La Constanta, al doilea punct fierbinte al summitului NATO, unde presedintele american George Bush va avea o intrevedere cu presedintele Traian Basescu, se organizeaza, maine, o simulare in caz de focar epidemiologic dupa un atac bioterorist, anunta Radio Romania Actualitati.

Aceasta va avea loc incepand cu ora 14:00, pe platforma de la poarta 1 a Portului Constanta. Conform scenariului, intr-o incinta a unei unitati de alimentatie publica a avut loc un atac bioterorist, iar o persoana a fost contaminata. Reprezentantii Autoritatii de Sanatate Publica vor interveni pentru evacuarea pacientului care este suspect de o boala inalt contagioasa. El va fi preluat de echipele speciale care apoi vor securiza zona, vor institui carantina in cladire

si vor preleva probe biologice.

Pacientul va fi transportat la Spitalul de Boli Infectioase din Constanta, unde va fi supus procedurii de diagnosticare si tratament prin circuitul rezervat urgentelor de mare risc. Acest exercitiu este destinat in primul rand familiarizarii personalului cu echipamentul din dotare, dar este testata si viteza de reactie a acestuia.