Seful Comisiei de agricultura din Camera Deputatilor: Avem solutii pentru a evita procedura de infringement pe legea supermarketurilor

de V.M.     HotNews.ro
Duminică, 19 februarie 2017, 14:52 Actualitate | Politic

Presedintele Comisiei pentru agricultura din Camera Deputatilor, social-democratul Ioan Munteanu, a declarat duminica, intr-o conferinta de presa, ca exista solutii pentru a evita declansarea procedurii de infringement pe legea supermarketurilor, transmite Agerpres.

Ioan Munteanu a precizat ca doua dintre cele trei articole invocate de Comisia Europeana au deja rezolvare, iar pentru al treilea se cauta o solutie.

"Am inceput dialogul de doua saptamani cu producatorii si retailerii. Nu i-am mai chemat pe toti odata ca sa nu strige unul la altul ca celalalt o duce mai bine. Astazi, legea nu se poate aplica din cauza celor trei articole care ne pot duce la procedura de infringement. Va asigur ca nu se va ajunge acolo si ne vom opri doar la atentionare timp de 2 luni, conform procedurii. Grav este ca legea a fost promulgata pe 17 iulie 2016, iar sesizarea s-a facut pe 28 iunie, deci inainte de aparitia legii. Nu este in istorie asa ceva, dar cu Romania se intampla multe la nivel european. Ne bucuram ca nu au sesizat cei din Comisia Europeana ca am eliminat taxele la raft care erau cuprinse intre 25 - 32%. Am inteles ca, in noua lege, retailerii vor sa repuna taxele de raft, dar ca sa se linisteasca vom introduce prevederea ca taxele suplimentare se vor include in pretul de vanzare", a spus deputatul Ioan Munteanu.

El a aratat ca din noua lege vor disparea obligativitatea supermarketurilor de a promova pe banii lor produsele romanesti si cea privind amenajarea unor rafturi distincte pentru aceste produse - doua dintre cele trei articole invocate de Comisia Europeana.

In ceea ce priveste al treilea articol, ce face referire la 51% produse proaspete, parlamentarul a spus ca eliminarea din lege ar putea fi compensata printr-un ordin de ministru care sa specifice acest lucru.


Citeste mai multe despre   
























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU ​Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe: Timpul mediu de productie pentru un film documentar HBO este de patru ani, dar am avut si cazuri in care totul s-a intins pe o perioada de 10-14 ani

Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe, discuta in cadrul unui interviu despre implicarea HBO in productia de filme documentare si numarul mic de cinematografe din Romania: "De exemplu, filmul Lumea Vazuta de Ion B., regizat de Alexandru Nanau, a primit un premiu Emmy. Am continuat cu Alexandru si am produs filmul Toto si surorile lui, film care a fost nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film, echivalentul Oscarului european".
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Hanka Kastelicova

769 vizualizari

  • -5 (5 voturi)    
    Afara din UE! (Duminică, 19 februarie 2017, 15:06)

    Prea_Tarziu [utilizator]

    Ce se intampla in UE este revoltator! Noile state, cele din est sunt considerate state-colonii care furnizeaza sclavi, materii prime si nu au dreptul sa se ridice economic si nici la viata buna.
    Deci este legal sa dai 2-6000 de euro subventii agriculturii dar este ilegal sa asiguri desfacere locala propriei productii pe care nu-ti permiti sa o subventionezi nu masiv, gigantic de mult!
    UE se pare ca este mai intortocheat, dar mai rau un fel de URSS!
    Macar rusii aveau acelasi standard de viata ca si romanii sau polonezii, deci erau onesti, ne tratau ca pe parteneri, dar UE se pare ca ne considera sclavi-consumatori!
    • +2 (2 voturi)    
      Da, sigur, mai bine e pe vreme URSS-lui (Duminică, 19 februarie 2017, 16:29)

      taro [utilizator] i-a raspuns lui Prea_Tarziu

      in EU nu-i bine. Tropeta la datorie si duminica.

      Nu-i clar daca- vorba de pensionar din era Ceausescu/Iliescu sau unul care lucreaza la dezinformare/manipulare pentru televizunine gen RTV sau mai rau pentru FSB.
      • -2 (2 voturi)    
        Asa, asa! (Duminică, 19 februarie 2017, 20:14)

        Prea_Tarziu [utilizator] i-a raspuns lui taro

        Daca este logic si de necombatut, da-i tare cu FSB-ul!
        Mereu m-au distrat oamenii-oi care refuza sa gandeasca!
        Raspunde si altceva decat "behehehehe" la intrebarea mea: cu ce e diferita "subventionarea" cu 6000 euro pe an pe hectar de obligativitatea de a cumpara produse locale nesubventionate? Este un abuz la fel de anticoncurential! Dar cu subventii ei traiesc si ai nostri mor si-si vand pe nimic pamantul, si cu obligativitatea consumului local ai nostri ar trai si nu s-ar mai vinde arabilul nostru pe nimic!
        Daaa, siiigur ca da, trebuie ca sunt de la FSB!


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri