PSD sesizeaza Curtea Constitutionala pentru decretele de numire a ministrilor interimari de la PD-L

de Marius Mihaiescu HotNews.ro
Luni, 12 octombrie 2009, 14:08 Actualitate | Politic

Presedintele Senatului, Mircea Geoana, va sesiza Curtea Constitutionala pentru legalitatea decretelor prin care ministrii PD-L au fost numiti interimari in locul demisionarilor de la PSD, a anuntat luni Victor Ponta, proaspat numit purtator de cuvant al social-democratilor pentru campania electorala la alegerile prezidentiale.

"Opinia noastra este ca s-a schimbat structura politica a guvernului si premierul ar fi trebuit sa vina in fata Parlametnului pentru un vot", a argumentat el, adaugand ca, in opinia sa, premierul Emil Boc "a fugit din fata parlamentului".

El a precizat ca acest demers este necesar pentru a se sti daca actele emise de acesti ministri au valoare juridica.

De asemenea, PSD va intocmi "un raport juridic si va depune toate actiunile juridice, inclusiv plangeri penale, impotriva tuturor ministrilor care au demis in mod ilegal din functii persoane aflate la conducerea deconcentratelor. Il avem in vedere mai ales pe ministrul interimar al Educatiei, Emil Boc", a avertizat Ponta.

Intrebat cum comenteaza zvonurile potrivit carora PNL l-ar propune pe Klaus Johannis pentru postul de prim ministru, Ponta a spus ca PSD "sustine un premier tehnocrat, din afara celor trei partide".

"Incercam prin discutiile cu PNL si UDMR sa ajungem la o propunere comuna. Nici nu suntem de acord, nici impotriva domnului Klaus Johannis", a comentat el.


Citeste mai multe despre   



  
813 vizualizari
  • +5 (9 voturi)    
    nenorociti PSD-isti (Luni, 12 octombrie 2009, 14:13)

    cititor [anonim]

    Spuneti ca va este frica de referendumul lui Basescu! Spuneti ca nu vreti pensi unitare! Spuneti ca vreti sa va puteti rezolva probleme personale fara a-l avea pe Boc in spate!
    Va e frica si vreti sa-l dati jos. Rusine nesimtitilor!
    • 0 (4 voturi)    
      da... (Luni, 12 octombrie 2009, 14:59)

      eu [anonim] i-a raspuns lui cititor

      inca mi-e greu sa inteleg ca este cineva din popor care crede ca parlamentarul se lupta cu atata ardoare pentru pensia proprie...si ca toate luptele de acum sunt pentru pensie...

      asa votanti...asa guvern...

      frica de boc!? asta e alt banc... boc vede si aude doar ce trebuie....
  • -1 (7 voturi)    
    Democratia: marele invingator al acestei lupte (Luni, 12 octombrie 2009, 14:18)

    Titirca1 [utilizator]

    Nu pot sublinia indeajuns, marele pas iniante pe care il face democratia in Romania, in toata aceasta lupta nici macar surda pentru putere. Intarirea rolului Parlamentului este EXTREML EXTREM de pozitiv, indiferent de cine se afla la guvernare: maine se alegatorii pot schimba radical componenta Parlamentului, dar afirmarea imporantei lui devine incontestabila;
    Uitati-va cu totii (indiferent de partizanatul vostru): de cand nu au mai discutat forumistii "ce spune articolul X din Constitutie ?" "Are voie PM sa faca asa ceva?" "Poate Parlamentul cutare lucru ??"
    Inca o data: E EXCELENT, pur si simplu excelent pentru democratie.
    • +2 (4 voturi)    
      ? (Luni, 12 octombrie 2009, 14:54)

      alex [anonim] i-a raspuns lui Titirca1

      mai titirca1, ai nota 1 pentru limba romana pe care o stapanesti, daca nu stiai, invata acum ca adjectivul POZITIV nu are grade de comparatie, intrucat nu poti spune ca ceva este mai pozitiv, mai putin pozitiv, foarte pozitiv, extrem de pozitiv...

      este ca si cum ai spune ca o femeie este "extrem de insarcinata".

      reformarea Parlamentului nu inseamna ca i se iau din atributii, asa ca toate cuvintele tale sunt gargara...

      as mai da explicatii, dar nu meriti...
      • +1 (1 vot)    
        Multumesc pentru corectie (Luni, 12 octombrie 2009, 18:18)

        Titirca1 [utilizator] i-a raspuns lui alex

        chiar daca nu crezi ca merit.
        Ai un plus de la mine pentru corectie. Desi nu imi vine sa cred "am comis-o".
        Partea cu "reformarea Parlametului" ai scos-o insa din burta, nu fac niciunde referire la ea in post.
        Un plus pentru corectie, cum ziceam...si un multumesc din suflet.
    • 0 (0 voturi)    
      Titirica! (Luni, 12 octombrie 2009, 21:29)

      Ioana [anonim] i-a raspuns lui Titirca1

      Vorbesti ca tata, dupa cativa litri de vin. Mai, mai,sa cred ca a intrat el pe net si a invatat la 80 de ani ai lui, sa foloseasca tastatura. Dar imi placi! Esti plin de verva! Traiasca democratia! :)
  • +5 (9 voturi)    
    Salvati guvernul Boc ! (Luni, 12 octombrie 2009, 14:19)

    Horia, Closca si Crisan [anonim]

    Adevarata revolutie romana se desfasoara sub ochii vostrii . gasca neocomunista pnlpsd care a pus mana pe tara in decembrie 1989 vrea sa doboare guvernul Boc. guvernul Boc trebuie salvat ,reprezinta adevarata revolutie , de ce le e frica neocomunistilor . de pierderea privilegiilor ,de pierderea puterii subterane care guverneza romania de 20 de ani si stoarce tara de resurse. asta e adevarata batalie .
    • -3 (3 voturi)    
      Murim de ras (Luni, 12 octombrie 2009, 14:34)

      nepotica [anonim] i-a raspuns lui Horia, Closca si Crisan

      Aici in biroul de la parlament. Si eu, si fostul sofer al unchiului Boc, ajuns si el "expert" aici.


