Trebuie reamintit faptul ca executivul Consiliului Judetean (CJ) se baza pe o asociere cu municipalitatea, astfel incat sa poata atrage o investitie in zona stadionului Moina. Numai ca reprezentantii Consiliului Local par ca s-au hotarat deja, desi nici nu au avut inca ocazia sa se aseze la masa de negocieri cu colegii lor de la judet.

Radu Morariu, de pilda, afirma ca stadionul trebuie mutat in afara orasului, intr-o zona destinata unui proiect de dezvoltare.

Rolul comisiei pe care am format-o este acela de a ajunge la un punct comun, pe care, dupa ce-l vom prezenta primarului, sa-l contrapunem cu cel al Comisiei CJ. Sper ca, impreuna cu CJ, vom ajunge la o intelegere, spune Radu Morariu.

Acesta mai spune ca nu neaparat initiativa primarului Boc, legata de terenul de la Pepiniera Becas, va fi cea acceptata, insa nici nu crede ca varianta CJ ar fi cea viabila.

Cred ca normal ar fi sa se construiasca un stadion absolut nou, care sa respecte toate conditiile impuse de normele europene.

Iar pentru ca un astfel de obiectiv implica si o serie intreaga de alte functiuni, nu doar cele de ordin sportiv, ca, de exemplu, cele ale unei sali polivalente, si, desigur, si numeroase locuri de parcare, spatii comerciale, dar nu numai, consider ca acesta ar trebui amplasat intr-o zona de dezvoltare, adica undeva la marginea sau chiar in afara Clujului, spune PNL-istul Radu Morariu.

Dimitriu merge pe mana colegilor

Consilierul PSD, Stefan Dimitriu, recunoaste ca daca nu ar fi fost desemnat in comisia municipalitatii, nu ar fi avut nimic impotriva pastrarii actualei locatii a stadionului, adica n-ar fi avut nimic impotriva sa mearga pe varianta propusa de Consiliul Judetean. Si cred ca acest lucru ar fi reprezentat si o provocare pentru investitori, a explicat Dimitriu.

Doar ca in final membrii comisiei municipalitatii trebuie sa ajunga la un punct comun pe care mai apoi sa-l poata transforma intr-un proiect. Prin urmare, Dimitriu va sustine, la randul sau, decizia colegilor sai. Comisia noastra nu s-a intrunit inca. Nu stiu, prin urmare, la ce concluzii se va ajunge in final. Oricum, este clar ca-mi voi sustine colegii, a conchis Dimitriu.

Stadionul municipalitatii

Din partea UDMR a fost desemnat in aceasta comisie consilierul Laszlo Attila. Acesta a declarat, pentru ZIUA de Cluj, legat de parteneriatul cu CJ, ca municipalitatea are nevoie de un stadion si, ca, prin urmare, normal este ca arena, indiferent unde se va construi, sa intre in patrimoniul lor.

In schimb, a spus Laszlo, stadionul Moina ar trebui sa ramana pe vechiul amplasament, pentru ca acolo spatiul este mult mai mic.

Acesta ar putea fi renovat si folosit pentru atletism sau pentru meciuri de rugby, care sa implice un flux mult mai mic de spectatori, a explicat Laszlo Attila. El a mai informat ca tot ceea ce ar mai avea de discutat Primaria cu CJ ar fi conditiile privind asocierea celor doua institutii.

Radicalul Gurzau

Consilierul PD, Adrian Gurzau, desemnat din partea consilierilor PD sa faca parte din aceasta comisie, demonteaza din start proiectul initiat de CJ. Legea interzice sa demolezi un stadion daca nu ai altul in loc, nu inteleg, prin urmare, cum de CJ nu s-a gandit la asta, explica Gurzau.

El a adaugat ca in sedintele pe care le va avea impreuna cu colegii sai, vor incerca sa analizeze toate oportunitatile tehnice privind realizarea stadionului.

Eu spun ca ideea primarului Boc, privind realizarea unui stadion pe terenul din Becas, este extrem de viabila. Pentru un proiect de o asemenea anvergura, care sa cuprinda o arena de standarde europene, care sa aiba mai multe functiuni, cu parcari si tot ceea ce este necesar, cu un centru comercial si alte asemenea, este nevoie de vreo 15 hectare. Iar municipalitatea are acest teren.

Dupa ce Regia Autonoma a Domeniului Public se va restructura, vom avea terenul si vom putea demara proiectul, spune Gurzau. In ce privste initiativa CJ, Gurzau considera ca zona stadionului Moina trebuie protejata. Clujul este sufocat. Or, zona parcului ar trebui menajata tocmai din acest motiv, a mai spus Gurzau.