<-- Dosare Juridice - Reff&Asociatii -->

Dosare Juridice - Legislatie rutiera​

Implicatiile juridice ale utilizarii camerelor de bord (dashcams)

de Marcu Florea, Monica Statescu     PeliFilip

Marcu Florea si Monica Statescu
Foto: PeliFilip
Dezvoltarea tehnologiei este foarte accelerata, iar de multe ori reglementarile legale raman in urma evolutiei tehnicii sau a aplicatiilor practice ale acesteia. Uneori existenta unui vid legislativ este explicabila, intrucat este imposibil pentru legiuitor sa prevada traiectoria si modul in care tehnologia se dezvolta. Pe de alta parte, atunci cand diverse tipuri de tehnologii apar si incep sa fie folosite pe scara larga, este de asteptat ca reglementarea sa "prinda din urma" realitatea sociala astfel incat sa creeze un cadru legislativ care sa dea certitudine si sa echilibreze interesele in joc. Unul dintre exemplele in care reglementarea legala pare ca a ramas in urma evolutiei tehnologice este reprezentat de utilizarea aparaturii de tip dashcams (camere de bord).

Ce sunt camerele de bord?

Camerele de bord sunt dispozitive montate, in general, in partea din fata a unui autoturism care inregistreaza, in mod continuu imagini din unghiul in care sunt montate. Alternativ, acestea pot fi montate si pe casca unui motocicist sau biciclist. Dispozitivele pot fi utilizate pentru divertisment, spre exemplu imaginile pot fi pastrate ca amintire, pentru surprinderea unor momente amuzante sau memorabile dar si pentru suprinderea unor evenimente mai putin placute, precum un accident sau un episod de violenta in trafic. Multitudinea de oferte de aparatura si numarul mare de inregistrari surprinse cu acestea, disponibile pe platformele on-line, demonstreaza utilizarea pe scara relativ larga a acestui tip de tehnologie, inclusiv la noi in tara.

Aspecte juridice de luat in considerare atunci cand vrem sa utilizam camere de bord


Utilizarea camerelor video pentru inregistrarea traficului poate parea o chestiune  relativ simpla intrucat se afla la indemana oricui insa implicatiile juridice pot fi surprinzatoare si este bine sa se tinem seama de ele atunci cand dorim sa utilizam o asemenea tehnologie. In fapt, o multitudine de reglementari legale, intre care cele privind protectia datelor cu caracter personal sau dreptul proprietatii intelectuale pot avea incidenta in aceasta situatie.

Cateva consideratii generale privind protectia datelor cu caracter personal

Inregistrarea imaginilor in trafic reprezinta o prelucrare a datelor cu caracter personal. Reglementarea in acest domeniu are ca scop asigurarea dreptului la viata privata prin reglementarea prelucrarii datelor privind o persoana identificata sau identificabila (numele, datele de identificare, starea de sanatate, imaginea unei persoane sunt date cu caracter personal etc.). Imaginile pietonilor, ale altor participanti la trafic sau a numerelor de inmatriculare ale masinilor pot duce la identificarea unei persoane, deci reprezinta date cu caracter personal. Procesarea acestora este reglementata in principal de Legea nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date. Legislatia nu se aplica prelucrarilor de date cu caracter personal efectuate de persoane fizice exclusiv pentru uzul lor personal, daca datele in cauza nu sunt destinate a fi dezvaluite.

In acest context, este de mentionat ca Curtea de Justitie a Uniunii Europene a stabilit in Cauza C-212/13 Rynes vs. Urad ca derogarile si limitarile dreptului la viata privata trebuie sa fie efectuate in limitele strictului necesar. Curtea a decis in aceasta cauza ca instalarea si operarea unui sistem de supraveghere video de catre o persoana fizica pentru monitorizarea intrarii in curtea casei sale, o parte din spatiul public de trecere din fata casei, precum si intrarea in locuinta situata vizavi reprezinta o prelucrare de date ce excede uzului personal. Intrucat supravegherea din speta se extindea si la spatiul public, s-a considerat ca nu reprezinta o activitate exclusiv personala si domestica.

Decizia CJUE este destul de controversata intrucat pare sa indice ca orice filmare care nu este facuta in cadru privat/domestic nu poate beneficia de exceptia de la aplicabilitatea legislatiei privind datele cu caracter personal. Astfel, in lumina interpretarii CJUE, legislatia cu privire la protectia datelor cu caracter personal ar fi aplicabila si in cazul inregistrarii imaginilor folosind o camera de bord intrucat si acesta prelucrare presupune prelucarea de imagini dintr-un spatiu public.

Consimtamantul persoanei vizate

Autoritatea de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal din Romania a emis in anul 2012 o decizie privind prelucrarea datelor cu caracter personal prin utilizarea mijloacelor de supraveghere video. Documentul reglementeaza in mod generic prelucrarea datelor incluse in inregistrari video.

Decizia prevede expres ca numerele de inmatriculare ale vehiculelor sunt date cu caracter personal. In acelasi timp este reluat principiul proportionalitatii prelucrarii raportata la scop, astfel incat inregistrarea video poate fi efectuata in scopul realizarii unor interese legitime, cu conditia sa nu se prejudicieze drepturile si libertatile fundamentale sau interesul persoanelor vizate (al persoanelor care sunt filmate).

Ca regula prelucrarea datelor se poate efectua numai cu consimtamantul expres si neechivoc al persoanei vizate. Evident  in cazul filmarii cu camera de bord, obtinerea unui asemenea consimtamant este practic imposibila datorita specificului prelucrarii de date. Legea prevede, insa, trei exceptii de la necesitatea obtinerii consimtamantului, respectiv (i) [prelucrarea] in vederea protejarii vietii, integritatii fizice sau sanatatii persoanei vizate ori a unei alte persoane amenintate sau (ii) cand [prelucrarea] este necesara in vederea realizarii unui interes legitim al operatorului sau al tertului caruia ii sunt dezvaluite datele, cu conditia ca acest interes sa nu prejudicieze interesul sau drepturile si libertatile fundamentale ale persoanei vizate si (iii) in cazul in care datele cu caracter personal sunt facute publice in mod manifest.

Este discutabil daca filmarea cu camera de bord se incadreaza in vreuna dintre exceptiile de la obligatia obtinerii consimtamantului persoanei vizate. Exceptia de la punctul i) de mai sus nu pare in principiu aplicabila in cazul filmarii cu camera de bord iar pentru incadrarea la exceptia de la punctul ii) de mai sus este necesara dovedirea unui interes legitim, care sa nu prejudicieze interesul sau drepturile si libertatile fundamentale ale persoanei vizate. Un potential interes legitim ar putea fi preconstiturea de probe in caz de accident rutier, acesta fiind de altfel motivul principal pentru care camerele de bord sunt utilizate. Intr-o interpretare extensiva, prelucrarea imaginilor surprinse in trafic s-ar putea incadra  si in cea de-a treia exceptie, daca consideram ca datele cu caracter personal astfel prelucrate sunt facute publice in mod manifest.
Informarea persoanei vizate
Ca regula, chiar in situatia in care consimtamantul persoanei vizate nu este necesar, este necesara informarea respectivei persoane cu privire la numeroase aspecte intre care identitatea persoanei care prelucreaza datele, faptul inregistrarii imaginilor si categoriile de destinatari ai acestora, drepturile persoanei vizate si modul de exercitare a acestora (spre exemplu dreptul de a cere stergerea datelor); datorita specificului procesarii de date, atat comunicarea acestor informatii cat si asigurarea mijloacelor de exercitare a drepturilor este practic dificil daca nu chiar imposibil de realizat in cazul prelucrarii datelor surprinse prin camere de bord.
 
Reglementarea specifica privind monitorizarea video prevede de asemenea ca este necesara semnalizarea inregistrarii printr-o pictograma care sa contina o imagine reprezentativa cu vizibilitate suficienta, la o distanta rezonabila de locul unde sunt amplasate camerele de supraveghere video.

Tot cu privire la prelucrarea datelor video exista dispozitii exprese referitoare la durata de stocare a datelor obtinute prin intermediul sistemului de supraveghere, respectiv o perioada de max. 30 de zile cu exceptia cazurilor prevazute de lege sau temeinic justificate. In consecinta, ca principiu, nu avem voie sa pastram imaginile filmate mai mult de 30 de zile.

Dreptul la propria imagine

Codul Civil reglementeaza dreptul la propria imagine in cadrul drepturilor personalitatii din sectiunea destinata respectului vietii private si demnitatii persoanei umane. Potrivit reglementarilor legale, orice persoana are dreptul de a se opune ca imaginea sa sa fie reprodusa, precum si dreptul de a autoriza utilizarea imaginii sale. Si legea 8/1996 privind dreptul de autor si drepturi conexe reglementeaza dreptul la imagine, in contextul utilizarii infatisarii unei persoane pentru realizarea de portrete. Prevederea este destinata, insa, protectiei impotriva unui anumit tip de utilizare a imaginii si, in opinia noastra, nu este incidenta daca persoana in cauza nu este vizata in mod particular in cadrul filmarii. 
Aplicarea dispozitiilor specifice dreptului civil si a dreptului proprietatii intelectuale depinde de modul in care este folosita camera si, intr-o anumita masura, de folosirea ulterioara a imaginilor surprinse.

Amplasarea si dimensiunea camerelor de bord

Alte aspecte legale care trebuie luate in considerare in momentul achizitionarii si instalarii unei camere de bord sunt prevederile specifice circulatiei rutiere. Astfel, este interzisa conducatorilor auto aplicarea pe parbriz de inscrisuri sau accesorii care restrang sau estompeaza vizibilitatea conducatorului ori a pasagerilor, atat in interior cat si in exterior. Dimensiunea si amplasarea camerelor de bord trebuie sa nu incomodeze conducatorul auto. Reglementarea este destul de vaga iar aplicarea ei este la latitudinea autoritatilor administrative.

Reglementari din alte state membre ale Uniunii Europene

In alte state din Uniunea Europeana utilizarea camerelor de bord a primit mai multa atentie si este mai clar si strict reglementata decat in tara noastra. In Austria utilizarea camerelor de bord a fost interzisa inca din anul 2012, iar incalcarea acestei interdictii poate aduce amenzi intre EURO 10,000 si 25,000. In mod similar, in Luxembourg conducatorii auto nu au voie sa utilizeze astfel de dispozitive. In alte state, ca de exemplu Franta, camerele sunt permise daca nu aduc atingere vizibilitatii sau daca nu il distrag pe conducatorul auto.

Cea mai interesanta reglementare vine, insa, din Belgia unde in anul 2014 autoritatea ce are in competenta reglementarea chestiunilor legate de viata privata a emis o reglementare specifica pentru aceasta chestiune. Astfel, autoritatea din Belgia face o distinctie intre folosirea camerelor (i) pentru scopuri recreationale (ii) pentru folosirea probelor in caz de accident (iii) pentru inregistrari in interioriul unui taxi. Pentru primul scop, reglementarea nu se aplica daca inregistrarea nu este publicata on-line si pusa la dispozitia altora. Pentru cel de-al doilea scop, este necesara informarea persoanei implicate in accident imediat dupa coliziune in legatura cu faptul ca este inregistrata, in situatia in care persoanele discuta dupa producerea accidentului. In plus, utilizatorul camerei va fi obligat sa notifice cu privire la acest lucru autoritatea de supraveghere din Belgia. In al treilea caz, camera este considerata a supraveghea un spatiu privat. Soferul trebuie sa informeze persoana vizata despre faptul ca este inregistrata si sa notifice autoritatea si pe seful politiei despre intentia de a utiliza dispozitivul de filmat.

Concluzie

Lipsa unei reglementari specifice pentru utilizarea camerelor de bord in Romania si aplicarea cadrului general de reglementare are ca efect conturarea unui regim juridic neclar si cateodata, dificil de respectat. In acest context ar fi de dorit ca si legiutorul roman sa adapteze legislatia actuala la realitatile utilizarii camerelor de bord pentru a trasa un regim juridic expres si dedicat acestui tip de activitate cu reguli clare si a caror respectare sa nu fie excesiv de oneroasa pentru utilizatori. In ce priveste protectia datelor cu caracter personal credem ca cerintele specifice ar trebui adaptate si in functie de modul de utilizare ulterioara a datelor prelucrate.

Un articol semnat de:
  • Marcu Florea (Associate)
  • Monica Stătescu (Senior Associate)
1. Decizia 52/2012 a presedintelui Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal privind prelucrarea datelor cu caracter personal prin utilizarea mijloacelor de supraveghere video
2. Regulamentul din 4 octombrie 2006 de aplicare a OG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice
3. New Dashcam Rules Around Europe – Rallye Austria Legends disponibil aici
4.  Belgian Privacy Commission's position on the use of dashcams disponibil aici


























14569 vizualizari

  • +38 (42 voturi)    
    mda (Miercuri, 17 mai 2017, 14:34)

    adrian_rolland [utilizator]

    Adica hai sa protejam infractorul, nu ??

    Vezi animalu' ca loveste pietonul, fuge de la locul faptei DAR, singura dovada nu poate fi folosita ca nu i-ai cerut acceptul, sau ca are dreptul la viata privata, tu fiind obligat sa blurezi fata si numarul de inmatriculare....


    Nice one!
    • +21 (21 voturi)    
      Dinozauri (Miercuri, 17 mai 2017, 16:03)

      DanielMarinache [anonim] i-a raspuns lui adrian_rolland

      Tehnologia nu poate fi limitata de lege. O intrebare si o observatie:
      Intrebare: Daca in loc de o camera de bord dedicata folosesti smartphone-ul si o aplicatie cum e considerata treaba asta, legala sau nu?
      Observatie: Camerele noi nu au nevoie sa stocheze imagine. Ele filmeaza in loop si in caz de accident sau de franare brusca, etc. sistemul salveaza filmarea curenta incepand cu de la 30 sec la 2 minute inainte de eveniment. Plus ca poti filma folosind osolutie de stocare tip cloud. Daca ai conexiune la date nimeni nu iti poate verifica ce filmari ai, daca ai filmat sau nu etc.
      Problema se pune cand/daca ajungi sa folosesti imaginile. Poate ca nu pot folosite juridic, dar sunt utile de foarte multe ori.
      • +2 (2 voturi)    
        Si cu telefonul in public (Joi, 18 mai 2017, 11:32)

        mdaniel [utilizator] i-a raspuns lui DanielMarinache

        Pai sunt putine cazurile in care faci o poza prietenei sau unui grup fara sa apara fata unor indivizi in background. La fel pe FB, multe poze publicate cu indivizi necunoscuti, ale caror fete sunt neblurate. A cerut cineva voie cuiva? Exista vreo reglementare pentru telefoanele mobile cu camera?
        Deci asta e o mega varza si seamana cu fotbalul: nu exista inregistrari video, decizia e a arbitrului. De ce oare? Daca il filmezi cumva pe nentu' Dragnea ca face un accident? Cum se pune problema si cine castiga?
        Scopul camerei video e cu totul altul decat al unui detector de radar, de ex.
    • +3 (9 voturi)    
      N-ai inteles nimic (Miercuri, 17 mai 2017, 19:48)

      alexpro [utilizator] i-a raspuns lui adrian_rolland

      Daca filmezi un accident si il faci public fara sa scoti elementele cu caracter personal din el, incalci legea.

      In plus, esti obligat prin lege sa declari la politie orice infractiune despre care ai informatii.

      Deci, cine, de ce pedeapsa scapa?
      • 0 (2 voturi)    
        deci (Joi, 18 mai 2017, 12:19)

        adrian_rolland [utilizator] i-a raspuns lui alexpro

        E cuvintul tau impotriva cuvintului lui... ca daca scoti elementele de identificare din el (numar inmatriculare / fata "posibilului nevinovat")... nu mai poate fi identificat, nu ??
        • +1 (1 vot)    
          Hahahahaha (Joi, 18 mai 2017, 12:41)

          alexpro [utilizator] i-a raspuns lui adrian_rolland

          Pai pastrezi originalul, cu care te duci la politie...
  • +29 (29 voturi)    
    dezinformare prin omisiune (Miercuri, 17 mai 2017, 14:46)

    IancuJianu [utilizator]

    Probabil autorii acestiu articol obisnuiesc adesea sa incalce codul rutier, (si au fost facuti vedete fara voie) mai ales cind conduc masina "teticului" ce lucreaza prin preajma parlame4ntului si amintesc numai de tara ce restrictioneaza utilizarea camerelor auto, nu si de cele care permit asta.
    Sa nu uitam ca in "mama Rusie" unde soferii sint doar putin mai slabi decit cei mioritici au reducere la asigurare daca folosesc camerele auto.
    Iar la noi politistii de la biroul accidente auto rasufla usurati cind li se prezinta proba video NEPRELUCRATA, atunci cind soferii dau declaratii contradictorii, la volan aflindu-se multi analfabeti (la propriu dar si la figurat).
    Vezi failtrafic.ro si trafictube.ro cu mii de exemple.
    • +1 (7 voturi)    
      Articolul este bine scris (Joi, 18 mai 2017, 9:21)

      Mawrkuss [anonim] i-a raspuns lui IancuJianu

      Nu e corect sa inventezi lucruri si acuze ca sa-ti sustii un punct de vedere, sau o frustrare. Nici mie nu-mi prea convine chestia asta, dar articolul sa stii ca este bine documentat si la obiect. Nu cred ca va trece mult pana se va dezbate public, vezi mai jos.

      Problema camerelor de bord nu e noua, si a fost deja dezbatuta si chiar transata dur in unele tari europene. Un exemplu este Austria unde este ilegal sa ai asha ceva pe masina, amenzile sunt substantiale, EUR10,000 (zece mii!).

      Ca sa te convingi ca e asha: deschide Google Street view si incearca sa pe plimbi prin Viena de exemplu. Daca nu ai voie tu, nu au voie nici aia de la Google sa filmeze.

      Probabil mai sunt si alte state, dar asta e singurul exeplu pe care ti-l pot da.
      • 0 (4 voturi)    
        Austria? (Joi, 18 mai 2017, 10:17)

        J.C.Denton [utilizator] i-a raspuns lui Mawrkuss

        Austria e un exemplu prost. O națiune foarte conservatoare, unde poți să mori de foame cu credit cardul în mână dacă n-ai cash (http://www.euromonitor.com/financial-cards-and-payments-in-austria/report). O fi frumos să trăiești ca în "The Sound Of Music" dar nu se mai poate asta.
        Ca orice studiu făcut în România, stabilim întâi rezultatul și după aceea alegem numai faptele convenabile. Trist...
      • +2 (2 voturi)    
        frustrare? (Joi, 18 mai 2017, 12:06)

        IancuJianu [utilizator] i-a raspuns lui Mawrkuss

        Asta o pot avea doar smekerii care mi-au turtit tablele si au facut ciocul miiiic de tot la ghiseul Politiei Rutiere cind am scos cardul din camera auto.Ba chiar s-au oferit sa-mi plateasca pe loc reparatia, numai sa nu ramina pietoni.
        E foarte lejera treaba, mai ales ca vara in Constanta e cea mai mare densitate de cocalari din lume.
  • +12 (14 voturi)    
    trafictube.ro (Miercuri, 17 mai 2017, 15:06)

    laurix [utilizator]

    Nu e foarte clar daca e legal sau nu sa publici imaginile filmate cu un dashcam. Daca nu este legal, asta ar insemna ca majoritatea filmuletelor publicate pe site-uri ca trafictube.ro sau failtrafic.ro (sau chiar pe paginile online ale unor ziare) sunt ilegale deoarece aduc atingere datelor cu caracter personal. Oare daca tu filmezi pe cineva in trafic ca incalca legislatia rutiera si apoi publici filmuletul pe un site, risti sa fii dat in judecata de acea persoana pe baza deciziei 52/2012?
    • +4 (12 voturi)    
      Da (Miercuri, 17 mai 2017, 19:44)

      alexpro [utilizator] i-a raspuns lui laurix

      Faptul ca o persoana incalca legea si o filmezi nu-ti da dreptul sa faci public filmul.
      Dar esti obligat, si legal, si moral, sa il predai autoritatilor.
  • +4 (6 voturi)    
    bravos (Miercuri, 17 mai 2017, 18:10)

    jeanvaljeanro [utilizator]

    Autorii tocmai si-au facut niste reclama si asteapta clientii pe speta, clienti care vor pierde prin instante de facto, desi de jure totul este prezentat ca si cum ar fi de partea celui cu musca pe caciula :))
  • +3 (3 voturi)    
    Toffler (Miercuri, 17 mai 2017, 20:11)

    dan63 [utilizator]

    a afirmat că multinaționala este mult înaintea guvernelor și a legiuitorilor în mișcarea spre nou, aspect regăsit și în acest detaliu - „cameră videoi de bord”
  • +14 (14 voturi)    
    nesimtire (Miercuri, 17 mai 2017, 22:51)

    andimi [utilizator]

