Lucian Baila este, de vineri, directorul general interimar al celui mai mare spital din tara. Dupa detronarea lui Constatin Copotoiu, noul presedinte al Consiliului de Administratie este Felicia Pop, director al Directiei Generale a Finantelor Publice Mures.

Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, prezent la numire, a refuzat sa ofere orice detaliu privind motivele destuituirii, altele decat cele regasite in anexa ordinului de demitere.

Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a anuntat, duminica trecuta, demiterea consiliilor de administratie si a comitetelor directoare din cele mai importante unitati sanitare din tara. Printre acestea, si conducerea spitalului din Targu Mures.

Anuntul initial al ministrului nu a fost motivat duminica, Nicolaescu anuntand ca va prezenta concluziile auditului odata cu ordinele de demitere.

Spitalul Clinic Judetean de Urgenta din Targu Mures s-a aflat constant in topul national al datornicilor, in 2003, cand sefia a fost preluata de conducerea tocmai demisa, valoarea datoriilor fiind de 430 de miliarde.

Anul 2005 a fost incheiat cu o datorie de 53 de miliarde ROL, dupa ce un control al ministerul a obligat CJAS Mures sa achite o restanta a cheltuielilor nedecontate, de 147 de miliarde ROL.

Management dupa ureche

La inceputul mandatului, Eugen Nicolaescu a criticat, de cate ori a avut ocazia, "managementul defectuos". Aceeasi concluzie s-a desprins si din ordinul de demitere, care a sosit joi la Targu Mures. Mai mult, vineri, cand a anuntat conducerea interimara, Nicolaescu a intarit, specificand ca "managementul a fost facut dupa ureche".

Cu toate acestea, nu a fost specificata nici o cauza concreta, din punct de vedere financiar, pe care ar fi comis-o vechea conducere.

Cinci demisi din 15

Din cei 15 membri ai conducerii spitalului demisi duminica, vineri, doar cinci au ramasi demisi: Constatin Copotoiu, Bogdan Paltineanu, Florin Buicu si cei doi reprezentanti ai Consiliului Judetean in CA, Kovacs si Megyes.

De altfel, la nivel national, demiterea a fost considerat un atac direct la adresa lui Constatin Copotoiu, considerat un adevarat feudal al Muresului. Intreaga organizare a Consiliului de Administratie a fost regandita.

Daca, initial, acesta avea in componenta doi reprezentanti ai CJ, acum, Nicolaescu a decis sa ofere sefia organului de conducere economistilor.

In conditiile in care ministrul a incercat sa indeparteze profesorii si feudalii de la conducerea spitalelor, a reusit insa sa nemultumeasca lumea medicala, nebisnuita sa fie condusa de economisti. Si directorul administrativ al spitalului este tot un economist, Marius Dohan.

O alta surpriza din Consiliul de Administratie este Nicoleta Enachescu, directorul financiar al Energomur, si Alexandru Farcas, presedintele IFC Mures.

Cine-i sefu'?

Lucian Baila s-a remarcat ca fiind primul care a folosit termenul de "feudal", in dezbaterea publica organizata de ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, la Targu Mures, in urma cu doua luni.

Recomandari ale unor persoane din lumea medicala - asa cum a declarat ministrul -, dar si faptul ca Baila i-a sustinut proiectul celor 14 legi de-a lungul dezbaterii, sunt doua posibile motive pentru numirea sa.

Cu toate acestea, la prezentarea in fata presei, acesta nu a convins, fiind mai degreaba ezitant in ceea ce priveste feudalii din spital. Baila lucreaza in anestezie - terapie-intensiva de 15 ani, iar doi i-a petrecut lucrand la un spital universitar din Statele Unite.

22 octombrie 2005: Dialogul Lucian Baila - Eugen Nicolaescu

Lucian Baila: Medicina clinica este inca feudala prin regulament si seful este cel care domneste peste un spital. Medicina este interbelica. Fenomenul baronilor locali este valabil si in universitatile de medicina si farmacie. Veti avea sustinerea multor medici, care asteptau o schimbare.

Eugen Nicolaescu: Stiu ca aveti dreptate in ceea ce priveste feudele din UMF.

Florin Buicu, fostul director administrativ al spitalului, a anuntat ca exista sanse mari sa participe la concursul pentru postul de director al spitalului, care va avea loc anul viitor.

Demisii

Consiliul de Administratie

Prof. Dr. Constatin Copotoiu (UMF - rector)

Prof. Dr. Nagy Ors (UMF - prorector)

Silviu Morariu (DSP - director)

Liana Pop - (DSP - jurist)

Kovacs Dezideriu (CJ)

Vasile Bud (Colegiul Medicilor)

Radu Duca (Ordinul Asistentilor)

Bogdan Paltineanu - director general

Comitetul Director

Bodan Paltineanu

Florin Buicu

Liliana Goga - director ingrijiri medicale

Szabo Bela - dir. gen. adjunct medical I

Constantin Florea - dir. gen. adj. medical II

Vasile Nistor - contabil sef

Noii sefi

Consiliul de Administratie

Felicia Pop - presedinte

Nicoleta Enachescu, director financiar al Energomur

Alexandru Farcas, presedintele IFC Mures

Prof. Dr. Nagy Ors, prorector UMF

Silviu Morariu, director DSP Mures

Vasile Bud, reprezentant al Colegiului Medicilor Mures,

Liana Pop, jurist

Duca Radu, presedintele Ordinului Asistentilor Mures

Comitetul Director

Lucian Baila - director general

Marius Dohan - director administrativ

Liliana Goga - director ingrijiri medicale

Szabo Bela - director general adjunct medical I

Constantin Florea - director general adjunct medical II

Vasile Nistor - contabil sef