Cel mai mare sindicat din invatamantul preuniversitar galatean, SIP, are mari probleme la capitolul imagine. Magistratii galateni au emis recent o hotarare judecatoreasca foarte ciudata, din care reiese ca o parte din prevederile statutului SIP arunca aceasta formatiune in afara legii.

Dar pe de alta parte nu obliga sindicatul la revizuirea statulului, pe care de altfel l-a modificat chiar anul precedent. Controversata hotarare a fost emisa de judecatori, in urma unui proces prin care o alta formatiune sindicala, rivala a SIP, contesta modul in care functioneaza cel mai mare sindicat al profesorilor.

Conducerea SIP sustine insa ca nu se abate in nici un chip de la legea sindicatelor.

Meseria de sindicalist sef este cu siguranta cea mai avantajoasa slujba pe care o poate avea un angajat din invatamantul preuniversitar.

Pentru ca sosesc lunar cotizatii de cateva milioane, de la toti membrii de sindicat care cred ca cineva le apara interesele, sefii participa deseori la negocieri cu Ministerul si au un cuvant important de spus si pe plan local, la diverse concursuri organizate de Inspectoratul Scolar Judetean.

Asa se explica si motivul pentru care intre sindicatele din sistem exista de ceva timp un adevarat razboi, in care fiecare are interesul de a-si lovi sub centura adversarul, prin orice mijloace.

La ora actuala, cele mai aprige lupte se dau intre Sindicatul din Invatamantul Preuniversitar (SIP Galati) si Sindicatul „Educatia" (fostul sindicat cu personalitate juridica de la Scoala de hipoacuzici „P.P. Neveanu").

Razboi mutat la Tribunal

Dupa ce a dat lovitura in „scandalul lefurilor ciuntite" de Ministerul Educatiei (a fost prima formatiune sindicala care a demonstrat in justitie ca profesorii galateni erau furati la leafa de guvernanti), Sindicatul „Educatia" i-a actionat in judecata, anul trecut, si pe rivalii din Sindicatului

Invatamantului Preuniversitar (SIP - cel mai mare sindicat al profesorilor din Galati).

Presedintele sindicatului „Educatia", Adrian Andrasescu, a invocat faptul ca SIP ar fi fost un sindicat constituit in afara legii, care are un statut si o organizare din care reiese ca este, in acelasi timp, atat sindicat (ca organizatie primara), cat si federatie sindicala.

In acest sens el primeste membri de sindicat persoane fizice (cu adeziuni), sindicate legale cu personalitate juridica (SIP Tecuci, Sindicatul de la „P.P. Neveanu, sindicatul „Speranta"), precum si sindicate organizate in scoli, fara personalitate juridica.

Conform legii sindicatelor, aceste formatiuni organizate din persoane fizice se inregistreaza la judecatorie si nu la tribunal, unde pot fi „inscrise" doar federatiile. Tot „Educatia" a mai contestat si alte prevederi, pe care le contine statutul celui mai mare sindicat din invatamantul galatean.

Numai ca in prima instanta, „Educatia" s-a trezit ca, de fapt, actionase in judecata o alta formatiune sindicala. Este vorba despre Sindicatul din Invatamantul Preuniversitar „Unirea", afiliat la Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant si condus de profesorul Costica Goia.

Dupa o perioada de suspiciuni, presedintele „Educatia" a cerut rectificarea greselii, iar la finele anului trecut Judecatoria din Galati a dictat si o sentinta in acest proces. Numai ca hotararea emisa de un complet de judecata format din trei magistrati este foarte ciudata.

Sentinta cu doua taisuri

Instanta a admis cererea de revizuire a deciziei pronuntate anterior, in care se facera referire la sindicatul „Unirea", iar in rejudecare a fost admis recursul pentru mai multe considerente. Modificarea statutului SIP din luna februarie a anului precedent incalca prevederile Legii nr. 54 din 2003, in ceea ce priveste reglementarea posibilitatii afilierii la SIP a altor sindicate, deoarece aceasta constituie practic o forma de asociere a asociatiilor sindicale sub forma federatiei sindicale.

