Schimbarea conducerii Companiei Nationale Administratia Canalelor Navigabile SA Constanta a insemnat revenirea la profit – daca se poate spune asa.

Mai exact, anul 2001 a fost ultimul an cu profit, in 2002, 2003 si 2004 fiind inregistrate, in total, 11 miliarde de lei pierdere, pentru ca din 2005 sa se contabilizeze, din nou, profitul si sa fie „stinsa" pierderea din anii anteriori.

Iar in aceste conditii, noua conducere a Canalelor Navigabile si-a aprobat, potrivit directorului general Valentin Zeicu, proiectele de investitii pe anul 2006. Pe de alta parte, desi lucrurile au inceput sa se urneasca din loc si se desfasoara in conformitate cu legile in vigoare, nu acelasi lucru se poate spune si despre cercetarile care se fac in cazul Gheorghe Nicolau, fostul sef al CN ACN.

Se pare ca pana la urma, punctul vulnerabil al afacerilor derulate de Gheorghe Nicolau prin intermediul Companiei il constituie doar contractul cu televiziunea locala MTC, restul aspectelor cercetate de DNA fiind… „acoperite" cu acte la nivel de Ministerul Transporturilor (pe vremea cand acesta era condus de Miron Mitrea), respectiv ordonante de Guvern (fost Guvern Nastase).

Revenind insa la situatia actuala a CN ACN, printre proiectele prioritare ale actualului director general, Valentin Zeicu, se numara investitia destinata amenajarilor malurilor si taluzurilor, pe ambele canale.

De asemenea, un alt proiect il constituie alimentarea cu apa a ecluzei Cernavoda in regim propriu, in conditiile in care firma Detacan a anuntat ca nu mai poate furniza Companiei apa necesara.

„Tot la capitolul proiecte studiem o amenajare a portului si ecluzei Ovidiu, iar cat de curand se va renunta la instalatiile vechi de stingere a incendiilor, care vor fi inlocuite, la fel se va intampla si in ceea ce priveste masurarea nivelului apei din ecluza", a declarat Valentin Zeicu.

Muncitori Stizo, la locuinta lui Nicolau?

Pe de alta parte, in ceea ce priveste soarta fostului director general al Companiei, Gheorghe Nicolau, se pare ca dosarul acestuia de la DNA este putin „umflat" de elanul pompieristic al unora, aceasta intrucat, din cate se pare, singurul contract 100% „cu cantec" este cel incheiat cu televiziunea constanteana MTC.

In cazul acestui contract, nici Nicolau, dar nici Ministerul Transporturilor, condus la acea vreme de pesedistul Miron Mitrea, nu au avut prea mare grija sa se „acopere", astfel incat Curtea de Conturi a descoperit ca cele peste 4 miliarde de lei destinate confectionarii unor carti de vizita electronice si a unui film tehnic de prezentare a activitatii ACN reprezinta o suma prea mare.

In plus, la control, din 2.500 de bucati carti de vizita au iesit la control numai 300, iar in privinta „confectionarii" filmului de prezentare, acesta a fost „confectionat" la o data anterioara celei inscrise in contract.

In ceea ce priveste alte infractiuni de care se presupune ca este vinovat Gheorghe Nicolau, se pare ca va mai dura ceva vreme pana ce acestea vor fi demonstrate. De exemplu, din cate se stie, contractul cu firma Stizo a ajuns in atentia DNA dupa ce un muncitor sau mai multi au reclamat ca au lucrat la reabilitarea locuintei lui Gheorghe Nicolau.

Ramane de vazut insa in ce mod acest lucru chiar are legatura cu atribuirea firmei Stizo, prin incredintare directa, a unui contract de executie lucrari in cadrul CN ACN. La fel de bine se poate ca reclamatiile muncitorilor sa aiba legatura cu faptul ca respectivei firmei i s-a dus vestea ca fiind rau-platnica fata de proprii angajati.