Noii sticlari "made in Turda"
Este cunoscut faptul ca Turda era un oras al sticlarilor. Faima care pare sa nu se stinga nici in zilele noastre. Aceasta nu numai prin faptul ca produsele fabricii de sticla turdene ar fi arhicunoscute, ci prin simplu fapt ca, oriunde mergi prin tara aceasta si spui de unde esti, ti se raspunde ceva de genul:"A, ... acolo unde stau aia cu pahare la intrarea in oras”.
Probabil pentru a nu fi uitat ca "oras al sticlarilor” unii "intreprinzatori” particulari s-au gandit sa perpetueze aceasta imagine a Turzii. La fiecare intrare din oras, la orice ora din zi, fie arsita sau frig, ii gasesti pe cei care duc traditia mai departe si anume pe "sticlari”.
Este vorba despre cei care comercializeaza, de o parte si de alta a soselei, obiecte de sticla. Probabil ca, fiind in majoritatea lor barbati, nu se pot prostitua. in schimb au cam aceleasi locuri de desfasurare a activitatii ca si „pasarile de noapte” ale orasului si cam aceeasi poveste.
Toti au ramas fara locuri de munca, au de crescut copii si de intretinut familii si doar ,,nu o sa dea in cap” pentru a castiga un colt de paine.
Comercializarea paharelor nu necesita o prea mare pregatire, nici o investitie foarte mare. Mai mult decat atat se face si fara autorizatie, deci nu au nici o obligatie fata de stat. Rentabilitate maxima, profit maxim. Care nu este mic. Ei spun ca profitul zilnic este cam de 30 lei.
Fie si numai atat, dar in aceste conditii, intr-o luna de zile, ei castiga undeva in jurul sumei de 900 lei. Un salariu mult peste medie care l-ar face invidios pe orice muncitor din fabrica care trudeste acolo opt ore pe zi.
Pe deasupra, muncitorul mai are si sefi care il trag la raspundere, pe cand „sticlarii” sunt propriii lor stapani. Este adevarat, sunt expusi si ei la pericole, poate o masina sa dea peste ei in orice moment sau politia poate sa-i adune prin raziile pe care le efectueaza sau, pur si simplu le poate strica ziua.
Dar nici faptul ca primesc o amenda sau li se confisca marfa nu ii sperie, marfa este din belsug, iar cu amenzile o mai rezolva, bineinteles neplatindu-le. Pentru ca nu au de unde, spun ei.
Dar sunt cinstiti. "Nu fura, nu dau in cap, doar vand”. si, din punctul lor de vedere, profitul sa iasa, nu conteaza ca legal sau nu.
Drumul paharelor
Multi dintre noi se intreaba, de unde provin aceste pahare. Le fura, le cumpara, de unde? Deoarece, pentru a fi vandute mai ieftin decat in magazine, trebuie sa fie achizitionate la un pret foarte scazut. Dar unde este sursa acestor pahare ieftine?
Unii spun ca sunt aduse de la export. Altii spun ca sunt cumparate din magazinele gen ,,Orice produs la 39 000 lei” . Dar indiferent de unde provin paharele, se intalnesc mai intai in atelierele de sticlarie din Turda. Aici sunt frumos gravate de catre adevaratii sticlari si li se aplica cate o eticheta.
Doar trebuie sa aiba aspect comercial pentru a atrage clientii!
De aici sunt preluate de diversi "distribuitori” care le impart celor care le vand pe strada. Bineinteles ca si distribuitorii lucreaza tot la negru. De aceea ei schimba des masinile cu care duc marfa tocmai pentru a nu intra in vizorul politiei.
Diferenta de pret cu care este luat de la distribuitori si vandut o reprezinta profitul. La un set de pahare este in jur de 10 lei sau mai putin, acest lucru depinde numai de abilitatea celui care le vinde.
Afacerea merge ca unsa, are toate caracteristicile unei economii de piata. Se vede ca este profitabila pentru toti cei care sunt implicati in derularea ei. Daca ar fi altfel nu i-am mai vedea pe marginea drumului.
Nimic nu ii impiedica, nici amenzile usturatoare aplicate de politisti, nici sutele de pahare care le sunt confiscate, nici legile, nimic. Sunt prezenti mereu la datorie, fac parte din peisaj, sunt deja o emblema a orasului. Nu ar mira pe nimeni daca vreun poet le-ar dedica si versuri. Sau poate le sunt dedicate deja! Mai stii...?
