Autoritatile din Timis au finalizat proiectul de revitalizare a zonei de agrement din jurul lacului Surduc. Intentia Consiliului Judetean este aceea de a crea aici o oaza de destindere, cu ajutorul unei sume de 4,4 milioane de euro, bani care se spera ca vor fi alocati in anul 2008 din fondurile structurale ale UE.

Singura conditie este aceea ca Romania sa devina membru cu drepturi depline al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007.

Ar fi a doua incercare de acest gen, dupa ce, anul trecut, Consiliul Judetean a pierdut o finantare Phare similara, desi nici o constructie de pe lac nu era autorizata, iar autoritatile nu au recurs la demolarea caselor de vacanta.

Lacul Surduc si zona adiacenta, conform unor proiecte intocmite de autoritatile locale, ar urma sa devina atractive nu numai pentru turistii romani, ci si pentru cei straini.

Malul apei si zona de padure din apropiere vor fi reabilitate ecologic, iar vilele si cabanele vor beneficia de lucrari de infrastructura care sa ofere confort celor care aleg sa-si petreaca aici vacantele sau sfarsitul de saptamana.

Probleme de autorizare

Lucrarile de alimentare cu apa, sistemele de canalizare si cele de epurare a apei, drumurile, aleile pietonale si parcarile vor fi realizate cu bani din fondurile structurale ale Uniunii Europene.

Zona s-a dezvoltat rapid in ultimii ani, VIP-urile judetului, dar si familiile cu venit peste medie ridicandu-si in zona vile si case de vacanta, majoritatea ilegale. In prezent, pe malul lacului sau in zona adiacenta sunt ridicate 430 de constructii, dintre care doar 238 sunt autorizate, iar alte 76 sunt in curs de autorizare.

Totodata, exista 60 de constructii care nu vor putea niciodata intra in legalitate. Si asta, deoarece o parte dintre ele se afla sub cota de 198 de metri, limita la care se pot construi case pe lac. Dupa ce proprietarii isi vor recupera materialele de constructie, zona va fi inundata, pentru a creste suprafata luciului de apa.

Alte constructii, genul baracilor si rulotelor, vor trebui sa dispara, la randul lor, din cauza ca nu sunt nici estetice, nici confortabile.

Agrement romanesc

Multi dintre detinatorii de case pe lacul Surduc si-au cumparat barci cu motor si si-au aranjat debarcadere. Chiar si actualul presedinte al Consiliului Judetean, Constantin Ostaficiuc, detine un astfel de imobil in zona, alaturi de ex-presedintele institutiei, Dan Ioan Sipos, sau de actualul consilier judetean PNL Traian Stancu.

De cealalta parte se afla timisenii care merg in weekend la plaja, profita de "ocazie" si isi spala, in dulcele stil mioritic, masinile in apa lacului, ori se imbaiaza ca la ei acasa, cu sapun si sampon.

Autoritatile au in vedere si latura ecologica a dezvoltarii Surducului, interzicand, de asemenea, taierea lemnelor din padure si distrugerea habitatelor naturale ale faunei din zona. Toate aceste activitati ilegale sunt atent urmarite si sanctionate, pentru ca se doreste atragerea la Surduc si a turistilor straini, refractari la metodele romanesti de agrement.