• Doua jurnaliste ale ziarului „Observator“ s-au infiltrat in lumea pornografiei virtuale, aflind dedesubturile afacerii

• Dupa ce-si fac „stagiul“ in Constanta, starletele porno scoase pe banda rulanta sint „exportate“ in cele patru zari ale lumii

Prostitutia din ultima vreme a luat o turnura moderna, in stricta legatura cu dezvoltarea tehnologiei. De la trotuarul clasic si sexul pe bancutele din parc, in masini sau incalzirea „cu suflet” a camerei de hotel, prostitutia a evoluat pina la mica publicitate, unde musai se foloseste telefonul mobil.

Internetul a dezvoltat si promovarea unor noi forme de satisfacere sexuala. Pe vremea cind conexiunile erau slabe, iar viteza de transfer era destul de mica, pe site-urile dedicate exclusiv adultilor, se puteau gasi (contra cost, evident) doar fotografii si mici clipuri porno de calitate slaba.

Apoi au aparut camere digitale, care au imbunatatit calitatea expunerilor. Marirea vitezei cu care acceseaza calculatoarele internetul a fost si in beneficiul pornografiei.

In locul femeilor care se expuneau in diferite pozitii, care mai de care mai excitante, au venit alte starlete cu un suflu nou, in ton cu tehnologia si, evident, satisfacind noile cerinte ale pietei.

Video-chat-ul este cea mai avansata forma de a potoli setea amatorilor de gen. Chiar daca nu pot atinge trupurile amazoanelor, persoanele care acceseaza in general astfel de servicii se bucura de faptul ca sint scenaristii filmului porno turnat in fata lor.

Nici nu mai conteaza ca un simplu episod creeaza dependenta si ca sumele de bani cheltuite pe astfel de distractii sint cit se poate de mari.

• 200 de constantence practica video-chat pentru adulti

Firmele care furnizeaza internet (provideri) au in ultima vreme din ce in ce mai multi clienti. Angajatii acestor firme au inceput deja sa cunoasca locurile unde se practica video-chat in Constanta. De asemenea, cei mai multi dintre lucratorii providerilor au ajuns sa le cunoasca pe toate prestatoarele acestor servicii.

Potrivit unor surse din rindul furnizorilor de servicii internet, in Constanta sint aproximativ 200 de femei care se dezbraca in fata web-cam-ului (camerei video care se conecteaza la calculator si distribuie imagini in direct pe internet).

Practicantele sint din toate categoriile sociale si de toate virstele.

Şocant este ca multe dintre femeile care se dezbraca in fata calculatorului sa se masturbeze spre deliciul vizitatorilor sint chiar absolvente de studii superioare si, mai mult de atit, sint angajate pe functii de top: juriste, medici rezidenti, absolvente de litere sau… mai socant, chiar cadre didactice.

• Reporteri infiltrati in afacerea pornografiei virtuale

Retelele de video-chat sint bine acoperite, chiar daca fetele se dezgolesc in fata barbatilor din toata lumea. Desi site-urile pot fi accesate de oriunde, nimeni nu stie cu exactitate care sint locurile unde fetele isi pun pe rol scenariile pornografice.

De obicei, informatiile transmise de camerele video-chat-urilor sint preluate de un site strain, de obicei american, sau dintr-o tara superdezvoltata.

De aici sint distribuite in lume. Prin metode obisnuite nu ai cum sa afli adresele de internet care transmit semnalele video. Doua ziariste ale cotidianului „Observator” de Constanta au mers pe firul anunturilor din ziare, ajungind la unul dintre mai marii afacerilor cu pornografie virtuala.

„Alo, buna ziua. Am sunat in legatura cu anuntul in care angajati fete pentru video-chat”, a fost primul pas catre „desuurile” afacerilor de acest gen.

La capatul celuilalt fir a raspuns un barbat care s-a recomandat Igo. De la replicile pline de politete, „angajatorul” a stabilit o intilnire cu potentialele actrite porno. Sediul, o cladire din centrul orasului, dar cu o intrare ceva mai ascunsa.

Prima regula a relatiei angajator-subordonati s-a dovedit a fi discretia maxima. Reporterii sub acoperire nici nu au intrat bine in incapere ca seful deja si-a incuiat atit usa de la anticamera, cit si pe cea de la birou: „Ca sa nu ne deranjeze nimeni”.

Discutia a inceput cu o prezentare a ceea ce inseamna video-chat. „In primul rind, nu este prostitutie”, a tinut sa lamureasca acest Igo.

Apoi, si-a continuat povestea, mizind in special pe sumele impresionante de bani pe care le cistiga fetele. „Intr-o luna, mai putin de 500 de euro n-ai cum sa cistigi. Fetele au ajuns si la 2.000 de euro pe luna”.

Igo explica mai departe ca firma lui are incheiate protocoale cu site-uri din Olanda si Franta, prin care transmite serviciile video-chat-urilor.

• Starlete porno angajate ca operatoare P.C.

Fetele care practica aceasta meserie nu se numesc prostituate sau actrite XXX, cum ar crede lumea, ci operatoare de calculator. In anunturile de angajare de la mica publicitate se specifica faptul ca fetele sint angajate cu contract de munca. Igo ne-a spus ca fetele care lucreaza pentru el sint incadrate ca operatoare P.C.

Firma lui are trecut ca profil, in Registrul Comertului, activitatile culturale. „Ce, credeti ca am autorizatie pentru video-chat? Cine sa dea autorizatie pentru asta? Am dat spaga 120.000 de dolari la Ministerul Culturii ca sa am autorizatie pentru activitati culturale.

Sintem doar patru video-chat-uri din toata tara cu autorizatie”, se lauda Igo.

Clientii serviciilor de gen prefera intelectualele, deoarece in perioada destrabalarii pot comunica mai bine. Multi dintre cei care acceseaza video-chat-ul chiar se confeseaza cu privire la fanteziile erotice pe care le au si pe care nu le pot satisface cu sotiile de acasa.

Igo are angajate 18 fete din Constanta, carora le selecteaza clientii. In biroul lui are un calculator conectat mereu la site-urile angajatelor lui. El poate intra oricind, vazind atit ce fac fetele, cit si clientii, aflind citi bani au in cont si deci care merita atentie si care nu.

In alte cazuri, seful verifica pe viu cum se presteaza.

• De la garsonierele din Constanta, pe „platourile” din Canada sau Germania

Fetele devin adevarate actrite, sau vinzatoare de iluzii barbatilor care vor sa atinga apogeul sexual doar dupa ce trec prin mina bossului si a… psihologului. Cei doi initiaza fetele in tactica simularii orgasmului, dar si in tainele manevrarii cit mai excitante a jucariilor sexuale.

„Gabriela, o dulceata de fata, si virgina, avea 21 de ani, si se juca cu doldy (n.r. – vibrator). Impreuna cu psihologul meu a reusit sa gaseasca o metoda cum misca doldy. Nu il introducea, dar din pozitia camerei web se vedea ca il baga pe tot”, povesteste Igo.

Bossul ne mai spune ca fetele trec prin mai multe etape pina la a fi profesioniste in domeniu. Se incepe dintr-o garsoniera dotata cu aparatura necesara. Aici sint cazate doua fete incepatoare. Aceasta prima etapa ajuta si la dezinhibarea „amazoanelor“.

In plus, prospaturile nu au acces la colegele mai vechi decit dupa sase luni.

Fetele cu vechime nu trebuie sa le descurajeze, de teama concurentei.

Mai departe, cam dupa sase luni, se ajunge la un apartament cu doua camere, unde sint cazate patru fete. Igo este cel care incuie si descuie de fiecare data. Nici una dintre ele nu mai are cheia de iesire. Igo monitorizeaza chiar si viata sexuala a angajatelor lui.

Ele nu au voie sa se culce cu nimeni, sau sa se indragosteasca de cineva pina cind bossul nu-si da acordul.

Scaparile sint sanctionate drastic. Igo spune ca in lumea video-chat-ului fetele au cazier, iar cea care calca pe bec o data nu mai este angajata pe nicaieri. De asemenea, ele nu au voie sa refuze nici o comanda a clientilor si nici macar sa lase cadrul gol. Toate acestea se adauga la cazier.

Dupa o perioada in acest apartament, fetele sint avansate si ajung „actrite” intr-un studio – o incapere foarte mare, compartimentata prin draperii, cu fete si calculatoare. Igo se lauda ca fetele lui sint inchiriate pe baza de contract pentru diverse activitati.

Fie la promotii, fie pentru escorta (dame de companie), sau chiar cluburi de strip-tease.

Afacerea, explica Igo, are continuitate peste hotare. Desi se lauda ca site-ul de video-chat unde sint expuse fetele lui nu este accesat de romani, chiar in fata reporterilor sub acoperire au fost romani care au intrat pe video-chat. Igo a spus ca pe acest site intra numai strainii care nu stiu de unde sint fetele.

Apoi, tot el afirma ca fetele pleaca in China, Canada, Germania, Franta, Spania etc.

Daca toti care acceseaza sint straini, iar pe internet distanta nu conteaza, nu intelegem de ce trebuie ca fetele sa plece in alte tari, atita timp cit strainul care plateste da aceiasi bani, indiferent de locatia unde este fata.

Nu cumva ca sa se intilneasca cu clientii aceia care platesc mai bine?

De aici se deduce cu simplitate ca video-chat-ul este in strinsa legatura cu prostitutia, cu traficul de persoane sub o forma mult mai organizata.

Chiar daca supozitia noastra nu ar fi valabila, cu siguranta acolo se comit infractiuni, incepind cu raspindirea de materiale obscene pe care legile penale o pedepsesc cu inchisoarea.

Departamentul Investigatii