Doar 1,04 la suta din titlurile companiei "Ardaf" au fost cumparate de actionari. Societatea clujeana de asigurari se afla intr-un declin accentuat de arestarea actionarului majoritar, Ovidiu Tender. Firma trebuie sa isi majoreze capitalul social pana la 1 ianuarie 2007.

Conform statutului societatii, titlurile companiei au fost oferite mai intai spre cumparare actionarilor existenti. Insa acestia au subscris doar unu la suta din majorarea de capital social programata, cu 71,2 milioane lei noi. "Actionarii puteau sa isi exercite dreptul preferential de cumparare pana in 30 septembrie.

Ei au decis sa investeasca doar 743.418 RON", se precizeaza intr-un comunicat al firmei.

Banii au fost investiti de unul dintre actionarii minoritari ai firmei clujene. Pe de alta parte, actionarul majoritar al "Ardaf", societatea "Tender" SA, a cerut conversia in actiuni a unei datorii in valoare de 2,5 milioane RON pe care compania clujeana o are catre actionarul sau.

Conversia sumei datorate in actiuni trebuie, insa, avizata de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, care a instituit, de altfel, supravegherea tuturor operatiunilor "Ardaf", din cauza dificultatilor financiare cu care se confrunta compania.

In prezent, societatea de asigurari este condusa de un administrator special, iar proprietarul firmei, Ovidiu Tender, trebuie sa faca fata unor grave acuzatii de coruptie.

Inca o majorare ratata

Majorarea de capital in curs a "Ardaf" ar putea fi ratata. Compania a mai trecut printr-o experienta similara vara trecuta. La inceputul lunii august, actionarii firmei de asigurari au decis, la cererea Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, sa mareasca volumul capitalului social cu 181,2 milioane RON.

Cu acesti bani, capitalul social total al companiei ar fi urmat sa ajunga la 231,27 milioane RON, adica putin peste limita la care "Ardaf" ar fi fost scoasa de sub observatia Comisiei.

Marirea de capital ar fi urmat sa aiba loc in doua transe. Numai ca prima data, actionarii au subscris doar 11,8 milioane RON. Cea de-a doua etapa, aflata in curs de desfasurare, are si ea un curs dezamagitor.

Pierderile cresc

"Ardaf" se afla sub administrare speciala din 17 iulie. De atunci, omul desemnat de Ovidiu Tender in fruntea firmei, Ovidiu Manastireanu, a fost inlocuit de avocatul Radu Cocea, desemnat de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor.

Membrii comisiei au considerat ca maniera in care Manastireanu a condus societatea de asigurari a pus sub semnul intrebarii capacitatea ei de a-si onora obligatiile fata de clienti.

Tot din aceasta cauza a fost suspendat si Consiliul de Administratie al companiei. In intervalul 24 august Ð 7 septembrie, actiunile "Ardaf" au fost suspendate de la tranzactionarea pe piata Rasdaq pentru ca exista riscul unui colaps bursier al societatii.

"Tender" SA detine 70,69 la suta din capitalul "Ardaf". Fondul "Clairmont Holding Limited" controleaza 12,71 la suta din capital, iar "Raiffeisen Zentralbank" Austria are 10,19 la suta din titluri. Compania clujeana a inregistrat in primul semestru pierderi de 82,4 milioane RON.

Este cel de-al doilea an consecutiv cand afacerile "Ardaf" merg prost. Compania de asigurari este ultima care a supravietuit din holdingul Bancii "Dacia Felix". Institutia bancara a fost la un pas de faliment si a fost salvata doar dupa ce a fost cumparata de o serie de oameni de afaceri israelieni, care i-au mutat sediul central la Bucuresti si i-au schimbat numele in "Eurom Bank". "Ardaf" nu a fost, insa, obiectul acestei tranzactii.

Acum, fosta Banca "Dacia Felix" a fost preluata de concernul israelian "Leumi" si si-a schimbat numele din nou, in "Leumi Bank". Compania de asigurari ar fi putut fi cumparata de holdingul austriac "Raiffeisen", insa conducerea bancii din Austria a decis sa lucreze pe piata romaneasca cu societatea "Astra", preluata de curand de gigantul austriac "Uniqa".