      Catr despre nea Videanu ministru al Sanatatiii, asta chiar e revolutie.

      P.S. Bine mai era in coalitia PDL-PSD! Nimeni nu mai vorbea despre neocumunisti!
  • +6 (6 voturi)    
    zoaie (Luni, 12 octombrie 2009, 14:29)

    mos ion roata [utilizator]

    Oricum Johannis nu o sa intre in zoaiele voastre,degeaba nu sunteti nici pentru nici contra.Se contureaza din ce in ce mai mult ideea alegerilor anticipate care vor desavarisi revolutia din 89 si vor trimite jigodiile comuniste acolo unde le e locul.
  • +5 (5 voturi)    
    DOI PROSTANACI (Luni, 12 octombrie 2009, 14:30)

    claudiopolis [utilizator]

    E adevarat ca daca se schimba structura politica a guvernului, premierul trebuie sa vina in fata parlamentului pentru un vot (art.85, alin.3). Insa premierul va trebui sa treaca prin parlament noile propuneri de ministri, nicidecum niste ministri interimari! Interimatul este reglementat de art.106 si art.107 alin3 si alin4 si poate dura cel mult 45 de zile.
  • +4 (4 voturi)    
    Aliante Pnliste (Luni, 12 octombrie 2009, 14:32)

    Farfuridi si Branzovenescu [anonim]

    cu UDMR liberali se aliaza cu maghiarii impotriva propiei tari .maghiari vor instabilitate ca sa agite ardealul si pnlisti le dau concursul .psdisti s-au prins de asta si nu dau declaratii publice lucrand pe la spate . crin antonescul joaca ultima carte in partid pentru ca zboara dupa alegeri,revine tariceanu . de fapt crin s-a aliat cu ungurii la disperare ,psdisti nu il vor, asta arata cat de jos a cazut acest crin .face aliante si cu dracu
  • +3 (5 voturi)    
    QED, Dictatura parlamentului.... (Luni, 12 octombrie 2009, 14:47)

    Batranul rege Lear [anonim]

    Asistam in ultima vreme la derularea unor evenimente extrem de periculoase pentru fragila noastra democratie. Fortele raului din parlamentul Romananiei, cardasia PSD, PNL si PC (va mai aduceti aminte de cei 322?), nu mai tin cont de Constitutie, de separarea puterilor intr-un stat democrat si de drept si incearca sa impuna o noua dictatura – dictatura parlamentului. Folosind tactici de manipulare de tip comunist, cominternist, bolsevic si kgb-ist, aceste forte ale raului, intr-o sfidare fara precedent a intereselor reale si legitime ale romanilor, acuzand pe seful statului de porniri dictatoriale (incercari evident jalnice si ridicole, pentru ca nicio persoana de buna credinta nu constata asa ceva), in realitate se straduiesc sa instituie o dictatura nemernica si periculoasa. Constatam, spre exemplificare, ca parlamentul, puterea legiuitoare, in loc sa produca si sa voteze legi, si-a subordonat puterea executiva si cea judecatoreasca. Ei impun guvernului ce sa faca, se amesteca in activitatea executiva, desfiinteaza ilegal initiative, ancheteaza si dau sentinte, blocheaza orice actiune de reformare a tarii, de modernizare, europenizare si civilizare a romanilor. Intr-un cuvant, actioneaza impotriva Romaniei si intereselor legitime ale poporului roman. Adevaratul dictator a devenit coalitia fortelor raului din parlamentul Romaniei. Mai grav, se sprijina in actiunile lor antiromanesti si dictatoriale pe sindicalisti corupti si fara demnitate. Minciuna, dezinformarea si manipularea nu mai pot fi tolerate. Numai un parlament unicameral, cu un numar rezonabil de parlamentari cinstiti, capabili, demni si dedicati binelui tarii si romanilor, mai poate salva democratia si statul de drept.
    • -3 (3 voturi)    
      prietene (Luni, 12 octombrie 2009, 15:00)

      n_asul [utilizator] i-a raspuns lui Batranul rege Lear

      esti "nebun" in sens literar binenteles, o fi de la nick sau de la ... altele. Oricum parlamentul nu poate institui o dictatura fiind o organizatie eminamente democratica. Sau daca stii vreun caz ...
  • 0 (2 voturi)    
    sesizarea CC (Luni, 12 octombrie 2009, 15:19)

    doru [anonim]

    Nu e normal ca pentru orice diferent intre putere si opozitie sa se faca apel la CC.
    Ce fac ei ,transforma CC intr un participant la conducerea tarii.E cam periculos.
    Avem Parlament,acesta sa decida.
  • 0 (0 voturi)    
    Asta demonstreaza clar, (Luni, 12 octombrie 2009, 21:10)

    Ioana [anonim]

    faptul ca PSD-ul cu ai sai aliati, doreste instabilitatea politica si caderea guvernului, din care tocmai s-au retras. Intrebarea este. Care este scopul principal? Ce mai au, atat de grav de ascuns? Se tem atat de tare de Traian Basescu? Cu ce il au la mana pe Geoana, clanul Iliescu-Patriciu? Zici ca a intrat in anul mortii, sau este amenintat cu arma la tampla. Nu judeca o clipa, ceea ce decide.


Abonare la comentarii cu RSS
Vremea la


/
Maine:
|



Hotnews
Agenţii de ştiri
hosted by
powered by
developed by
mobile version