Potrivit conducerii societatii albaiuliene, situatia s-a agravat simtitor in ultima perioada.

Din iunie pina in prezent s-au contabilizat peste 110 socuri si intreruperi de curent, care au dus la pierderi de peste 100.000 lei, ca urmare a distrugerii a peste 160 de tone de produse aflate in prima faza de ardere, dar si a unei importante cantitati de produse decorate, aflate in faza finala de prelucrare.

In plus, a mai aratat directorul general Radu Tudoran, Apulum SA risca si deteriorarea relatiilor cu partenerii externi, fiind necesare eforturi suplimentare pentru onorarea comenzilor la timp, lucru deloc usor in conditiile in care trei sferturi din productia firmei merge la export.

Radu Todoran a explicat ca, la cuptoare, exista niste sisteme de siguranta cu rolul de a evita producerea de accidente, care intra in functiune la orice intrerupere a curentului, oricit de mica. “Pentru noi nu conteaza daca este o intrerupere de o secunda sau de zece minute. Noi pierdem toata productia aflata atunci in cuptor”, a declarat directorul SC Apulum SA.

El a mai spus ca firma si-a luat masuri de siguranta pentru intreruperile mai indelungate, avind un grup electrogen, si a inceput un program de optimizare a consumului, dar toate acestea nu rezolva problema socurilor de curent, impotriva carora nu se poate face nimic.

Demersuri si discutii

El a spus ca, de mai bine de un an, a avut mai multe runde de convorbiri cu reprezentantii Electrica Alba, insa acestia au motivat problemele existente prin vechimea instalatiilor si lucrarile care se efectueaza in oras si care, de multe ori, se “soldeaza” cu ruperi de cabluri.

In plus, i s-a mai spus ca nu se pune problema unor despagubiri deoarece, prin contract, Electrica se obliga sa asigure doar 95% din timp curentul la parametrii contractati. “Sistemul in sine este de vina, iar Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei mentine acest sistem.

Noi am fi de acord sa platim si un tarif mai mare, numai sa avem continuu curent”, a mai spus Radu Todoran, precizind ca revolta lui nu se indreapta impotriva celor de la filiala Alba a Electrica, ci a societatii la nivel national. In 10 octombrie, Apulum SA a inaintat o plingere la Ministerul Economiei si Finantelor pe aceasta tema, la care inca asteapta raspuns.

Intre timp, firma a gasit si un avocat dispus sa ii reprezinte in instanta in incercarea de a recupera din pagube.

Radu Todoran

“In conditiile date, nu putem decit sa afirmam ca, in Romania, ne confruntam cu o dictatura energetica.

Daca noi, ca si companie, nu reusim sa responsabilizam furnizorii de energie, atunci ce sanse mai are un consumator casnic? Tocmai de aceea am luat decizia de a initia constituirea unui ONG care sa protejeze interesele consumatorilor, mai ales cei industriali, in fata furnizorilor de energie si sintem convinsi ca la acest demers se vor alatura suficiente companii care se confrunta cu acest gen de

probleme pentru a putea discuta de pe pozitii similare cu furnizorii de energie electrica”

Mai bine, de la anu’

Directorul pe partea de distributie a Electrica Alba, Ioan Perju, a declarat ca stie care sint problemele cu care se confrunta Apulum SA, dar a spus ca din punctul de vedere al furnizorului de electricitate standardele de performanta sint indeplinite, anumite intreruperi fiind acceptate in aceste standarde.

Totusi, el s-a declarat constient ca intreruperile de curent, indiferent de durata lor, creeaza probleme si disconfort atit firmelor cit si cetatenilor, dar a spus ca peste 50% din intreruperile de curent din Alba Iulia sint din motive independente de Electrica, in special din cauza ruperii cablurilor in momentul in care se efectueaza lucrari la retele sau de constructie.

Pe de alta parte, a mai spus Ioan Perju, furnizorul de energie electrica are in derulare mai multe programe de modernizari, amintind aici modernizarea totala, ceea ce implica inlocuirea tuturor echipamentelor, la statia din cartierul Barabant, lucrare care va fi finalizata in luna februarie a anului viitor.

Aceasta statie deserveste jumatate din municipiul Alba Iulia, inclusiv punctul de alimentare la care este conectata societatea Apulum.