Liderul grupului PNL din Senat, Puiu Hasotti, a anuntat, miercuri, in plen, depunerea motiunii simple cu titlul "Guvernul Ponta este incapabil sa scrie dupa dictare", semnata de senatorii PNL si PDL, informeaza Mediafax.

UPDATE Motiunea simpla depusa de PNL si PDL va fi dezbatuta in plenul Senatului de luni, 23 iunie, a anuntat vicepresedintele camerei superioare a Parlamentului, Cristian Dumitrescu, dupa sedinta Biroului Permanent., potrivit Agerrpres.

'Biroul Permanent a luat in discutie si s-a stabilit data dezbaterii motiunii simple depuse de grupurile parlamentare PNL si PDL. Va fi dezbatuta aceasta motiune simpla luni in sedinta de la orele 16.00 - 19,00 a plenului Senatului. (...) Intram in vacanta parlamentara fara niciun fel de restanta in ceea ce priveste adoptarea proiectelor si actelor normative cu care am fost sesizati', a spus Dumitrescu.

Potrivit acestuia, comisiile Senatului vor lucra in special in ultima perioada a vacantei parlamentare.

"Am stabilit programul cu privire la modul in care in perioada de vacanta vor activa comisiile Senatului. Conform deciziei Biroului Permanent, o saptamana din perioada de vacanta comisiile pot sa lucreze si au fost deja depuse la Senat programarile. Marea majoritate vor fi in ultima perioada a vacantei parlamentare", a spus Dumitrescu.

Liderul grupului PNL din Senat, Puiu Hasotti, a anuntat miercuri in plen ca 58 de senatori au initiat o motiune simpla.

"Doream sa informez plenul Senatului ca un numar de 58 de senatori au initiat o motiune simpla. Gasim ca nicio sesiune fara motiune, cu toate ca vor fi si mai multe motiuni simple intr-o singura sesiune", a spus Hasotti.

Presedintele de sedinta, social-democratul Ioan Chelaru, a declarat ca plenul a luat act de depunerea acestei motiuni simple si a adaugat ca se indeplinesc prevederile articolului 53 din Regulament.

"Voi inainta textul motiunii semnat de cei doi lideri, Puiu Hasotti si Dumitru Oprea, presedintelui Senatului, pentru fixarea termenului pentru dezbateri si sa inainteze textul Guvernului si ministerului de resort", a anuntat Ioan Chelaru.

El a mai mentionat ca in sase zile se va stabili termenul pentru dezbaterea acestei motiuni simple.

Fostul presedinte al PNL Crin Antonescu a anuntat, luni, ca grupului senatorilor PNL va initia o motiune simpla pe tema absorbtiei fondurilor europene si a politicilor guvernamentale din acest domeniu.

"Este o decizie a grupului parlamentar, am asumat-o toti, am initiat-o. Tema majora este a fondurilor europene, a politicilor Guvernului, a incapacitatii Guvernului de a duce o politica eficienta si coerenta in aceasta privinta", a declarat Antonescu.