Primarul Iuliu Ilyes a sustinut ieri o conferinta de presa in cadrul careia a prezentat principalele coordonate ale activitatii din aceasta perioada a institutiei pe care o conduce.

Dupa inaugurarea Turnului Pompierilor, o alta realizare importanta din aceasta perioada a Primariei Satu Mare o constituie instalarea noului sistem de incalzire la Liceul MIU, lucrare a carei receptie a avut loc azi <>. In programul ce vizeaza incalzirea mai sint incluse Scoala nr. 13, doua gradinite, precum si Casa de batrini (fostul camin spital).

Pina la sfirsitul anului toate institutiile subordonate Consiliului local vor beneficia de sisteme de incalzire moderne si performante, conform noilor norme ISCIR", a declarat Iuliu Ilyes.

Referitor la subiectul privind lucrarile de reparatii pe strazile care necesita acest lucru, primarul Ilyes a afirmat: "Azi dimineata <<(nota red. - ieri)>> am avut o intilnire cu cei 5 directori ai firmelor din Satu Mare care se ocupa de drumuri. Dupa discutii aprinse am reusit sa ajungem pina la urma la un consens si am stabilit planul de bataie pentru aceasta toamna.

Astfel, pina la finele anului, procesul de reparatie al strazilor va comporta 2 etape mari. Prima se refera la asfaltare, pe care intentionam sa o finalizam pina in 15 octombrie. Aici sint incluse strazile Iuliu Maniu, o parte din Ady Endre si Ceahlaului. Urmeaza apoi strada Stefan cel Mare si partea a doua a strazii Ady Endre.

In paralel, vom efectua lucrari si pe strada Rodnei, inclusiv Fabricii, pina la Avram Iancu. Miine <>, va avea loc receptia lucrarilor de reparatie pe strada Cerbului si Martirilor Deportati. Cea de-a doua etapa se refera la continuitatea lucrarilor ce pot fi efectuate si in perioada rece, pe care le vom realiza la nivel de macadam.

Aici sint vizate strazile Bradului, Nicolae Iorga, Motilor, precum si toate cele din zona strazii Vulturului".

In legatura cu mult asteptata incepere a lucrarilor de reparatie pe strada Avram Iancu, primarul Iuliu Ilyes a precizat: "In afara de Castrum Corporation, am primit asigurari si din partea altor firme ca ne vor ajuta cu utilaje. Lucrarile de reparatie vor demara luni dimineata. Am primit asigurari din 3 directii in acest sens.

Daca totusi acest lucru nu se va intimpla vom rezilia contractul cu firma care s-a angajat sa finalizeze lucrarea".

In privinta cartierului Micro 14, edilul Satmarului a spus: "Infrastructura acestui cartier trebuie refacuta din temelii. Din aceasta cauza, pina la sfirsitul anului vom reusi sa rezolvam doar jumatatea de sud a cartierului. In urmatoarele doua saptamini urmeaza sa fie finalizate lucrarile de reparatie pe strada Dariu Pop".

"Un alt obiectiv important pe care Primaria Satu Mare doreste sa-l finalizeze cit mai curind este asfaltarea peronului Garii de Nord Satu Mare. De asemenea, intentionam sa inventariem pasajul peste calea ferata din Gara Ferestrau si sa-l refacem.

Totodata dorim sa curatam si pasajul de la IT Ardeleana spre cartierului Soarelui, care este total neingrijit si napadit de balarii, din cauza proastei administrari a CFR-ului. Totodata, urmeaza sa refacem integral si sa asfaltam strazile Dimbovita, Grigore Alexandrescu, Olteniei, Caisilor, Nichita Stanescu, Prunilor", a mai spus primarul Ilyes.

O alta tema abordata de primarul Ilyes s-a referit la hala din Piata Somes. "Circula un zvon potrivit caruia s-ar vinde hala din spatele pietei. Am auzit ca oamenii se grabesc sa-si vinda repede si ieftin mesele din aceasta hala. Ea se afla pe domeniul public, nu se vinde si nici nu se poate concesiona. Asa ca ii rog pe cetateni sa stea linistiti si sa nu aplece urechea la zvonistica".

Apoi, primarul Iuliu Ilyes a prezentat principalele puncte de pe ordinea de zi ce vor fi dezbatute in cadrul sedintei de azi a Consiliului local. "Este vorba in primul rind despre proiectul privind infiintarea Politiei Comunitare, care intentionam sa devina functionala incepind cu 1 ianuarie 2006. Apoi vor fi discutati si termenii colaborarii cu clubul Olimpia.

Conform proiectului de colaborare, Primaria va prelua cheltuielile cu utilitatile, cu lucrarile de intretinere, cu deplasarea echipei. De asemenea, reparatia capitala a stadionului, organizarea meciurilor, respectiv studiile tehnice necesare pentru primirea, acordarea licentei de functionare vor fi suportate tot de catre Primarie", a declarat primarul Ilyes.

In finalul intilnirii de ieri, primarul Iuliu Ilyes a anuntat si inaugurarea Parcului Industrial Satu Mare, care va avea loc in data de 17 octombrie in prezenta sefului delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, Johnatan Scheele.