Echipa de campanie a presedintelui suspendat Traian Basescu acuza Societatea Romana de Televiziune (SRTV) de blocarea accesului acestuia la postul public de televiziune. Intr-un comunicat transmis presei, echipa de campanie sustine ca in urma unei discutii cu Anca Lazarescu, directoarea interimara a Directiei Emisiuni Informative si Sportive, pentru programarea unei aparitii televizate, aceasta a fost inlocuita din functie.

UPDATE Traian Basescu a fost invitat joi seara, la Jurnal Plus difuzar de TVR1, ocazie cu care presedintele suspendat a vorbit despre actiunea de demitere si despre campania electorala pentru referendumul din 28 iulie.

Potrivit comunicatuluid e presa semnat de purtatorul de cuvant al campaniei presedintelui suspendat, Bogdan Oprea, "astazi, la pranz, Echipa de campanie a domnului presedinte Traian Basescu a contactat telefonic directoarea interimara a Directiei Emisiuni Informative si Sportive (DEIS) a Societatii Romane de Televiziune (SRTv), doamna Anca Lazarescu, pentru programarea unei aparitii televizate in aceasta seara a domnului presedinte Traian Basescu pe postul de televiziune TVR 1, in conformitate cu Decizia Comisiei Speciale Comune a Camerei Deputatilor si a Senatului privind Repartizarea si Monitorizarea Timpilor de Antena de ieri, 11 iulie 2012.

Purtatorul de cuvant al presedintelui arata ca, la aproximativ o ora dupa convorbirea telefonica, directoarea interimara a fost inlocuita din functie, in locul sau fiind numit domnul Claudiu Lucaci. "La putin timp dupa aceasta decizie, pe adresa de campanie a fost primit un mail semnat de domnul Ion Stavre, care a semnat 'responsabil campanie electorala SRTv', in care suntem informati ca emisiunile electorale vor incepe la postul public de televiziune doar cu ziua de luni, 16 iulie 2012", se arata in comunict.

Bogdan Oprea precizeaza ca decizia conducerii televizunii publice incalca decizia de miercuri a Comisiei parlamentare speciale pentru timpii de antena, care stabilea ca emisiunile electorale se desfasoara in zilele de joi si marti.

In conditiile in care campania electorala pentru referendum a inceput legal in data de 6 iulie 2012 (potrivit Art. 4 al Hotararii Parlamentului 34/2012, publicata in Monitorul Oficial 457 / 6 iulie 2012), "conducerea televiziunii publice a decis sa scurteze cu 10 zile durata campaniei presedintelui pe posturile publice de televiziune", se arata in comunicat

"Dupa ce presedintele-director general al SRTv, domnul Claudiu Saftoiu, a refuzat, in mai multe randuri, sa discute direct cu reprezentantii Echipei de campanie, domnul Ion Stavre a transmis purtatorului de cuvant al campaniei domnului presedinte ca accepta prezenta domnului Traian Basescu intr-o emisiune la TVR 1 in aceasta seara doar pentru durata de 25 de minute, adica jumatate din timpul alocat dezbaterilor electorale de catre Comisia parlamentara speciala pentru timpii de antena, urmand ca cealalta jumatate de timp sa fie alocata domnului senator Dan Sova", conchide Bogdan Oprea.