Patronul

SC Profitec acuza consilierii locali din Targu-Mures de interese obscure asupra terenului pe care acestia

au refuzat

sa i-l vanda

Patronul firmei SC Profitec SRL, Mircea Musgociu, reclama interese obscure ale unor consilieri locali in afacerea "Solidaritatea". Musgociu, care vrea sa construiasca un centru comercial pe terenul de sub cladirea care a apartinut Cooperativei Mestesugaresti "Solidaritatea" de la Targu-Mures, s-a lovit saptamana trecuta de votul consilierilor locali care

au fost de acord sa ii vanda firmei lui Musgociu doar terenul de sub constructie dar nu si restul terenului pe care il exploatau pana acum mestesugarii de la "Solidaritatea". Practic, alesii locali au pastrat in patrimoniul orasului circa 3000 de metri patrati de teren situati in spatele cladirii lui Musgociu.

"M-am asteptat sa hotarasca sa nu vanda sau sa stabileasca un pret exorbitant sau alte 10 variante, dar nu sa ia o asemenea decizie", a declarat Musgociu, care este hotarat sa se prezinte joi la sedinta extraordinara a CL Targu-Mures pentru a-i convinge pe alesii

locali sa revina asupra deciziei si sa ii vanda intreaga suprafata de teren. Patronul reclama existenta unor interese obscure in legatura cu acel teren.

El spune, insa, ca asa dupa cum se prevede chiar in expunerea de motive care insoteste proiectul de hotarare referitor la vanzarea terenului, SC Profitec SRL a preluat odata cu cladirea "Solidaritatea" toate drepturile si obligatiile cooperativei, astfel ca, spune Musgociu, firma sa poate pastra terenul pe o perioada nedeterminata fara a plati vreo chirie municipalitatii.

ISTORIC

SC Profitec SRL a intrat in posesia cladirii fostei Cooperative mestesugaresti "Solidaritatea" de la Targu-Mures dupa ce Mircea Musgociu a acordat un credit ipotecar de patru miliarde de lei vechi Cooperativei si a platit o datorie de aproape doua miliarde de lei vechi a acesteia catre BRD.

Cum "Solidaritatea" nu a putut inapoia banii la termenele stabilite, cladirea a intrat in proprietatea omului de afaceri care a fost de acord cu radierea ipotecii din CF cu conditia ca "Solidaritatea" sa vanda catre firma sa imobilul respectiv si sa ii inapoieze banii cu care persoana fizica Mircea Musgociu a creditat cooperativa.