Contracte semnate "la doua maini" pentru groapa ecologica din Ungheni

de Adrian A. Giurgea     Romania libera Editia Transilvania-Banat
Luni, 3 iulie 2006, 0:00

Lucrarile la groapa ecologica din localitatea mureseana Ungheni sunt in continuare blocate, nici una din cele trei alveole ale investitiei nefiind inca finalizata, desi prima instalatie ar fi trebuit terminata pana in toamna anului trecut.



Mai mult, neseriozitatea constructorului "Agenda 21", in spatele caruia se afla firma italiana "Waste Italia", nu poate fi taxata de administratia judeteana din cauza contractului semnat intre parti, din care se pare ca lipsesc exact clauzele care ar da dreptul la sanctiune sau la rezilierea unilaterala a contractului.



In acest sens, CJ a demarat procedura de conciliere, insa partea straina a anuntat ca vine la negocieri cu reprezentantii Consiliului in ultima zi legala in acest sens, adica in 12 iulie.



Conducerea institutiei muresene nu a confirmat inca daca este de acord sau nu cu aceasta data, dar este cel mai probabil ca atunci va avea loc intalnirea in care ar urma sa se decida daca va fi adoptat un act aditional la contract si "Agenda 21" va ramane in contract, sau daca se va recurge la Justitie pentru desfacerea contractului ce nu a fost dus la indeplinire de investitorul italian.



Intre timp, ancheta administrativa, derulata, in foarte mare liniste, de actuala administratie judeteana pe marginea formei actuale a contractului, incheiat de CJ cu "Agenda 21", scoate la iveala noi amanunte.



Astfel, vicepresedintele Consiliului Judetean, Alexandru Petru Fratean, a declarat ca din partea institutiei pe care o reprezinta documentul este semnat doar de fostul presedinte al CJ, Gyorgy Virag.



El a adaugat, insa, ca pe fiecare fila a contractului mai apare o semnatura "de conformitate" din partea institutiei, aceasta fiind identificata ca apartinandu-i fostului vicepresedinte Ioan Vasluianu.



De asemenea, un consilier judetean care a ocupat aceasta pozitie si in perioada 2000-2004 a adus varianta de contract aprobata de CJ, in care apar si clauzele privind rezilierea unilaterala a documentului si sanctiunile de intarziere. Acestea lipsesc, insa, din forma semnata de Vasluianu si Virag.



"Inca nu avem o ancheta administrativa finalizata pe aceasta problema", a mai declarat Fratean. Acesta a atras atentia ca pe langa reprezentantii CJ, contractul cu "Agenda 21" a italienilor de la "Waste Italia" a fost semnat si de reprezentantii administratiilor locale din Tarnaveni, Ludus, Iernut, Ungheni, Sanpaul, Sovata si Sangeorgiu de Padure.



Virag sustine ca a semnat alt contract



Fostul presedinte al Consiliului Judetean, Gyorgy Virag, a confirmat faptul ca Vasluianu a semnat fiecare fila a contractului. Mai mult, acesta a spus ca intre documentul care i-a fost prezentat acum si cel semnat de el exista mici diferente, mai ales la capitolul "sanctiuni" si "posibilitati de reziliere".



"Cand am fost sunat de doamna Edit Lokodi (actualul presedinte al CJ - n.r.) i-am spus ca exista prevedere ca daca de la punerea la dispozitie a terenului, in 9 luni nu se realizeaza si nu se preda in functiune prima alveola, atunci se reziliaza automat contractul. Mi s-a prezentat intr-adevar un contrcat in care nu exista aceasta prevedere", a adaugat Virag.



El a completat, insa, ca in documentul semnat de el in 2003 existau 6 clauze de reziliere a contractului.



Mai mult, Virag sustine ca pe contractul semnat de el in 2003, din partea CJ exista doar semnatura lui, iar pe cel prezentat de actuala conducere a institutiei apare si iscalitura "de conformitate" a lui Ioan Vasluianu.



Proiectul depozitului ecologic de gunoi are o valoare totala de 30 de milioane de euro. Depozitul ar fi trebuit sa se realizeze pe o suprafata de 18 hectare, cu trei alveole.




















40 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri