Ar fi nevoie de un nou acord cu Fondul Monetar International, dar in alte conditii, a declarat la RFI vicepresedintele PSD, Constantin Nita, fost ministru pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, in Guvernul PDL-PSD. Reactia sa vine dupa ce presedintele Traian Basescu si premierul Emil Boc au anuntat ca Romania va semna un nou acord cu FMI, in 2011.

Constantin Nita a afirmat ca Romania va trebui sa plateasca anul viitor peste 16 miliarde. "Sigur, se poate negocia un al doilea acord cu Fondul Monetar International, dar in alte conditii, adica nu de cadere economica, ci de crestere economica. Daca previziunile Fondului pentru anul viitor vor fi cele pe care le stim, 1,5-2%, atunci probabil ca va fi un acord precautionary sau de precautie, cum se spune, dar pentru care, sigur, vom plati si acolo dobanzile necesare. Daca nu, va trebui luat oricum un imprumut anul viitor, pentru faptul ca avem un deficit bugetar foarte mare, 4,4% si asta face undeva la cinci miliarde si jumatate, plus ratele scadente care vin anul viitor, de 11 miliarde. Deci anul viitor, va trebui sa scoatem 16,5 miliarde. De unde-i scoatem? Nu stim. Ori economia functioneaza foarte bine si nu avem nevoie de credit ori mergem pe piata inter-bancara si va trebui sa ne imprumutam la ratele de dobanda existente pe piata ori avem un nou acord cu Fondul Monetar si Comisia Europeana".

Descarca fisierul audio in format MP3

Intrebat de RFI care ar fi cea mai realista solutie, Constantin Nita a militat pentru un nou acord cu FMI : "Dupa parerea mea, mentinerea unui acord cu Fondul Monetar, in conditii mult mai bune de negociat, in sensul ca banii pe care i-as lua de la Fond nu i-as mai baga in plata pensiilor si salariilor, ci m-as orienta ca acesti bani sa-i investesc in obiective care au caracter multiplicator in economie si care creeaza locuri de munca, pentru ca altfel, daca tot o sa ne imprumutam la nesfarsit, nu facem altceva decat sa rostogolim datoriile de la un imprumut la altul".

Marti, in primul sau discurs tinut in fata Parlamentului in actualul mandat, presedintele Traian Basescua declarat ca "in 2011 vom semna un nou acord cu FMI", adaugand ca "Problema Romaniei este ca din cauza deficitelor si lipsei de reforme structurale, nimeni nu ne imprumuta pe termen lung. Romania are in acest moment probleme uriase sa contracteze imprumuturi cu scadenta la 3 ani." Seful statului a mai adaugat ca "In 2011, trebuie sa imprumutam aproximativ 5,7 miliarde de euro doar pentru a acoperi deficitul bugetar." Seful statului nu a precizat explicit daca acordul cu FMI va fi unul financiar, spunand ca "Mentinerea unui acord cu FMI este legata de increderea Romaniei pe pietele internationale si a investitorilor".