ca isi vor da demisia din cabinet. Potrivit acestora, conducerea guvernului interimar blocheaza formarea unei noi administratii, dupa recentele alegeri la care partidul lor s-a dovedit a fi cel mai puternic.

Saptamana trecuta, fostul rege Gyanendra impreuna cu regina Komal au parasit palatul regal, dupa ce Parlamentul a abolit monarhia.

Gyanendra a inmanat guvernului coroana si sceptrul regal si a declarat ca "va lucra pentru binele poporului".

Parlamentul nepalez, dominat de maoisti, a votat luna trecuta abolirea monarhiei si proclamarea republicii.

Nepal a fost o monarhie timp de 239 de ani.