Elena Saratean s-a nascut la data de 20 mai 1935, in Cluj-Napoca. Pasiunea pentru balet s-a concretizat intr-o cariera inceputa la varsta de 16 ani. In urmatorii 24 de ani, a dansat in zeci de spectacole pe scena Operei Maghiare, din Cluj-Napoca. In 1975, a luat decizia de a-si urma sotul, refugiat politic, in SUA.
Alaturi de acesta a calatorit in toata lumea, iar in anul 1990 s-a reintors definitiv in Romania.
Rep: Baletul a reprezentat pentru multi ani un reper major in viata dumneavoastra. Cand ati descoperit aceasta pasiune ?
Elena Saratean: Mi-a placut intotdeauna sa dansez, inca de mica. La 16 ani am inceput sa studiez cu o balerina, care-mi preda in particular, la ea acasa. Intre timp reusisem sa ma angajez la Opera Maghiara, deci in 1951 lucram deja ca balerina.
Rep: Cum decurgea o zi obisnuita din viata dumneavoastra ?
ES: Incepeam studiile de balet in jurul orei 9 dimineata, dupa care urmau repetitiile pentru spectacole, care durau toata ziua. Urmau spectacolele, aproape in fiecare seara.
Rep: Ati dansat de-a lungul carierei in zeci de spectacole. Care va este cel mai aproape de suflet ?
ES: Baletul a fost viata mea, am facut asta din placere. Toate spectacolele mi-au fost dragi si desi sunt multe la numar, chiar nu pot alege unul.
Rep: La inceputul anilor t70 viata dumneavoastra a luat alta turnura…
ES: Da, sotul meu din cea de-a doua casatorie, Saratean Simion, un om extrem de inteligent, era secretar stiintific la Academie. Era o persoana extrem de discreta si despre unele subiecte nu vorbea nici chiar cu mine. Lucra la un manuscris. Nu stiu daca avea subiect politic, s-a pierdut ulterior. Oricum, avand in vedere contextul politic al vremii s-a hotarat sa fuga in America.
Rep: Care au fost circumstantele plecarii ?
ES: Prima data cand a incercat trecerea granitei, in 1972, a fost prins. A facut inchisoare pentru cateva luni, in Timisoara. L-au anchetat si probabil avand in vedere functia lui, a fost eliberat. La scurt timp, a doua tentativa a fost reusita. A plecat spre Italia, unde a ramas o perioada intr-un lagar de refugiati.
Aici lucra si primea bani si dupa o vreme, cu banii pe care i-a strans, a plecat la New York.
Rep: In tot acest timp, ati reusit sa tineti legatura in vreun fel?
ES: Da, stiam pe unde este, care e soarta lui, pentru ca primeam scrisori. Nu stiu daca toate ajungeau, dar oricum eu am primit scrisori de la el.
Rep: Ati avut neplaceri cu autorita‘ile din cauza plecarii sotului?
ES: Nu in mod direct, nici eu nici familia. Totusi, daca pentru colegele mele balerine, turneele in strainatate erau posibile, eu nu puteam pleca decat prin tara. Le era frica, avand sotul plecat, ca nu ma mai intorc.
Rep: Dupa doi ani, ati reusit sa va alaturati lui. Cum a fost posibil ?
ES: Dupa doi ani de la plecarea lui, mi-a facut chemare. Am intampinat dificulta‘i si credeam ca n-o sa reusesc. El a facut greva foamei 2 saptamani, in New York, s-a intervenit la ambasada si am putut pleca. A fost ceva foarte discret, nimeni din familie nu m-a insotit la plecare. Am fost dusa cu masina la Bucuresti de catre o persoana de la ambasada.
De aici am luat avionul spre New York. L-am reintalnit pe sotul meu, in decembrie 1975, pe aeroportul Kennedy.
Rep: Cum era viata in Statele Unite ?
ES: Locuiam cu chirie intr-un building. Viata era mai grea decat aici, muncile erau mai grele. A fost greu la inceput, pe urma m-am acomodat. Sotul meu m-a invatat engleza si am inceput sa lucrez intr-un restaurant, ca si caserita. Dupa 5 ani, am dat examen si am obtinut cetatenia.
Rep: Cum ati perceput New York-ul acelor ani ?
ES: Mi-a placut foarte mult. Eram extrem de incantata de tot ce vedeam, mergeam la spectacole de balet, de teatru, la filme. Ma plimbam in fiecare seara prin Central Park, vizitam pravaliile uriase, cunosteam tot orasul. Desi am vizitat o multime de locuri, New-York-ul a ramas preferatul meu.
Rep: Ati fructificat din plin pasiunea pentru calatorii. Care au fost locurile pe care le-ati vizitat ?
ES: A fost o perioada foarte frumoasa a vietii mele. Am vizitat, alaturi de sotul meu, toata America de la East la West, Canada, Europa: Franta, Italia, Germania de Vest... Profitam de orice concediu sau ocazie si plecam in calatorii. Cand ajungeam la hotel eram tot timpul obositi, noaptea calatoream, ziua vizitam.
Rep: In perioada petrecuta in strainatate, aveati vreun contact cu familia ramasa in tara?
ES: Corespondam foarte des si eram la curent cu viata lor din tara. tin minte ca le trimiteam zeci de poze din calatoriile mele. Evident ca nu se punea problema vizitelor. M-am bucurat totusi ca nu au avut probleme cu Securitatea dupa plecarea mea.
Rep: In 1990 ati decis sa va intoarceti in tara. Care au fost motivele deciziei?
ES: Aveam deja amandoi o varsta si sotul meu avea probleme de sanatate. Diferenta de varsta dintre noi era de 11 ani. Suferise operatii si in tara, cat si la New York. Nu vroia sa raman singura acolo. Cum regimul in Romania era altul, am decis sa revenim. M-am intors prima, in noiembrie 1990, urmand ca el sa rezolve unele detalii acolo si sa ma urmeze.
In februarie 1991, un prieten de acolo imi comunica printr-o scrisoare decesul lui… Era pe atunci Razboiul din Golf si plecarile spre America erau dificile. Nu am putut pleca la inmormantare…
Rep: Ati avut o viata pe cat de frumoasa, pe atat de plina de evenimente. Regretati vreo decizie luata?
ES: Nu regret nimic din viata mea. Mi-a placut baletul, toti anii in care am dansat la Opera Maghiara.. Plecarea mea nu a fost un abandon, urma sa ma retrag. Cariera unei balerine se termina mai repede decat in alte domenii. Ma bucur ca am fost alaturi de sotul meu si am vizitat toate locurile pe care mi le-as fi dorit vreodata sa le vad.
