Presedintele interimar PDL, Vasile Blaga, a declarat luni, inaintea sedintei BPN al partidului, ca deputatii democrat-liberali vor vota pentru aprobarea cererii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie de incepere a urmaririi penale fata de fostul ministru delegat al Administratiei Victor Paul Dobre daca plenul Camerei Deputatilor se va reuni in sedinta extraordinara pentru a discuta acest caz, informeaza Agerpres.

"In Parlament este o cerere a Parchetului de pe langa Inalta Curte si daca se va reuni (plenul Camerei Deputatilor - n.r.) noi vom proceda asa cum am procedat intotdeauna. Adica nu ne-am opus niciodata demersurilor justitiei. Vom vota ceea ce dansii cer", a declaratBlaga intrebat daca democrat-liberalii intentioneaza sa convoace o sesiune extraordinara a Camerei Deputatilor pentru a da curs cererii Parchetului General in cazul deputatul PNL Victor Paul Dobre.

Vasile Blaga a adaugat ca despre acest subiect va avea loc o discutie si in Biroul Permanent National al PDL.

In data de 10 august, procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, a solicitat Camerei Deputatilor declansarea procedurilor pentru formularea cererii de incepere a urmaririi penale fata de Victor Paul Dobre, deputat si fost ministru delegat pentru Administratie in cadrul Ministerului Administratiei si Internelor sub aspectul savarsirii infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata.