Reprezentantii in Romania ai celei mai mari firme de consultanta din lume, PricewaterhouseCoopers (PwC), au organizat saptamana trecuta, la Cluj, o prezentare avand ca tema impactul aderarii asupra firmelor romanesti. Manifestarea s-a bucurat de prezenta unui public numeros, fiind cel de-a treilea eveniment de acest gen organizat de PwC, dupa cele desfasurate la Bucuresti si Timisoara.

Principalul obiectiv al manifestarii a fost sensibilizarea mediului de afaceri in privinta schimbarilor ce vor surveni in relatiile economice ale societatilor comerciale romanesti dupa momentul aderarii. Cele mai afectate vor fi companiile autohtone care efectueaza schimburi comerciale cu alte state, din spatiului UE sau dinafara lui.

Facilitati fiscale eliminate

Aderarea tarii noastre la Uniunea Europeana va necesita cunoasterea prevederilor a 31 de capitole de legislatie europeana, apartinand reglementarilor comunitare, insumand aproximativ 90.000 de pagini.

Aceste capitole trebuie respectate de fiecare stat membru al Uniunii, cele mai importante prevederi fiind referitoare la taxele si impozitele indirecte, TVA, sistemul de accize, legislatia muncii sau protectia mediului.

Dupa 1 ianuarie 2007, in cazul in care data aderarii nu se va schimba, vor disparea nu numai barierele vamale, ci si taxele vamale pentru bunurile provenite din spatiul comunitar, garantandu-se astfel libera circulatie a marfurilor.

O data cu disparitia notiunii de import - devenit achizitie intracomunitara -, respectiv export - livrare intracomunitara - intre statele UE se va aplica un nou sistem de balansare a TVA in cazul comertului international, dupa cum a aratat Ruxandra Stoian, tax services director PwC.

In plus, pe langa modificarile aduse prin adoptarea Codului Vamal Comunitar si Regulamentului Vamal Comunitar, vor fi schimbate si reglementarile referitoare la accizare. Astfel, doar uleiurile minerale, bauturile alcoolice si tutunul vor fi supuse accizarii, in timp ce accizele percepute in prezent pentru produsele cosmetice sau produsele de lux nu vor mai purta denumirea de acciza.

In cazul importurilor din spatiul non-UE, cu cateva exceptii, taxele vamale vor inregistra scaderi semnificative, prin aplicarea tarifului vamal comun, in locul tarifului vamal al Romaniei. Exceptiile vor consta in taxele anti-dumping impuse de UE pentru produsele siderurgice, chimice sau textile.

In schimb, potrivit reprezentantilor PwC, in cazul impozitelor directe, cum ar fi impozitul pe profit, nu este ceruta armonizarea integrala a legislatiei nationale, ceea ce inseamna ca fiecare stat isi poate pastra independenta, cu conditia sa nu fie incalcate libertatile economice europene.

Vor disparea, de asemenea, si facilitatile fiscale, care vor fi inlocuite de ajutoare de stat, conditiile pentru acordarea acestora din urma devenind extrem de stricte.

Pe langa aceste modificari, oarecum avand un caracter general, apar si schimbari insemnate in modalitatile de raportare, ceea ce inseamna o crestere a numarului de registre pe care firmele trebuie sa il detina. Astfel, vor aparea in plus registrul de non-transferuri, registrul bunurilor primite si registrul mijloacelor fixe.

Beneficii europene

O modificare benefica va aparea insa in sectorul resurselor umane. In cazul in care angajatii unei firme din Romania vor fi delegati in UE, plata asigurarilor de sanatate se va face doar in tara, nu si in statul in care acestia isi desfasoara activitatea.

Astfel, va putea fi evitata dubla impunere existenta pana acum, cand aceste asigurari erau platite atat in Romania, cat si in tara in care angajatul isi desfasura activitatea.

Totodata, reprezentantii PwC au subliniat ca aderarea la UE nu va conduce obligatoriu la o crestere a salariului minim din Romania, deoarece UE nu impune nivelul salariului minim, ci doar stabilirea existentei unui plafon minim de salarizare, care ramane la latitudinea fiecarei tari.

Avocatul Costin Sandu a prezentat principalele schimbari in privinta legislatiei companiilor romanesti. Se remarca aici aparitia unei noi forme corporatiste: societatea europeana, de inspiratie americana.

Astfel, in cazul in care se doreste mutarea sediului social al unei companii dintr-un stat membru in alt stat membru, societatea nu va mai trebui radiata si inmatriculata in tara in care va avea noul sediu social.

Tot ca o noutate vine si obligatia agentilor economici de a depune situatiile financiare numai la Oficiul Registrului Comertului (ORC), nu si la administratiile fiscale, dar si faptul ca pentru infiintarea unei societati pe actiuni, numarul minim de actionari va fi redus la doi, in loc de 5, cat este in prezent.