Instanta ia in calcul faptul ca aceasta dispozitie din statut trebuia altfel reglementata, pentru a inlatura echivocul (in conditiile in care Legea 54 prevede o procedura si o competenta diferita de acordare a personalitatii juridice acestei forme de asociere a organizatiilor sindicale).

Magistratii retin insa ca dobandirea titlului onorific de presedinte fondator, a primului presedinte al SIP, nu reprezinta o incalcare a legii (alta contestatie adusa de „Educatia").

Pe de alta parte, afilierea unor unitati de invatamant, ai caror lideri sa faca parte din Consiliul Judetean al SIP, este considerata de magistratii din completul de judecata o prevedere incompatibila cu legea sindicatelor! Asadar instanta a decis, pe de o parte, modificarea in totalitate a incheierii recurente, dar pe de alta parte, in rejudecare, a fost respinsa cererea de modificare a statutului SIP, avand in vedere ca modificarile propuse nu corespund cerintelor legii sindicatelor. Cu alte cuvinte, instanta a admis recursul declarat de sindicatul liber „Educatia", dar a respins cererea de modificare a statutului Sindicatului Invatamantului Preuniversitar.

„SIP e in afara legii"

Presedintele Sindicatului „Educatia", Adrian Andrasescu, sustine ca decizia magistratilor este duplicitara si adauga faptul ca aceasta sentinta nu i-a fost comunicata niciodata.

„In primul rand, magistratii au constatat ca SIP functioneaza in afara legii, dar cu toate acestea nu ne-a dat satisfactia de a obliga SIP sa isi refaca statutul, pentru a fi in conformitate cu legea. Acum, la SIP sunt multe aspecte care se afla in afara legii.

Spre exemplu, SIP este inregistrat la Judecatoria Galati, iar SIP Tecuci la Judecatoria din Tecuci. Dar SIP Tecuci face parte din SIP Galati, care arata ca o federatie ce trebuia inregistrata la Tribunal.

Mai grav este ca presedintele sindicatului SIP Tecuci, Mircea Dutu, este si in organul de conducere al SIP Galati, fapta care contravine legii. Iar Constantin Ciosu, presedintele fondator, nici macar nu este primul presedinte din istoria SIP", ne-a declarat zilele trecute presedintele sindicatului „Educatia", Adrian Andrasescu.

De cealalta parte insa, conducerea SIP nu doreste sa vorbeasca prea mult despre controversata hotarare judecatoreasca emisa de instanta din Galati.

Presedintele fondator, Constantin Ciosu, nu a dorit sa discute despre problemele cu care se confrunta acum SIP, iar presedintele sindicatului, Valeriu Diculescu, ne-a declarat ca nici un alt sindicat nu are dreptul de a-si contesta rivalii in instanta.

„Hotararea judecatoreasca este in favoarea nostra pentru ca i-a respins ceea ce a cerut. Eu nu am observat in hotarare sa scrie ceva ca sindicatul nostru e in afara legii. In plus, Sindicatul Educatia a comis niste greseli atunci cand a inregistrat plangerea la instanta.

Si a iesit o incurcatura cu sindicatul Unirea. Cu ce drept, un sindicat care nu are legatura cu noi, ne contesta la tribunal?", a afirmat in urma cu doua zile, presedintele SIP, Valeriu Diculescu.

Nici o schimbare la orizont

Surse din cadrul Sindicatului Invatamantului Preuniversitar ne-au comunicat ieri ca de la data emiterii acestei hotarari judecatoresti, SIP a mai avut o serie de sedinte, dar nu s-a luat in discutie niciodata modificarea statutului sindicatului, pentru a nu mai fi contestat in viitor.

Ba din contra, pe langa sindicatele „Speranta" si „Educatia" (fostul sindicat P.P.Neveanu), care au personalitate juridica si au fost incluse in SIP in urma cu ceva timp (ulterior, datorita unor neintelegeri intre sefi, ele au fost axcluse), acum si sindicatul de la Liceul CFR Galati detine personalitate juridica si este inclus in SIP.