    Nu vad cu ce ar incurca aceste camere, atit timp cit nu afecteaza vizibilitatea soferului! Daca ele pot ajuta la clarificarea unor fapte atunci legiuitorul ar trebui sa le considere binevenite. Dar se pare ca de fapt legea pune bete in roate! Asta cu protectia persoanei e trasa rau de par, sa fim seriosi! Daca vor sa se fereasca de paparazzi, sa faca legi speciale pt. asa ceva, in rest unde tehnologia ajuta sa vina naibii in intampinarea ei. Amenzile din Austria sunt chiar scandaloase.
  • 0 (2 voturi)    
    Comentariu punctual (Joi, 18 mai 2017, 8:45)

    CristioanR [utilizator]

    NU ma refer la subiectul "dashcams" in gneral, ci la aspectul sesizat de lege:

    "..monitorizarea intrarii in curtea casei sale, o parte din spatiul public de trecere din fata casei, precum si intrarea in locuinta situata vizavi reprezinta o prelucrare de date ce excede uzului personal"

    Confirm ca asa este!
    Pe stradutele paralele cu Turda, aproape fiecare casa are cel putin o camera de supraveghere montat la poarta, care este orientata astfel incat filmeaza pe TOTI care trec pe trotuar sau pe carosabil, nu doar persoanele care vor sa intre. Deci in 1% din timp arata locatarului cine suna la poarta, intr-un caz din 10.000 poate inregistra spargatorii, dar in 99% din timp filmeaza pe cei care trec pe strada - o supraveghere cvasi-totala, ce ar face sa crape de invidie fost Securitate!
    • 0 (2 voturi)    
      Tovarase, (Joi, 18 mai 2017, 11:48)

      Ponta [utilizator] i-a raspuns lui CristioanR

      Esti sufficient de prost sa nu intelegi rostul camerelor de supraveghere in cazul locuintelor.
      Probabil faci parte din categoria golanilor care se simt mult mai bine cand distrug total sau partial un bun care nu-I apartine, in zone fara camera de supraveghere.
      Nu-ti va procesa nimeni niciodata datele (adica moaca) daca nu aduci vreun prejudiciu bunurilor pe langa care treci. Imaginile se suprascriu, iar proprietarul imobilului respective sa stii ca nu sta sa-ti vada moaca. Nu de altceva dar cred ca ar avea alte motive sa izbucneasca in ras.
      Legi emulate din tigve retarde. De altfel te uiti in Europa si nu poti spune altceva.
      • -1 (1 vot)    
        Va invidiez pentru certitudini! (Joi, 18 mai 2017, 12:24)

        CristioanR [utilizator] i-a raspuns lui Ponta

        Tare mi-ar place sa pot vedea si eu lumea intr-o lumina asa de roz, sa fiu sigur ca acela camere de supraveghere filemaza doar pe prosti ...

        Cat despre apelativul "golan", nu va suparati, dar este un pic tardiv, ion ilici ilescu ne-a zis deja asa la inceputul lui 1990!
  • +5 (5 voturi)    
    sa discutam si despre autoritatile statului (Joi, 18 mai 2017, 10:45)

    IonToader1 [anonim]

    Camerele de supraveghere instalate de primarii in intersectii in ce situatie se incadreaza? Daca imaginile sunt folosite fara acordul celor care apar in ele, atunci incalca legea. Daca nu le folosesc, atunci sunt investitii inutile. Oare legea protectiei datelor cu cararcter personal nu este gresita? Nu este in fapt o lege de protectie a infractorilor? Pe de alta parte ar fi interesant de facut o analiza a activitatii ANSPDCP. Ce fac de fapt ce 5 sefi de birou (singurii angajati ai ANSPDCP conform declaratiilor de avere de pe site-ul lor) avand in vedere ambiguitatea legii? Doar cateva amenzi, asa ptr sustinerea bugetului de stat si justificarea prezentei?! Protectia datelor cu caracter personal este in realitate cvasi inexistenta in conditiile unei legi superficiale si a unei autoritati invizibile. Toata lumea, inclusiv institutiile statului folosesc datele cu caracter personal in functie de necesitati, ingnorand complet si legea si autoritatea,
  • +7 (7 voturi)    
    EU AS OBLIGA FIRMELE DE PRODUCATORI... (Joi, 18 mai 2017, 10:51)

    schroedinger [utilizator]

    Auto si camioana/autobuze sa instalese din fabrica astfel de camere.
    Cel putin toate accidentele vor avea un "martor"!
    Ar fi foarte simplu de a afla cine a fost vinovat de producerea sau incalcarea legii rutiere.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă