Judetul Alba ar putea pierde unul dintre cele sase posturi de deputat, in cazul in care vor avea loc alegeri anticipate. Conform datelor Directiei Regionale de Statistica Alba, la data de 1 ianuarie 2005, numarul locuitorilor din judet a scazut la 380.091.

In conditiile in care norma de reprezentare este de un deputat la 70.000 de locuitori, judetul va avea doar 5,4 posturi de in Camera Deputatilor. Pentru a obtine sase mandate ar fi nevoie ca raportul dintre numarul persoanelor din judet si norma de reprezentare sa fie mai mare de 5,5.

Numarul posturilor de senator va ramane constant, adica doua. Situatia in care va fi un deputat mai putin va ascuti atat lupta electorala, cat si cea pentru alcatuirea listelor, care se va da in interiorul fiecarui partid.

Parlamentari PSD fara sustinere

Cei mai afectati dintre actualii parlamentari de Alba, de hotararea Guvernului privind organizarea alegerilor anticipate, vor fi, cu siguranta, cei care au fost alesi pe listele PSD. Actualii deputati Mugurel Sarbu, Emilian Cutean si Nicolae Popa (Partidul Conservator) vor avea sanse destul de mici sa se regaseasca pe lista filialei fostului partid de guvernamant de la Camera Deputatilor.

Sarbu era anul trecut, in perioada pre-electorala, presedintele organizatiei judetene a social-democratilor, respectiv prefect de Alba, astfel incat nu a avut probleme in a castiga alegerile interne din filiala, care s-au desfasurat la inceputul lunii septembrie 2004.

Alegerile anticipate il gasesc acum pe parlamentar in ipostaza de a nu mai avea nici o legatura cu organizatia dupa ce a pierdut alegerile pentru functia de presedinte, care au avut loc in aprilie 2005.

Delegatii l-au ales atunci ca lider pe avocatul Ioan Rus, care a mai ocupat acest post pana in septembrie 2003, cand a fost schimbat de conducerea nationala a partidului. Dupa revenirea lui Rus, Sarbu a rupt orice legatura cu organizatia si si-a mutat biroul parlamentar din sediul PSD pe motiv ca nu poate colabora cu noul presedinte.

Aceste decizii ar putea sa-l coste scump pe deputat, avand in vedere ca sunt slabe sanse ca el sa fie sustinut de actuala conducere a filialei social-democratilor pentru a ocupa o pozitie eligibila pe lista.

In aceeasi situatie se afla si Emilian Cutean, care a ajuns sa candideze in Alba la "recomandarea" fostului presedinte al Romaniei, Ion Iliescu. Deputatul Partidului Conservator, Nicolae Popa, nu mai este sigur nici el de prezenta pe o lista eligibila.

Acesta a ocupat la alegerile parlamentare de anul trecut locul doi pe lista PSD Alba de la Camera Deputatilor, loc adjudecat in urma intelegerilor dintre cele doua formatiuni politice.

Este greu de crezut ca fostul partid de guvernamant va mai ceda inca o data locuri in Parlament Partidului Conservator (fost PUR) dupa ce acesta a tradat si s-a aliat cu PNL si PD. Singurul care poate miza pe o oarecare siguranta in ceea ce priveste mentinerea in bancile Parlamentului este senatorul George Maior.

Alianta - la ora calculelor

Alianta "D.A." a obtinut la alegerile generale din 2004 doua posturi de deputat: unul pentru liberalul Tiberiu Barbuletiu si unul pentru democratul Stefan Bardan. La Senat, din partea Aliantei a fost ales democratul Alexandru Peres. Lucrurile se vor complica daca vor trebui alcatuite din nou listele.

Nu atat intre cele doua partide, intre care sistemul de alocare a posturilor este clar, cat intre liderii din interiorul fiecarui partid. Primul plan va apartine PD, care probabil il va pastra pe Alexandru Peres ca principala optiune.

La Camera Deputatilor, unde potrivit sondajelor Alianta ar putea obtine cel putin doua si cel mult trei mandate, primii vor fi liberalii.

Pe primul loc pe lista din Alba la Camera Deputatilor ar putea fi altcineva decat Tiberiu Barbuletiu, in conditiile in care un loc si-ar putea dori si ministrul Teodor Atanasiu, dar si actualul prefect, Cosmin Covaciu, care a castigat influenta in organizatia judeteana a partidului. Jocurile inca nu sunt facute si probabil ca unii dintre acestia nici nu s-au decis daca vor candida sau nu.

De asemenea, un loc de deputat ar putea pretinde si vicepresedintele Consiliului Judetean, Dan Coriolan Simedru, fost deputat, care a fost abia al treilea pe listele din 2004. Un cuvant de spus in stabilirea ordinii pe listele din Alba ale liberalilor il va avea si secretarul general la nivel national al partidului, Dan Motreanu, provenit din organizatia Alba.

La PD, lucrurile par ceva mai simple. Daca Alexandru Peres isi va pastra locul de senator, la deputati, pe locul al doilea, rezervat democratilor pe listele Aliantei s-ar putea afla tot actualul deputat Stefan Bardan. Subprefectul Clement Negrut ar putea fi si el unul dintre candidati posibili.

Totul va depinde, insa, de dorinta presedintelui filialei, Mircea Hava, si a vicepresedintelui Ion Dumitrel.

Dumitrel, Negrut si Bardan, faceau parte din aceeasi grupare interna din PD si se sustineau reciproc in interiorul partidului. Ramane de vazut cum a rezistat legatura lor la un an de la alegerile generale.

Cel mai greu sa-si conserve postul de deputat obtinut anul trecut va fi pentru PRM, in conditiile in care Cristian Buzea nu a fost doar invizibil, ci chiar inexistent la nivel judetean. De cand a fost ales, acesta nu a sustinut nici o conferinta de presa si este aproape necunoscut.