Presedintele Klaus Iohannis ii va primi marti, la Cotroceni, pe ministrii afacerilor Externe, respectiv sefii delegatiilor ministeriale, ai celor noua state aliate ale Flancului Estic - Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Romania, Slovacia si Ungaria - care se vor afla in Romania pentru a participa la reuniunea ministrilor de externe din Formatul Bucuresti, informeaza Administratia Prezidentiala, intr-un comunicat.

Klaus IohannisFoto: Presidency.ro

Pe agenda discutiilor se vor afla stadiul implementarii deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Varsovia din luna iulie, precum si alte aspecte de interes legate de situatia de securitate din regiune.

Faptul ca Romania gazduieste aceasta reuniune reprezinta o reconfirmare a rolului tarii noastre la nivel regional si in cadrul NATO, noteaza Administratia Prezidentiala, in comunicat.

Formatul Bucuresti a fost consacrat ca atare prin reuniunea la nivel de sefi de stat si de guvern gazduita la Bucuresti, la Palatul Cotroceni, in urma cu un an, in data de 4 noiembrie 2015, la initiativa Presedintelui Romaniei, domnul Klaus Iohannis, si a Presedintelui Poloniei, domnul Andrzej Duda. Organizarea reuniunii ministeriale din 8 noiembrie are loc ca urmare a deciziei adoptate in acest sens in cadrul Formatului Bucuresti la nivel de sefi de stat si de guvern de anul trecut.

Obiectivul Formatului Bucuresti este consultarea inter-aliata pentru promovarea abordarilor comune ale statelor aliate participante, in beneficiul comunitatii euro-atlantice, tinand cont de interesul special al tarilor Europei Centrale si de Est pentru asigurarea securitatii, stabilitatii si prosperitatii de la Marea Baltica la Marea Neagra, si de a dezvolta cooperarea regionala in sprijinul obiectivelor NATO, in contextul evolutiilor de securitate din Vecinatatea Estica si Sudica.