Dupa modelul "prietenilor” care il ocoleau pe fostul director al Portului Constanta, democratul Mircea Banias, ca sa nu se compromita in ochii noii conduceri liberale, tot asa arata zilele trecute si tabloul biroului in care isi desfasoara activitatea fratele presedintelui suspendat Traian Basescu.

Daca pana acum ceva vreme in biroul directorului Plus Food Constanta, Mircea Basescu, era un du-te-vino de nedescris, se poate spune ca, cel putin vineri, aerul era mai mult decat respirabil si nici vorba de picior de amici, cunostinte, prieteni si alte persoane „de bine”, doritoare sa „dea bine” in fata cui trebuie.

Deloc suparat, ba mai degraba amuzat de situatie, Mircea Basescu a comentat: „De o bucata de vreme am timp sa-mi vad de treburile de la serviciu. De suspendarea lui Traian cei mai fericiti sunt liberalii, Parlamentul si olandezii”, a spus acesta, facand aluzie la faptul ca firma la care este manager a fost infiintata cu capital exclusiv olandez.

Daca pana acum s-a ferit, sistematic, sa faca declaratii in presa referitoare la fratele sau, la activitatea acestuia sau pe teme politice, pentru a nu fi interpretate drept subiective, Mircea Basescu ne-a spus ca, in situatia data, isi permite totusi sa comenteze ce se petrece in Romania, din pozitia de simplu cetatean.

Reporter: Domnule Mircea Basescu, cum vedeti dumneavoastra toata aceasta situatie de pe scena politica din Romania, faptul ca s-a ajuns la suspendarea presedintelui?

Mircea Basescu: Problema mea nu este politica, sa se inteleaga bine, problema mea este Parlamentul si Guvernul. Din punctul meu de vedere, de cetatean al Romaniei, Parlamentul, cu vestita cifra 322, si-a majorat salariile, pensiile si n-a dat nici o lege pentru sprijinirea integrarii tarii noastre in Uniunea Europeana.

Ba mai mult, au fost franate cu buna-stiinta legile Monicai Macovei si s-a mers pana intr-acolo incat au destituit-o. Mi se pare culmea, as folosi chiar termenul de nesimtire, si as pune intre ghilimele termenul de dragoste fata de popor pe care il manifesta parlamentarii. Iata inca un exemplu: legea ANI.

Domnii parlamentari nu doresc ca aceasta lege sa le poata controla averile, ceea ce este, evident, un alt mare semn de „iubire” fata de popor. Iar cand un presedinte se revolta fata de aceasta „mare iubire”, el este, dupa cum s-a demonstrat deja, suspendat.

Rep.: Poate ca Traian Basescu trebuia sa ia lucrurile mai usor, poate ca a fortat nota...

M.B.: Poate ca ai dreptate. Dar a lua usor combaterea coruptiei e ca si cum ai taia coada cainelui de zece ori. De ce sa faci asa, cand firesc este sa o tai o data si gata? In orice caz, eu, ca cetatean al Romaniei, sunt scarbit de ceea ce vad, de mijloacele la care se face apel, unde s-a ajuns.

Sunt extraordinar de deceptionat de cei 322 de parlamentari care au votat suspendarea presedintelui, nu de Institutia Parlamentului in sine, ci de cei 322 care au ajuns acolo de pe listele unor partide. Iar daca cei 322 se cred reprezentantii poporului, se inseala, dar asta vom vedea la referendum.

Rep.: Ce credeti ca va fi dupa referendum?

M.B.: Pai, Basescu va ramane presedinte, va fi reconfirmat masiv de cetateni, dar ma intreb oare ce vor face dupa momentul referendumului, cei 322 de parlamentari cum se vor mai duce ei in fata poporului. Oricum, si asa, situatia de dupa referendum nu se va modifica, in sensul ca ei vor continua sa dea legi strambe, sa nu se inteleaga cu presedintele...

Rep.: Mi-ati spus ce parere aveti despre Parlament, mai exact despre cei 322, dar ati spus la inceputul discutiei ca aveti o problema si cu Guvernul. Care este aceea?

M.B.: Sa ii lasam deocamdata pe guvernanti in pace, sunt si ei la inceput cu acest nou guvern... Desi, daca stau bine si ma gandesc - si vreau sa spun ca nu am nimic cu liberalii - au acea persoana la Externe pe care Traian nu a vrut doua luni sa o avizeze la minister.

Acum, ca acea persoana a fost numita ministru de Externe, ce s-a intamplat? Un lucru de toata jena: ministrul de Externe al Romaniei a fost refuzat de Condoleezza Rice. Nu l-a primit in vizita, iar ministrul a incercat sa explice - de mai mare rasul! - ca nu avea planificata nici o vizita la Rice.

Pe langa aceasta patanie, am vazut ca nici Geoana nu-i primit in SUA, nici Bush, care este in turneu prin diferite tari, nu mai vine in Romania, ca aici cu cine sa vorbeasca? Cu Tariceanu? Sa fim seriosi! Ba mai mult, Tariceanu bate toba cu retragerea trupelor din Irak, Afganistan. Facem acum ca in ’44, cand ne-am lasat aliatii. E usor sa faci asa ceva.

Se face intr-o luna, dar asemenea lucruri se repara apoi in zeci de ani. Eram cat pe ce sa rezolvam problema vizelor pentru SUA, era un gest facut pentru aliati, si sunt atatia romani care vor sa ajunga mai usor peste Ocean...

"Dupa 17 ani, Tariceanu si Patriciu au ajuns sa ii pupe mainile si picioarele lui Iliescu”

Cu toate ca au mai existat momente de „instigare” si „instiganti” care sa-i propuna lui Mircea Basescu sa intre in politica, in Partidul Democrat, acesta sustine ca, nici in situatia data, nu va face un asemenea gest. Sunt suficienti un frate, o nepoata si chiar sotia Doinita Basescu.

In schimb, Mircea Basescu recunoaste ca a fost, impreuna cu familia, la mitingul de sustinere al lui Traian Basescu, organizat in Capitala. „Eu nu am prea mers la asemenea manifestari, dar, sincer, am fost impresionat”, afirma Mircea Basescu, adaugand ca va repeta „figura” si la Constanta, pe 6 mai.

"Vorbeam de dimineata cu sotia, cu Doinita, si imi spunea ca se estimeaza ca vor iesi in strada cateva mii de oameni. Apoi, in aceasta dupa-amiaza (n.r. - vineri, 27 aprilie a.c.), l-am sunat pe Dutu (n.r. - presedintele PD Constanta) si l-am intrebat in ce masura il pot ajuta, daca au nevoie de vreun autobuz.

A iesi in strada este o forma democratica prin care poporul isi exprima punctul de vedere”, precizeaza Mircea Basescu. Apoi, brusc isi aduce aminte de ceva, legat tot de astfel de gesturi: „Nu stiu daca va mai aduceti aminte, dar in ’90, in Piata Universitatii era o manifestare, sub conducerea lui Constantinescu, impotriva comunismului si a lui Ion Iliescu.

Cei mai vehementi manifestanti erau atunci Tariceanu si Patriciu, iar acum, dupa 17 ani, au ajuns sa ii pupe mainile si picioarele lui Iliescu. Conducatorii astia ai liberalilor, care au ajuns sa-i pupe pe Iliescu, Nastase si Geoana, au avut de invatat de la seniori care au fost dovediti ca fiind turnatori la Securitate, si-atunci cum sa nu-ti fie frica de tradare din partea lui Tariceanu?”.

Rep.: Sa inteleg ca nu-i aveti nici la suflet pe liberali...

M.B.: -am nimic cu liberalii, ci doar cu anumite lucruri pe care, ca cetatean, nu le pot accepta pentru ca nu sunt corecte. Eu unul am prieteni si in PNL, PSD sau PRM, pentru care am tot respectul.

Ba chiar acum, cand este situatia cum este, au fost liberali care m-au sunat sa ma asigure ca situatia dintre noi, ca oameni, ca prieteni, nu se schimba, ca ce se intampla este doar treaba politica.

Rep.: Cum vi se par insa aceste schimbari pe care PNL le face la nivelul conducerilor de institutii unde directori sunt democrati?

M.B.: Chiar vorbeam, dupa alegeri, cu Traian, ca intre frati si imi spunea ca sunt directori ai PSD care sunt buni profesionisti si ca nu trebuie sa fie facute schimbari decat acolo unde nu este performanta. Liberalii au fost insa cei care au calcat totul in picioare. Traian a insistat pe performanta, nu aparteneta politica. Acum de exemplu, l-au pus pe Matei in locul lui Banias.

Nu-l stiu pe Matei, am auzit ca e fost coleg de breasla cu mine, in fine, eu, ca agent economic in port am sa ii dau tot sprijinul daca mi-l solicita. Dar, din cate stiu motivatia data pentru schimbarea din functie a lui Banias - si din cate stiu eu cele aparute in presa nu sunt cuvintele lui Galiatatos, secretarul de stat -, referitoare la acele criterii de performanta, este falsa.

Este total anormala schimbarea lui Banias, este un total abuz. Dar, asa cum au fost castigate alte procese, cum este cel al lui Voineagu sau alti directori de institutii, asa se va clarifica si cazul Banias.

Rep.: Daca tot am ajuns la acest subiect, ce parere aveti despre initiativa legislativa prin care se doreste trecerea unei parti din actiunile Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime Constanta in „ograda” Consiliului Local Municipal Constanta?

M.B.(zambind): Poate asa se face mai repede podul IPMC si se trag gaze mai repede in tot orasul... Eu nu pot fi decat un cetatean optimist al Constantei!

"Am auzit ca Paler si Cristoiu primesc cate 2000 de euro lunar pentru emisiunile de la Antena 3”

Mai departe, Mircea Basescu si-a readus aminte de supararea pe care o are fata de Parlament, si a tinut sa faca referire la initiativa votului uninominal: „Cand Traian a spus de uninominal, toate partidele au zis ca vor, ca au avut si ele initiative de genul, dar legea nu este gata. E normal, le e frica”.

"Daca si eu as pleca in Congo, e pentru ca sunt scarbit de Parlament, de parlamentari, de cei 322", mai spune Mircea Basescu. Iar ca o incheiere, Mircea Basescu a „taxat” si atacurile la care fratele sau, presedintele suspendat, este supus: „Ii vad pe unii si pe altii care vorbesc despre flota, care il... musca pe frate-miu, dar nici unul nu spune ca Traian a fost singurul politician care si-a dat demisia pentru a fi anchetat de Politie”. „Dupa toata treaba asta - adauga amuzat Mircea Basescu - Traian si-a dat seama ca nu mai are serviciu si a venit la fabrica de inghetata pe care o aveam.

Noroc ca au venit alegerile, ca ma dadea si pe mine afara! Asa e Traian - sever cu toata lumea, dar corect”. „Tot dintre cei care il ataca si il critica pe Traian, sunt niste personaje pe care le vad comentand cand pe la o televiziune, cand pe la alta.

Fac cu schimbul, prin rotatie, iar dintre toti, am auzit ca Paler si Cristoiu primesc cate 2000 de euro lunar pentru emisiunile de la Antena 3, emisiuni de critica la adresa lui Traian. Probabil ca asta le e valoarea, de suma asta se respecta ei”, conchide Mircea Basescu.