O serie de firme detinute de sindicatele din centrala energetica de la Rovinari sunt acuzate ca ar fi capusat compania de stat. Situatia de la Rovinari nu este singulara.

Afacerile sindicalistilor-patroni au inceput acum opt ani. Atunci, sub presiunile FMI, o parte dintre angajatii companiilor de stat au trebuit concediati.

Numai ca sindicatele din aceste companii, la mica intelegere cu directorii firmelor de stat, au infiintat propriile lor societati comerciale. Acestea au incheiat contracte cu firmele de stat, carora le-au furnizat pana acum exact aceleasi servicii ca si cele prestate de muncitorii concediati.

Astfel, reducerea cheltuielilor nu a aparut decat pe hartie. In realitatea, de multe ori, pretul serviciilor primite de companiile de stat a fost crescut in mod artificial.

Initial, sindicalistii-patroni au explicat oamenilor ca rolul firmelor sindicale este acela de a preveni situatia in care fostii angajati ai companiilor de stat ar fi ramas pe drumuri. Apoi, firmele sindicale au devenit foarte profitabile.

Doar ca salariatii preluati de la companiile de stat au ramas tot cu lefuri mici. In schimb, liderii sindicali care sunt in acelasi timp manageri, au devenit tot mai prosperi.

Contracte curioase

La Rovinari, firmele sindicale se numesc Olservmin si Rosind. Conducerea centralei de la Rovinari afirma ca aceste firme au preluat contractele incheiate initail cu alte companii, cum ar fi Urex.

Numai ca firmele sindicatelor incaseaza preturi cu 30-40 la suta mai mari decat cele ale concurentei. Muncitorii acestora sunt nevoiti sa lucreze in conditii grele.

Un amanunt interesant este acela ca sindicalistii-manageri nu au permis infiintarea unor sindicate in firmele sindicale. Astfel ca angajatii sindicatelor au o situatie mai proasta decat a celor reprezentati de sindicatele-patron.

La fel ca si la Rovinari, la Cluj exista relatii nefiresti intre firmele ale sindicatelor si companii de stat. Este vorba de CFR si de Societatea Nationala de Radiocomunicatii (SNR).

La CFR Cluj, firma sindicatului mecanicilor de locomotiva face curatenie in vagoane. La SNR, firma sindicalistilor presteaza servicii de paza pentru sediile societatii.