Cosmin, solistul trupei dance valcene T’Short, se teme de interlopii locali. Pentru ca a primit mai multe amenintari din partea mafiotilor, artistul a decis ca e timpul sa-si cumpere o arma. Si nu orice: un pistol Walter de 17 milioane lei.

Cosmin se teme pentru viata sa. A primit mai multe amenintari cu moartea de la interlopi, asta dupa ce usa vilei sale cu doua etaje din Ramnicu Valcea a fost fortata de persoane necunoscute. El si-a montat sisteme de alarma in locuinta, mai ceva ca-n singur acasa, si chiar a decis sa-si cumpere pistol pentru a-si apara familia.

Pentru ca este cunoscut ca o persoana bogata, Cosmin crede ca a devenit o tentatie pentru raufacatori.

„Fac niste cursuri in Ramnicu Valcea, la o firma. Pistolul mi-l cumpar saptamana asta. E vorba de un Walter, care costa 17 milioane de lei", ne-a declarat telefonic Cosmin.

Recent, trupa valceana T Short a sustinut un recital in discoteca Bloody Mary din Ramnicu Valcea. Scopul concertului: incercarea de a relansa un brand care pana in urma cu mai bine de 5 ani facea furori in clasamentele muzicii dance. Solistul trupei, Cosmin, a inregistrat recent alaturi de partenera sa, Carmen, un nou disc. La realizarea acestuia a contribuit si Laurentiu Duta

T Short se numara printre pionerii dance-ului romanesc. In urma cu circa 10 ani, albumele trupei se vindeau in sute de mii de exemplare, membrii formatiei erau concurentii directi ai celor de la 3 Sud Est. Schimbarile de formula au afectat puternic eficienta trupei.

Incet-incet, hiturile T Short au disparut din topuri, iar refrene care altadata erau pe buzele tuturor adolescentilor, au fost inlocuite cu altele, apartinand unor trupe la moda.

In ultimii ani, Cosmin s-a ocupat mai mult de afaceri decat de muzica. A construit doua moteluri, in Ramnicu Valcea si San Marino si s-a ocupat de discoteca Bloody Mary. El spera ca revenirea muzicala sa fie una de succes, mai ales ca scena dance romaneasca a ultimilor ani este una tot mai saraca in valori.